Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Sambata 15 Decembrie 2018 - 7872 vizitatori azi
Deputatul Ionut Simionca ii propune primarului Cretu sa construiasca pe Dealul Cocosului un parc de aventura.

Deputatul PMP de Bistrita-Nasaud, Ionut Simionca, vine cu o noua solutie pentru sporirea atractivitatii zonei de agrement si pentru eficientizarea investitiilor publice de pe Dealul Cocos, propunandu-i primarului Cretu sa faca un parc de aventura in zona in care este amplasata partia de schi: "Nu pot decat sa ma bucur ca primarul Municipiului Bistrita a ajuns sa fie de acord cu propunerea pe care am facut-o inca de la dezbaterea din 2016 pe marginea bugetului, aceea de a construi pe langa partie un roller-coaster. Proiectul nu ar fi insa complet daca nu s-ar avea in vedere in zona si amenajarea unui parc de aventura, cu elemente care ar spori atractivitatea resedintei de judet. In acest mod, investitia de patru milioane de euro pentru partia de schi din Wonderland ar putea fi folosita aproape tot anul, si asta e bine pentru bistritenii care au platit deja acesti bani", a declarat acesta.
Presedintele PMP Bistrita-Nasaud crede ca parcul de aventura "ar putea urmari relaxarea in familie, fiind alcatuit din elemente precum: tiroliane cat mai lungi, trasee si casute prin copaci, pentru cei mici si mari, trasee pentru mountain biking, rock climbing, poligoane de paintball, airsoft, tir cu arcul si multe, multe altele, toate acestea dezvoltate printr-un parteneriat public-privat, fara credite sau poveri pentru bugetul local".
Deputatul Simionca a subliniat ca este absolut necesar ca autoritatile locale sa se preocupe de dezvoltarea Municipiului Bistrita, sa le asigure oamenilor toate conditiile de munca si relaxare pentru a reduce cat mai mult plecarea lor catre orasele mari din zona, ba chiar sa atraga clujenii si locuitorii altor orase mari la Bistrita pentru petrecerea timpului liber. Investitiile publice sau cele realizate prin parteneriat public-privat ar trebui sa tinteasca aceste obiective, dar fara a incerca sa ii copieze pe altii, sustine deputatul bistritean.
Referitor la perspectiva cheltuirii a cinci milioane de euro pentru constructia unui parc acvatic, parlamentarul Partidului Miscarea Populara a spus: "Atunci cand doresti sa investesti atatia bani intr-un aqua-park, te uiti putin si in jur si, daca vezi ca la mai putin de 250 de kilometri de tine ai patru parcuri acvatice, la Oradea, Brasov, Satu Mare si Orastie, in care au fost investite, in total, peste 40 de milioane de euro, s-ar putea sa ai suficiente motive sa te razgandesti. Ori faci ceva ce n-a mai vazut nimeni, ori te opresti si folosesti banii pentru alte proiecte de infrastructura. Cand am facut propunerea constructiei parcului de aventura, am vazut mai intai ca nu exista proiecte de acest gen in proximitate. Dar domnul primar a facut deja dovada ca gestioneaza bugetul Primariei Bistrita la fel de bine ca si pe cel propriu: pentru cateva zile pe an, a cheltuit banii primariei pentru o partie si, tot pentru cateva zile pe an, si-a cumparat costum de schi!".

0 comentarii2023 vizualizări08 februarie 2018




rss 2.0
rss 2.0