Politica Joi 14 Decembrie 2017 - 7898 vizitatori azi
Avem cod rosu in sanatate.

Deputatul Eugen Tomac, presedintele executiv al PMP: "Avem cod rosu in sanatate. Ii cerem premierului sa demita toata conducerea Ministerului Sanatatii. Parchetul trebuie sa se sesizeze pentru lipsa stocurilor de vaccinuri". Presedintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, i-a cerut astazi premierului Mihai Tudose sa demita toata conducerea Ministerului Sanatatii, in frunte cu ministrul Bodog, pentru criza vaccinurilor care a generat o adevarata epidemie de rujeola. "Avem cod rosu in Sanatate, iar Guvernul, de cateva luni de zile, prin Ministerul Sanatatii, dezinformeaza in comunicarea publica, motiv pentru care am decis sa ii cerem premierului sa demita toata conducerea Ministerului Sanatatii, sa-l demita pe ministrul Sanatatii si pe toti secretarii de stat, pentru ca acesti oameni nu au inima", a declarat parlamentarul PMP.

Tomac sustine ca numarul de cazuri de rujeola din Romania s-a dublat din martie pana in prezent si ca Ministerul Sanatatii nu a reusit sa rezolve intre timp sincopele aparute in aprovizionarea cuu vaccinuri. "Am studiat cu multa atentie un raport pe care ministrul Sanatatii i-l prezinta premierului. Este ingrozitor ca la aceasta ora, cand discutam despre 8.455 de cazuri de rujeola, Ministerul Sanatatii vine si ne spune ca nu exista bani si stocuri suficiente pentru vaccin in situatii de epidemie. O spune raportul pe care ministrul Sanatatii i l-a prezentat in iulie premierului", a adaugat acesta. Deputatul a criticat si amanarea adoptarii in Guvern a Legii vaccinurilor, afirmand ca, atunci cand Executivul trebuie sa emita Ordonante de Urgenta "pentru clientela", avizele se obtin "in doua ore", insa in acest caz apar amanari peste amanari.

PMP cere, de asemenea, prim-ministrului Tudose sa infiinteze o celula de criza pentru a stopa epidemia de rujeola si considera ca vina nu trebuie aruncata pe parintii care ar fi refuzat vaccinarea, ci pe autoritatile care nu le-au pus parintilor la dispozitie vaccinurile.

Nu in ultimul rand, Eugen Tomac a mai afirmat ca, in aceasta situatie, ar trebui sa se sesizeze si Parchetul General pentru abuz in serviciu. "Parchetul General ar trebui sa se uite la articolul 34 din Constitutie, unde scrie foarte clar ca statul trebuie sa asigure conditii minime pentru a ii proteja pe cetateni si sa ia masuri pentru a verifica exact de ce Ministerul Sanatatii nu a aprovizionat si nu a creat stocurile necesare de vaccinuri. Aici vorbim de un abuz in serviciu foarte grav", a adaugat presedintele PMP.

In luna iunie a.c., PMP si USR au depus, la Camera Deputatilor, o motiune simpla impotriva ministrului Sanatatii, Florian Bodog, pe tema achizitionarii ambulantelor, a exporturilor paralele de medicamente, a crizei vaccinurilor si a acreditarii spitalelor, dar motiunea nu a fost pusa pe ordinea de zi de conducerea forului legislativ. "Se pare ca pentru Ministerul Sanatatii bugetul de 7 miliarde de euro nu este suficient pentru a fi cat mai predictibili in ceea ce priveste achizitionarea de vaccinuri si mai mult decat atat haosul din sanatate pare sa nu ia sfarsit. Avem suflete nevinovate care decedeaza din cauza incompetentei si asta e un motiv extrem de temeinic pentru ca opozitia sa isi faca rolul de opozitie in Parlament si venim cu o motiune simpla prin care cerem ministrului sanatatii sa plece", declara in momentul depunerii motiunii liderul Grupului PMP din Camera Deputatilor, Eugen Tomac 

 

0 comentarii1302 vizualizări06 august 2017




rss 2.0
rss 2.0