Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Miercuri 24 Octombrie 2018 - 3786 vizitatori azi
9 mai - o zi cu semnificatii istorice.

9 mai este o zi plina de semnificatii pentru noi, romanii. Proclamarea Independentei din anul 1877, Ziua Europei si sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial se sarbatoresc in aceasta zi. Ziua Independentei unui stat este echivalenta cu ziua nationala, independenta fiind cea mai de pret pentru orice natiune. Mihail Kogalniceanu declara in Parlamentul tarii: "suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare", acesta fiind momentul cand Romania a incheiat definitiv raporturile de vasalitate cu Imperiul Otoman si a devenit un stat liber, respectat in toata lumea. A fost momentul implinirii aspiratiilor poporului roman.

9 mai coincide cu sfarsitul celui de-al  Doilea Razboi Mondial, iar Romania a fost parte a tarilor care au contribuit deciziv in aceasta confruntare. Este ziua in care se constientizeaza importanta prevenirii si evitarii oricarui tip de conflict intre natiuni si popoare, iar principiile libertatii si ale democratiei trebuie sa fie suverane in lume.

Constructia Uniunii Europene este legata, de asemenea, de aceasta data. Astfel, pe 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de coordonare politica in Europa pentru prevenirea unor eventuale noi conflicte in spatiul European.

Este important sa ducem mai departe proiectul European, dar la fel de important este sa promovam si sa consolidam fundamentele si valorile care au stat la baza acestui proiect, valori care l-au definit si in jurul carora s-a putut realiza intreaga constructie europeana. Intelepciunea parintilor fondatori ai Uniunii trebuie sa-i calauzeasca si astazi pe cei care iau deciziile in numele popoarelor membre.

Parintii fondatori ai Uniunii Europene, Jean Monnet, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi si Robert Schuman, au avut intelepciunea si viziunea unui proiect comun pentru tarile Europei. Valorile crestine i-au inspirat si le-au dat viziune, iar intreaga constructie a fost ridicata pe acesti piloni. De consolidarea acestor piloni depinde viitorul nostru, care trebuie sa fie unul bazat pe principiile democratiei, ale libertatii si ale valorilor crestine. Demnitatea, solidaritatea si responsabilitatea fata de semeni izvoraste din aceste principii si valori crestine pe care trebuie sa le aparam si sa le consolidam in permanenta.

Traversam o perioada plina de provocari pe intregul continent, iar mentinerea valorilor care au dat substanta familiei europene este esentiala pentru a avea garantia ca si generatiile viitoare vor fi beneficiare ale pacii, bunastarii si sigurantei pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

 

Deputat PNL

Robert Sighiartau

 

0 comentarii791 vizualizări10 mai 2018




rss 2.0
rss 2.0