Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Luni 19 August 2019 - 860 vizitatori azi
RAPORT DE ACTIVITATE al presedintelui P.C. Daniel CONSTANTIN.

  A.   ORGANIZAREA PARTIDULUI CONSERVATOR

 Pe data de 28 februarie 2010 am venit in fata dumneavoastra cu un program pentru reconstructia partidului si am primit votul dumneavoastra de incredere. A trecut un an si acum trebuie sa va prezint rezultatele muncii pe care am depus-o.

Am facut eforturi impreuna pentru ca Partidul Conservator sa aiba cat mai multe filiale reale in tara, filiale puternice care sa ne aduca si rezultate cat mai bune la alegerile locale din 2012. Au fost filiale unde am gasit lipsa de motivare, membri activi doar in evidentele partidului sau conduceri neimplicate. In egala masura am gasit filiale in care activitatea era intensa si plina de entuziasm, dar si filiale care asteptau o conducere mai dinamica, mai prezenta alaturi de ei, cu alte cuvinte o schimbare!

 Sper ca prin venirea:

domnului Ion Vasile la Buzau

a domnului Aurel Chelbea la Ialomita,

a domnului Constantin Basangiac la Giurgiu,

a domnului Paul Chicu la Teleorman,

a domnului Cristian Liciu la Neamt

si a domnului Sorin Ionescu la Ilfov

organizatiile s-au intarit si vor obtine rezultate bune in 2012.

 

Pentru eficientizarea activitatii politice, intr-o serie de judete avem conduceri noi, active care au demonstrat ca reconstructia partidului in teritoriu, intr-un timp scurt, este posibila. Le multumesc pentru munca depusa

Liderului PC Botosani, Paul Onisa

Liderului PC Vrancea, Ionel Cel Mare

Liderului PC Olt, Mihail Turcitu

Liderului PC Bistrita-Nasaud, Sorin Mares Rosu si fostul lider Ionel Tompa

Liderului PC Valcea, Janica Poenaru

Liderului PC Arges, Cornel Lazar

Liderului PC Dolj, Iulian Bucur

Liderului PC Cluj, Adrian Zaharia

Liderului PC Maramures, Cornelia Negrut.

 

Anul acesta am infiintat si primele filiale ale Partidului Conservator din diaspora. PC este prezent acum si in Spania si in Grecia.

Anul 2010 este si anul in care foarte multe persoane au facut pasul catre Partidul Conservator. O sa felicit venirea domnului Dumitru Pelican pe data de 7 iunie 2010, un comunicator extrem de important al Partidului Conservator.

          M-am bucurat in acest an sa vad ca si parlamentari proveniti din partide aflate in arcul guvernamental au trecut in randurile noastre.

Filiala PC Iasi, una dintre cele mai dinamice filiale din tara, in 2010, sub conducerea lui Vasile Salaru, a avut de castigat foarte mult capital de imagine prin venirea in partid a deputatului Tudor Ciuhodaru, pe data de 9 ianuarie. Inscrierea in Partidul Conservator a insemnat si un prim semnal transmis catre putere. USL va actiona ca un magnet in perioada urmatoare si fara indoiala va atrage tot mai multi mebrii din randul puterii.

Pe 28 ianuarie s-au alaturat noua inca doi membri. Experienta si expertiza domnului Janica Poenaru ne este de real folos. Sper ca in persoana senatorului Ion Vasile, la alegerile din 2012, sa avem un presedinte de Consiliu Judetean in Buzau.

Ne bucuram de prezenta alaturi de noi a senatorului Vasile Nistor, politician cu multa experinta in organizarea partidului in teritoriu. Prin inscrierea sa in Partidul Conservator, a ajutat opozitia sa obtina majoritatea in Senat.

 

Deplasari in teritoriu

 

Intr-un an de mandat am reusit sa ajung in majoritatea filialelor Partidului Conservator din tara. Am participat la foarte multe conferinte de alegeri si am convingerea ca noii lideri, alesi in functii pe parcursul primului meu an de mandat, vor pozitiona partidul pe scena politica de varf a Romaniei.

In judetul ARGES am ajuns de trei ori in acest an, iar cea mai importanta vizita a fost pe data de 16 mai 2010 cand a fost confirmat in functie domnul Cornel LAZAR, dupa un interimat de 3 luni.

In primele deplasari am ajuns si in judetul HUNEDOARA, unde dupa intalnirea cu organizatia locala, am simtit din plin razbunarea vicepresedintelui Petru MARGINEAN pentru infrangerea de la Congres. M-a batut la o partida de bowling.

In judetul CLUJ am facut mai multe vizite pentru a pune bazele organizatiei judetene, care, din pacate, atunci cand am fost numit in functie era aproape inexistenta. Prin numirea domnului profesor Adrian ZAHARIA in functia de presedinte al PC Cluj, cred ca am reusit sa readucem echilibrul si stabilitatea de care aceasta filiala avea nevoie pentru a se consolida. Acum astept sa vad rezultatele alegerilor din 2012 in Cluj si sper sa fie printre cele mai bune din tara.

      Am fost prezent de doua ori in judetul TIMIS pe parcursul ultimului an. Intr-una din vizite am participat la o dezbatere pe tema "Probleme si solutii pentru economia romaneasca" unde au participat foarte multi oameni importanti din mediul de afaceri din acest judet. Pot sa va spun ca a fost o certificare, daca mai era cazul, a faptului ca vicepresedintele Maria GRAPINI este un om de afaceri respectat si extrem de apreciat in Timisoara.

La inceputul anului trecut conducerea partidului s-a aflat in judetul DOLJ. Filiala s-a consolidat in ultima perioada datorita eforturilor depuse de vechea conducere reprezentata de Dragos COTARCEA si de noul lider al PC Dolj, Iulian BUCUR.

In una dintre cele mai active filiale din tara, PC BRASOV, am organizat Conferinta Nationala de alegeri a Tinerilor Conservatori, unde a fost aleasa in fuctoia de presedinte Daniela Coman. Iar pe data de 12 iunie 2010 am participat la conferinta de alegeri in cadrul careia a fost reconfirmat in functia de presedinte, domnul Ion DINITA, un vicepresedinte care ne-a oferit un sprijin extrem de important de-a lungul acestui an. Ii multumesc pentru asta si ii multumesc ca a acceptat functia de trezorier al partidului. Stiu ca nu e o functie usoara, dar domnul Dinita este omul potrivit.

Am ajuns anul trecut si in judetul BISTRITA-NASAUD. Acolo avem o filiala in devenire dar cu potential mare, care promite rezultate bune. Spun asta cu toata increderea pentru ca la Filiala din Bristrita, Partidul Conservator are si cel mai invarsta membru. Domnul Ostriceanu Gheorghe care are 105 ani si sper ca presedintele Sorin MARES ROSU sa profite de experinta sa.

        Am participat, alaturi de echipa de conducere, la conferinta de alegeri din judetul BIHOR, unde a fost ales domnul Traian BODEA, un tanar om de afaceri si o speranta pentru Parlamentul Romaniei.

        La VALCEA am ajuns de multe ori in ultimul an, atat eu personal cat si echipa de conducere. Filiala este puternica, dar a batut pasul pe loc din cauza luptelor interne. Am avut o situatie mai delicata, care sper ca acum s-a incheiat definitiv prin numirea in functia de presedinte interimar a domnului Janica POENARU. Sunt convins ca va face echipa buna cu presedintele de la municipiu, Mihai PERSU. Acum astept rezultate!

        In judetul PRAHOVA am fost de doua ori. Atat la conferinta judeteana de alegeri, in cadrul careia a fost ales in functia de presedinte Laurentiu REBEGA, cat si la semnarea protocolului ACD. Am tinut sa fiu acolo in momentul semnarii pentru ca in Prahova am avut una dintre organizatiile cele mai puternice. Sunt convins ca electoratul a ramas de partea noastra, chiar daca o parte din conducere a plecat.

Pe data de 5 iunie 2010, m-am aflat impreuna cu intreaga conducere centrala a Partidului Conservator, la IASI pentru a participa la conferinta de alegeri a judetului Iasi, conferinta in cadrul careia a fost ales in functia de presedinte Vasile SALARU. Un om care mi-a demonstrat ca pune pe primul loc interesul Partidului Conservator si nu interese personale. Am inteles asta cand am vazut modul in care l-a primit in filiala PC Iasi pe vicepresedintele Tudor CIUHODARU. Acest oras este emblematic si pentru Uniunea Social Liberala. De ziua Marii Uniri am pus bazele la Iasi a opozitiei unite, o constructie politica puternica gata sa scoata PDL din toate structurile de stat din Romania.

Pe 28 ianuarie 2011 am tinut sa organizam un birou politic la ALEXANDRIA pentru ca am vrut sa dau credit unui presedinte, domnului Paul CHICU, care in doar doua luni de la numire a pus pe picioare organizatia din judet, cu sedii si lideri in 80% din comune.

           Cu diferite ocazii am fost si la Mures, Sibiu, Mehedinti, Arad, Vrancea, Constanta, Calarasi sau Buzau si imi iau angajamentul sa fiu alaturi de voi, poate chiar mai prezent si anul acesta.

Nu am ajuns anul acesta in filialele cele mai active ale Partidului Conservator, dar am considerat ca trebuie sa punem pe picioare si sa fim mai prezenti in organizatiile in reconstructie.

Vreau sa ajung anul acesta si la GALATI. E filiala PC cu rezultatele cele mai bune. Are 172 de primari si consilieri locali si sper ca dupa alegerile din 2012 cat mai multe filiale sa ajunga la performanta judetului Galati. Profesionalismul si experinta vicepresedintelui Eugen DURBACA ca lider, modul in care a organizat filiala PC sunt extrem de utile pentru noi in organizarea partidului. Ii multumim pentru asta!

Judetul BACAU este foarte bine reprezentat in teritoriu, cu un numar considerabil de primari si consilieri. Tot in judetul Bacau se afla si cel mai tanar primar de municipiu din tara, domnul Viorel Ilie. Filiala este bine reprezentata si la centru prin vicepresedintele Constantin AVRAM. Am fost la conferinta de alegeri a domnului presedinte si m-am convins de forta reala a organizatiei si de modul in care acesta reuseste sa-si motiveze membrii. Este o filiala activa care transmite forta. Am convingerea ca rezultatul muncii dumneavoastra se va materializa intr-un procent ridicat la alegerile din 2012.

Sunt foarte incantat de evolutia partidului in BUCURESTI. Prim-vicepresedintele Partidului Conservator, Cristian Popescu-Piedone a reusit sa dea forta sectoarelor, prin alegerea celor mai potrivite persoane pentru functiile de presedinti ai filialelor de sector. Ii multumesc pentru efortul depus! Sunt constient ca fac tot ce le sta in putinta, ca filiala PC Bucuresti sa creasca in sondaje si sa fie cat mai vizibila pe scena politica, doamna Liliana Minca, secretarul executiv Dumitru Pelican si presedintele Virgil Dracea-Ciulei la sectorul 3, vicepresedintilor Catalin Bologa si Janica Poenaru la sectorul 1, presedintelui sectorului 4, Marian Petcu si liderilor de la sectoarele 2 si 6, Bogdan Diaconu si Stefan Florescu.

          Imi doresc ca PIEDONE sa impartaseasca cunostintele sale administrative si sa ne ajute sa-l facem primar al Iasiului pe vicepresedintele PC, Tudor CIUHODARU.

          Imi doresc deasemenea un primar ca Eugen DURBACA la Galati!

          Buzoienii au nevoie de un presedinte de Consiliu Judetean ca senatorul Ion VASILE!

          Primaria Focsani poate fi condusa mai bine de primarul conservator Ionel CEL MARE!

          La Mures avem sanse reale de castigare a primariei prin participarea la alegeri a secretarului executiv Silviu MORARIU!

          Sibiul are nevoie de o schimbare! Cristi Marinescu este persoana potrivita pentru primaria orasului!

          Imi doresc la Mehedinti un presedinte de consiliu judetean in persoana domnului Nicolae Tudorescu!

La Timisoara imi doresc un primar ca vicepresedintele Maria GRAPINI!

Imi doresc un primar de sector ca Stefan FLORESCU, la sectorul 6!

Imi doresc un primar la sectorul 2 in persoana domnului Bogdan DIACONU!

          Cristian Popescu PIEDONE a demonstrat ca este cel mai bun si mai iubit primar din Romania. Sper ca Piedone sa se lase convins de insistentele mele si sa spuna  DA Primariei Capitalei! Bucurestenii au mare nevoie de devotamentul sau!

          Trebuie sa devenim un partid al alesilor locali in 2012! Trebuie sa aratam ca avem masuri si solutii la problemele cu care se confrunta Romania acum!

 

 

B.   REZULTATE POLITICE martie 2010 - aprilie 2011

 

Obiectivul primordial al Partidului Conservator, care mai tarziu s-a regasit si in cadrul USL, este de a incerca sa impunem, prin toate mijloacele de care dispunem, un nou program economic, un alt tip de guvernare. Opozitia unita are solutii si masuri care trebuie impuse actualei guvernari, masuri care sa scoata tara din criza.  De aceea, PNL, PC si PSD au depus in ultimul an 5 MOTIUNI DE CENZURA, la care am participat prin parlamentarii nostri. Vicepresedintele Bogdan CIUCA, parlamentar reprezentativ pentru noi, care de foarte multi ani promoveaza politica partidului la nivelul legislativului Romaniei, dar si la nivelul comunicarii cu mass-media prin functia de purtator de cuvant, este unul dintre membrii care au participat activ la reformarea partidului in ultimul an. Ii multumesc pentru asta!

 

 

1.     "Opriti genocidul social!" s-a numit motiunea impotriva masurilor de taiere a pensiilor si salariilor, depusa pe 9 iunie 2010, dupa ce Guvernul si-a angajat raspunderea pe saracirea populatiei. Pensiile constituie un drept patrimonial, iar diminuarea lor ar leza acest drept si ar echivala cu o expropriere.

2.     Opozitia a depus pe 27 octombrie 2010 "Motiunea Romaniei majoritare, motiune populara" pentru rasturnarea Guvernului Boc, inlocuirea acestuia cu un Guvern de criza si organizarea anticipatelor in maximum sase luni.

3.     La inceputul lunii noiembrie a anului trecut, Guvernul a incercat sa isi asume raspunderea pe Legea Educatiei, iar opozitia a pregatit o alta motiune de cenzura. Curtea Constitutionala a intarit necesitatea demersului nostru prin expertiza facuta atunci, conform careia decizia Guvernului este neconstitutionala.

4.     "Legea privind salarizarea in anul 2011" a fost depusa pe 20 decembrie 2010. Puterea incerca sa ne pacaleasca, spunandu-ne ca va creste anul acesta salariile bugetarilor cu 15%. Aceasta crestere s-a dovedit a fi falsa! Guvernul va obtine 15% in plus la salariile bugetarilor din disponibilizarea a 26.000 de bugetari pana la sfarsitul anului. Cabinetul Boc nu are capacitatea de a creste bugetul pe 2011 decat prin disponibilizari.

5.     Cea mai recenta motiune de cenzura a fost depusa pe 16 martie 2011 - "Codul Boc - salarii mici, somaj mare, firme falimentate". Motiunea de cenzura a fost depusa ca urmare a asumarii raspunderii Guvernului pe noul proiect de modificare a Codului Muncii.

 

Impreuna cu PNL si PSD am protestat impotriva masurilor propuse de Guvern care nu au dus decat la scaderi drastice a gradului de siguranta a vietii romanilor si la o accentuare grava a instabilitatii in Romania. Am protestat atunci si pentru modul ascuns prin care Guvernul vrea sa-si treaca proiectele legislative prin Parlament. Boc si Cabinetul sau au incercat a 11 oara sa treaca legi, de importanta vitala pentru societate, prin asumarea raspunderii. Este un abuz al Guvernului cu care nu vom fi de acord pana cand, in Romania, nu vom avea legi care sa sanctioneze asumarile facute in interese de partid.

Constitutia permite asumarea, dar nu in mod abuziv, ci doar in cazul in care proiectul de lege trebuie sa fie adoptat in conditii de maxima urgenta intr-un domeniu de maxima importanta, iar aplicarea acestora trebuie sa fie imediata.

Actele Guvernului vor sa demonstreze ca nu mai avem nevoie de Parlament, atata timp cat proiectele de lege trec dupa placul Cabinetului Boc, fara a mai fi nevoie de dezbateri.  E un drum clar spre dictatura!

Partidul Conservator a initiat o MOTIUNE SIMPLA PE AGRICULTURA - "Programul national pentru agricultura si dezvoltare al Guvernului Boc pe anul 2010: Falimentul fermierilor din Romania" pe care am depus-o impreuna cu colegii social-democrati.  

Am cerut demiterea ministrului Mihail Dumitru, pentru ca acesta s-a dovedit incapabil sa administreze problemele cu care se confrunta secorul agricol din Romania. La presiunea creata de noi, prin depunerea unei motiuni simple, ministrul agriculturii si-a dat demisia la doar cateva zile dupa, confirmand astfel succesul acestui demers.

 

Constructiile politice ACD si USL

 

In 2011 am deschis scena politica cu un eveniment extrem de important pentru noi: ACD. O alianta care ne-a fixat mai bine locul pe scena politica, pentru ca Partidul Conservator este un partid social liberal. Conservatorismul, este prin definitie o miscare politica social liberala.

Am fost unul dintre oamenii politici care au sustinut si au pus bazele uniunii social liberale pentru ca am crezut intr-o constructie puternica a opozitiei. Am facut apel chiar si la Congresul PSD din data de 16 octombrie 2010, catre "o coalitie a partidelor care respecta legea, care nu incalca prevederile Constitutiei si care VOR si STIU sa aplice masuri reale pentru romani. O noua alianta, PSD, PNL si PC este un pas necesar pentru Romania, ACUM". Am facut acest pas atat de necesar si de important pentru Romania pe data de 5 februarie 2011.

Am convingerea ca, la nivelul intregii tari, USL va reusi sa scoata PDL din majoritatea structurilor de stat. PDL a distrus institutia statului, a decredibilizat-o si daca in Romania nu exista nicio pedeapsa pentru asta, vom incerca macar sa-i tinem departe de banul public. Au demonstrat ca nu-i cheltuie decat in interes de partid si nicidecum in interesul celor care i-au ales.

Obiectivul nostru principal, al Partidului Conservator, pe care l-a asumat si USL, este DEPOLITIZAREA institutiilor de stat si crearea unui aparat de stat functional pe criterii de performanta, si nu politice. Doar ministrii si secretarii de stat sau sefii de deconcentrate ar trebui numiti politic. Politizarea a imbolnavit sistemul de stat. Eu personal vreau ca politizarea in institutiile de stat sa nu fie mai mare de 1%, nu ca in era PDL unde politizarea se apropie de cote halucinante de 100%.

Vrem depolitizarea invatamantului. Trebuie sa scoatem politica din scoli, iar directorii de scoli sa nu mai fie numiti doar de catre autoritatile publice.

 

 

 

 

 

MASURI

  • TVA 5% pentru alimentele de baza

 

Cred ca pentru a reforma sistemul fiscal este important ca impozitarea sa fie redusa, concomitent cu largirea bazei de impozitare. PDL nu a inteles asta pana acum! Taxele mari NU aduc bani mai multi la bugetul de stat. Trebuie sa revenim la un TVA de 19% si sa crestem calitatea actului de inspectie fiscala. Numai asa Romania va colecta la bugetul de stat sume suplimentare.

In astfel de perioade de criza economica, Partidul Conservator considera ca TVA-ul la alimentele de baza ar trebui sa fie 5%. Nu vorbim de o masura sociala, vorbim de o masura de reducere a evaziunii fiscale, care sa aduca mai multi bani la bugetul de stat. Partidul Conservator se lupta sa puna in aplicare aceasta masura inca din 1999 si nu va abandona batalia.

Speram ca, daca nu mustrati de constiinta colectiva, macar din gresala, deputatii sa aprobe un TVA de 5% la alimentele de baza. Doar asa presedintele tarii va fi obligat sa promulge legea. Asa il ajutam pe Traian Basescu sa se tina de cuvant si sa semneze punerea in aplicare a unei legi care ii va face sa "traiasca bine" pe romani, asa cum le-a promis.

 

  • Neimpozitarea profitului reinvestit

 

Dupa patru ani de la integrare in Uniunea Europeana, IMM-urile sunt in continuare afectate de lipsa de predictibilitate fiscala, sufocate de numarul mare de taxe si presate de birocratie. Neimpozitarea profitului reinvestit este un proiect de lege al Partidului Conservator, initiat inca din 2006. Este o masura care i-ar incuraja pe micii intreprinzatori sa se dezvolte si sa depaseasca presiunea concurentiala a firmelor straine, mult mai puternice. Masura a fost preluata si de Cabinetul Boc in 2008, dar a aplicat-o gresit.

 

  • Legea privind plata datoriilor la intretinere

 

Legea Partidului Conservator, privind plata datoriilor la intretinere, a fost promulgata de presedintele tarii pe data de 16 iulie 2010. 6 ani parlamentarii Partidului Conservator s-au luptat pentru ca acesta lege sa fie in vigoare pentru romani. Am convingerea ca va influenta pozitiv peste 80% din romanii care locuiesc la bloc. Vorbim de datoriile la intretinere si de stergerea penalitatilor generate de aceasta datorie. Vor beneficia de aceasta lege proprietarii sau chiriasii, care isi vor plati datoria de baza in termen de 1 an de zile de la aparitia acestei legi.

 

  • Initiative legislative privind combaterea consumului de etnobotanice

 

Partidul Conservator a initiat prima lege din Parlamentul Romaniei care prevedea inchisoare pentru cei care vand produse etnobotanice. Desi am depus eforturi legea a fost blocata in Parlament, trimitand-o la reexaminare

          Dar Partidul Conservator nu a abandonat demersul si a avut de-a lungul timpului cinci initiative legislative pentru combatarea traficului si consumului ilicit de droguri si pentru completarea regimului juridic al produselor etobotanice. Vrem interzicerea comercializarii acestor produse la mai putin de 5 kilometri de orice localitate si pe internet.

In urma presiunilor pe care parlamentarii nostri le-au facut, in repetare randuri, se va reinfiinta Agentiei Nationale Antidrog, o institutie foarte importanta pentru stabilirea unei politici nationale impotriva comercializarii etnobotanicelor.

Vom demara o campanie la nivel national pe acest subiect si am declarat luna mai, luna de lupta impotriva etnobotanicelor.

 

  • Reducerea cotei unice de impozitare

 

Partidul Conservator a raspuns la invitatia facuta de catre  partenerii din USL, in vederea construirii unui buget alternativ. PC a sustinut propunerea de a constitui un plan national de dezvoltare alternativ la proiectul de buget pe care l-a propus PDL si coalitia de guvernare. Mesajul nostru, al conservatorilor, este acela ca dorim ca bugetul sa fie indreptat pe doua directii principale: reformarea Romaniei, un subiect demult abandonat de Traian Basescu, si reformarea politicii fiscale.

Vrem o diminuare a cotei unice de impozitare, cu unul sau doua procente.

O alta masura ar fi ca in primii trei ani de la infiintarea IMM-urilor, salariile angajatilor sa fie impozitate cu 50% din impozitul curent.

In ceea ce priveste plata taxelor si a impozitelor, firmele care platesc la timp taxe si impozite, trebuie sa beneficieze de bonificatii fiscale.

In acelasi timp, am solicitat tratament egal in relatia dintre stat si firmele private. Statul vrea sa mareasca penalitatile companiilor care intarzie sa-si plateasca contributiile la buget. De aceea noi propunem ca si statul sa plateasca penalitati atunci cand intarzie cu rambursarea TVA.

Plata impozitului pe profit pentru IMM-uri sa se faca o data pe an. 30% din impozitul platit in anul fiscal trecut, urmand sa se regularizeze anul urmator.

Suntem de parere ca TVA, trebuie sa fie platita la incasarea facturii pentru stimularea lichiditatilor in economie.

 

  • Campania "Conservatorii pentru mame"

 

Partidul Conservator a semnalat o problema pe care putine partide au tratat-o serios, OUG 111/2010, care reglementeaza acordarea indemnizatiilor pentru cresterea copilului. Suntem alaturi de mame si luptam impotriva nedreptatii la care sunt supuse. In acest sens am demarat o campanie "Conservatorii pentru mame" in care am cerut pastrarea concediului maternal la 2 ani. Guvernul nu a cedat la insistentele noastre si a facut mai multe abuzuri in ordonanata de urgenta pe care specialistii nostri le-au gasit si au semnalat ca ordonanta este discriminatorie. Copiii nascuti inclusiv in luna septembrie 2011, trebuie sa beneficieze de prevederile legii trecute.

Demersul nostru este sustinut si de expertiza Consiliului National al Discriminarii, intocmita la solicitarea Organizatiei de Femei a PC. De aceea am mers mai departe si am facut o sesizare la Avocatul Poporului.

Vrem sa reprezentam toate mamele discriminate de aceasta ordonanta intr-un singur proces colectiv. Vom demara aceasta procedura imediat ce va fi aprobata prin lege    OUG 111/2010.

 

 

 

 

 

 

  • Masuri in domeniul sanitar

 Sanatatea romanilor este o problema de securitate nationala ce nu mai poate suporta amputarile facute de acest regim care incalca flagrant dreptul la sanatate prevazut de Constitutie. Nu avem aparate performante in spitale, bolnavii stau cate doi in pat si doctorii trateaza cu medicamentele pacientiilor.

Vrem o modernizare reala a sistemului de asigurari de sanatate. Am militat pentru o restructurare corecta a sistemului sanitar, fara reducerea numarului de spitale si a personalului. Am protestat impotriva:

1.               Distrugerii sistemului de sanatate, care a dus la pierderea a 1,5 miliarde euro prin migrarea a 5.000 de medici, in perioada 2009-2010;

2.               Cresterii nejustificate a preturilor la medicamente;

3.               Intentiei de reducere cu 10% a numarului de paturi de spital;

4.               Ingradirii fara precedent a accesului la servicii medicale prin contractarea de catre CNAS prin reducerea cu 50-70% a consultatiilor la medicul de familie.

 

  • Pact pe energie

 

Partidului Conservator a aprobat structura unui pact pe energie propus de Departamentul de Economie al PC, pe care il vom propune  partidelor parlamentare pentru semnare. Credem ca printr-un pact pe energie romanii vor putea fi exceptati de la piata libera a gazelor pentru ca Romania are zacaminte proprii. In aceasta situatie consumatorul, si producatorii de energie pentru populatie, vor putea contracta gazele la un pret de productie cu 30 pana la 50% mai mic decat cel actual. Vrem ca populatia sa aiba forta de munca cat mai mare, pentru a ne ajuta la reconstructia Romaniei in urma dezastrului economic produs de actuala putere.

 

  • Masuri in domeniul agricol

Consider ca relansarea economica a tarii este posibila prin restructurarea si dezvoltarea sectorului agricol. Am criticat permanent politica falimentara din domeniul agriculturii pe care Guvernul Boc a dus-o in permanenta in ultimul an.

Partidul Conservator a propus, impreuna cu organizatiile sindicale si patronale din agricultura, o strategie urgenta pentru regandirea formelor de ajutoare de stat. In plus, statul ar trebui sa deblocheze imediat toate sumele restante datorate producatorilor agricoli. Credem ca, trebuie eliminata urgent evaziunea fiscala din agricultura.

Cerem renuntarea la masurile de politizare a Camerelor Agricole din Romania. Guvernul trebuie sa scoata parlamentarii din componenta Comitetului de Initiativa si sa includa toate organizatiile de fermieri in procesul decizional. 

 

  • FMI

Romania a imprumutat aproape 20 de miliarde de Euro de la diferite institutii financiare mondiale. Majoritatea sumelor imprumutate au ajuns in pensiile si salariile romanilor, si nu in investitii care ar fi dus la o crestere economica reala.

Dupa 20 de ani de la Revolutie, datoria publica a Romaniei se ridica la PESTE 80 de miliarde de euro si este in crestere. Astazi fiecare copil care se naste, practic, se naste cu o datorie de aproape 5.000 de euro, catre institutiile straine!

Partidul Conservator a sesizat in nenumarate randuri conducerea FMI cu privire la cheltuirea gresita a banilor imprumutati. Am spus de nenumarate ori ca fondurile europene pot fi o alternativa la imprumuturile de la FMI. Din pacate, pana acum au fost atrase fonduri intr-un procent de doar 3% din valoarea totala alocata Romaniei pana in 2013.

Am propus efectuarea a unui transfer de 300 milioane de euro dintr-un buget total de aproximativ 450 de milioane de euro din Programul Operational Cresterea Competitivitatii Economice in cadrul aceleiasi axe, AXA PRIORITARA 1 - UN SISTEM DE PRODUCTIE INOVATIV SI ECOEFICIENT. Dupa cateva luni masura propusa de noi a fost implementata.

Este o realizare extrem de importanta pentru noi si as dori sa felicit in primul rand Departamentul de Fonduri Europene, cu siguranta unul dintre cele mai active departamente profesionale ale Partidului Conservator.

 

  • Am blocat proiectul de lege de impoziare cu 1% a sumelor trimise de romani in tara

 Am protestat si am reusit blocarea in Parlament a proiectului de lege al PDL prin care se cerea retinerea, de catre societatile care transfera bani, a 1% din sumele pe care romanii, care lucreaza in strainatate, le trimit in Romania. Daca masura s-ar fi aplicat, PDL i-ar fi impozitat de doua ori pe romanii care trimit bani in tara. Fondurile infime care s-ar fi strans la buget, in felul acesta, ar fi fost folosite pentru finantarea actiunilor Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, condus de PDL.

0 comentarii2583 vizualizări05 aprilie 2011




rss 2.0
rss 2.0