Politica Miercuri 13 Decembrie 2017 - 14472 vizitatori azi
Ucraina a demonstrat ca nu merita niciun sprijin din partea Romaniei.

Promulgarea noii legi a educatiei de catre presedintele Petro Porosenko demonstreaza ca Ucraina nu mai merita niciun sprijin din partea Romaniei. Tara noastra a facut mari sacrificii pentru a deschide Ucrainei calea pentru integrarea euro-atlantica. In conflictul cu Rusia, Ucraina a primit din partea Romaniei un sprijin neconditionat, care insa este "rasplatit" acum cu razboiul surd pe care Kievul l-a declarat minoritatii romanesti din aceasta tara.

Prin promulgarea legii educatiei, Ucraina ca vrea sa rescrie istoria si sa aneantizeze orice urma a unor alte culturi si a unor alte limbi de pe teritoriul sau, aratand astfel ca este un stat artificial care vrea sa se mentina si sa se impuna prin forta si teroare.

Parteneriatul Romaniei cu Ucraina ne-a adus pana in prezent numai ponoase si a fost anulat de facto de puterea de la Kiev prin noua lege a educatiei. Acest parteneriat trebuie suspendat si de iure pana cand clasa conducatoare din Ucraina isi schimba orientarea si renunta la masurile impotriva minoritatilor in general si la atitudinea anti-romaneasca in special. In caz contrar, ne punem in situatia ingrata in care ne oferim tot sprijinul unui inamic declarat al romanilor!

In egala masura, Romania ar trebui sa se alieze in administrarea acestei lectii, de care in mod clar Ucraina are nevoie, cu celelalte tari ale caror minoritati sunt supuse aceluiasi tratament de anihilare pe teritoriul ucrainean!

Cerem autoritatilor romane mai multa energie in sanctionarea derapajelor Ucrainei, inclusiv prin blocarea tratativelor acestei tari cu Uniunea Europeana!

 


Radu-Razvan Bratu-Iorga

Prim-vicepresedinte Partidul Forta Nationala

 

26.09.2017. 

 

 

 

1 comentariu1085 vizualizări26 septembrie 2017




rss 2.0
rss 2.0