Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Marti 11 Decembrie 2018 - 16556 vizitatori azi
"Daca-i musai, cu placere!"

Dragi colegi, Sunt astazi in fata dumneavoastra pentru a-mi exprima dezamagirea fata de avizul negativ dat de colegii nostri din Comisia pentru transporturi si infrastructura pentru unul dintre proiectele mele legislative. Este vorba de o initiativa care propune stoparea fraudarii kilometrajului autovehiculelor rulate care sunt comercializate pe teritoriul Romaniei, masura care ar fi fost benefica pentru toata lumea, lucru evident pentru oricine este bine intentionat. 

Si nu fac asta pentru ca orgoliul meu ar fi fost ranit, ci pentru ca saptamana trecuta Parlamentul European a adoptat o rezolutie care cere exact acelasi lucru ca si propunerea mea, adica pedepsirea aspra a celor ce sunt dovediti ca au fraudat kilometrajul masinilor pe care le instraineaza. In 12 luni, este de asteptat sa avem o directiva europeana in acest sens, astfel incat toti cei ce cumpara masini de ocazie sa aiba posibilitatea sa verifice exactitatea indicatiilor odometrului, indiferent de tara in care au fost inregistrate.

Ma gandesc cum va arata raportul aceleiasi Comisii pentru transporturi si infrastructura in momentul in care va trebui sa adaptam legislatia nationala la cea de la Bruxelles. Conform zicalei "Daca-i musai, cu placere!", probabil ca aceleasi considerente care au dus la avizarea negativa a proiectului meu legislativ vor duce la implementarea urgenta a directivei europene cu acelasi continut in legislatia nationala. Si, asa cum se intampla tot mai des in ultima vreme, vor veni pe ultima suta de metri sa aprobam un proiect facut pe genunchi pentru a nu risca sanctiuni, infringement sau alte trageri de urechi si bateri de obraz.

Stimati deputati,

De ce ar fi bine sa va reconsiderati pozitia fata de proiectul de lege pe care vi l-am propus? Pentru ca pedepsirea mai aspra a celor ce modifica indicatia kilometrajului autovehiculelor pe care vor sa le vanda va reduce acest fenomen care acum afecteaza intre 30 si 50 la suta din autovehiculele exportate pe teritoriul UE. Pentru Romania, care a importat anul trecut mai bine de jumatate de milion de masini uzate, ar insemna ca in jur de 300.000 de vehicule au fost fraudate. Prin stoparea acestui proiect legislativ, va creste numarul autovehiculelor cu un grad de uzura mai avansat, care va conduce la un grad de poluare mai ridicat, va creste numarul accidentelor care se produc din cauze tehnice si va baga bani in buzunarul samsarilor de masini care sunt necinstiti.

In lumina rezolutiei Parlamentului European, va invit, dragi colegi, sa ii protejam pe cetatenii romani cu un an inainte ca Uniunea Europeana sa ne oblige acest lucru!

 

Va multumesc,

 

Deputat Ionut Simionca,

Circumscriptia electorala nr. 6, Bistrita-Nasaud

06.06.2018

 

0 comentarii1127 vizualizări07 iunie 2018




rss 2.0
rss 2.0