Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Duminica 08 Decembrie 2019 - 6440 vizitatori azi
Declaratia de presa a presedintelui Romaniei, Traian Basescu.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a sustinut marti, 21 iunie a.c., la
Palatul Cotroceni, o declaratie de presa la finalul consultarilor cu
partidele si formatiunile politice reprezentate in Parlamentul Romaniei.
Va prezentam textul declaratiei de presa:

Buna seara. Dupa cum stiti, am avut intalniri cu USL sau cu parte din USL
- au venit doi din trei lideri politici ai USL - si cu alianta de
guvernare. Obiectivul meu a fost sa incerc compromisul in raporturile
dintre alianta de guvernare si opozitie. Din pacate, opozitia a venit la
aceste discutii care vizau subiecte de interes national intr-o cheie pur
electorala. In afara de faptul ca vor un comitet de criza - eu le-am
propus o comisie de analiza a riscurilor generate de alte tari; Romania nu
este in situatia in care sa functioneze cu un comitet de criza. A fost
aceasta perioada cand nu ne puteam finanta de pe pietele externe, la
inceputul anului 2009, si cand a trebuit sa apelam la Fond. Dar Romania
are restabilite niste echilibre, e adevarat, fragile si de aceea trebuie
sa fim atenti in continuare cu stabilitatea noastra macroeconomica, mai
ales ca este influentata puternic de factori externi. V-as aduce aminte ca
bancile unui stat aflat in mare dificultate controleaza circa 27% din
piata bancara romaneasca. Ori asta reclama atentie maxima si prudenta,
prudenta in tot ceea ce facem si continuarea proceselor de reformare a
statului. Am facut apel in discutiile cu cei doi lideri ai USL la gasirea
unor compromisuri. Daca oferta publica pe care au facut-o era intr-adevar
sincera, adica: reducerea numarului de parlamentari la 300, in paralel cu
reorganizarea teritoriala despre care si ei au vorbit pe cele opt regiuni
- aici diferendul era ca proiectul coalitiei vizeaza desfiintarea
consiliilor judetene. Ori eu am considerat ca aceste lucruri se puteau
acomoda si puteau da si satisfactie opozitiei prin aparitia motivatiei
pentru a crea o a doua Camera, o Camera superioara in interiorul numarului
de 300, care sa vegheze la administratia locala, si de ce nu, la politica
externa, la problemele minoritatilor s.a.m.d. Din pacate, la aceste
propuneri s-a venit cu solutii politicianiste, fara valoare politica si
care poate, va rog sa fiu scuzat, nu-i nimic agresiv in afirmatiile mele,
care definesc superficialitatea si lipsa de maturitate a celor doi lideri.
Repet, definesc superficialitatea si lipsa de maturitate a celor doi
lideri.

Dupa marele comitet de criza - repet, noi avem nevoie de un comitet de
supraveghere pentru a vedea efectele crizelor externe Romaniei in primul
rand - urmatoarea propunere este legata de formarea unui guvern de
tehnocrati si de organizare de alegeri parlamentare anticipate in luna
noiembrie. Sigur, este probabil notabil entuziasmul incompetentilor din
toate mediile: politic, presa s.a.m.d. cand le spui de alegeri anticipate.
Dar vreau sa va explic de ce m-am relaxat dupa ce domnul Ponta mi-a citit
trasnaile acestea ca varf al competentei lor. In acel moment am considerat
ca nu mai am in fata parteneri de discutie, pentru ca mecanismul de
instalare a unui guvern tehnocrat si de generare a alegerilor anticipate
inseamna cel putin trei-patru luni de guvern interimar. Daca o tara in
jurul careia se intampla atatea lucruri neplacute din punct de vedere
financiar, care pot afecta si Romania, isi poate permite sa stea in
perioada de criza economica globala cu guvern interimar trei-patru luni,
asta pot gandi numai niste oameni care nu au responsabilitate fata de
tara. Mecanismul de a se ajunge la propunerea celor doi lideri imaturi ai
opozitiei este urmatorul, presupunand ca as fi fost de acord, nu eu sau nu
numai eu - eu puteam sa spun da, dar era o coalitie care trebuia sa fie de
acord - mecanismul ar fi cam asa: demisie prompta a actualului guvern,
instalarea, sa spunem, in cel mai fericit caz in zece zile a noului guvern
de tehnocrati cu misiunea de a lua masuri anticriza, - cu ce suport, cu
suportul cui sa se ia masurile astea anticriza la un guvern de tehnocrati
- si de a organiza alegeri anticipate. Conform articolului 89 din
Constitutia Romaniei, ar fi trebuit, dupa instalarea guvernului de
tehnocrati, sa procedam in modul urmator: a doua zi acest guvern trebuia
sa demisioneze dupa instalare. Trebuia sa instalam un al doilea guvern de
tehnocrati, care trebuia si el sa demisioneze. Si trebuia sa asteptam 60
de zile pana la dizolvarea Parlamentului. Pentru ca astfel de abordari
merita sa fie aratate, va rog sa-mi permiteti sa va citesc din
Constitutie. "Dupa consultarea presedintilor celor doua camere si ale
liderilor grupurilor parlamentare, presedintele Romaniei poate sa dizolve
Parlamentul daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea
Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa
respingerea a cel putin doua solicitari de investitura". Tot acest
mecanism de la schimbarea guvernului politic cu un guvern de tehnocrati,
care pe urma trebuia sa demisioneze si sa instalam doua guverne care sa
cada in Parlament, ne-ar fi dus in toamna. Va rog sa ma credeti ca in
momentul in care mi s-a citit aceasta propunere de catre unul din liderii
celor doua partide, sau unul din liderii USL, mi-am dat seama ca nu aveam
in fata doi oameni responsabili. Asta este cu propunerile USL si nu as
vrea sa le mai discutam pentru ca reflecta politicianism, dezinteres
pentru interesul national, lipsa de maturitate si lipsa de
responsabilitate. Eu va pun la dispozitie documentul pentru ca mi-a fost
inaintat. Poate fi multiplicat si judecati-l asa cum el a fost scris si
transmis presedintelui Romaniei.

In ceea ce priveste partea a doua a discutiilor cu coalitia majoritara. Am
stabilit ca, in cel mai scurt timp, adica imediat dupa sosirea la
Cotroceni a hotararii Curtii Constitutionale, sa inaintez Parlamentului,
Camerei Deputatilor proiectul de revizuire a Constitutiei, avand ca
principal obiectiv respectarea votului romanilor la referendumul din
noiembrie 2009. Este obiectivul la care m-am angajat si pe care il voi
respecta. In plus, as vrea sa fac cateva comentarii legate de comunicatul
deocamdata, deci legate de comunicatul Curtii Constitutionale in urma
analizei proiectului. Spre exemplu, in ceea ce priveste articolul 44,
alineatul 8, din care in propunerea mea am eliminat formularea "caracterul
licit al dobandirii se prezuma". Este vorba de dobandirea averilor. Vreau
sa intelegeti foarte clar ca averea este protejata, dar nu avem dreptul sa
protejam si hotia. La articolul 44, inainte de aceasta formulare
"caracterul licit al dobandirii se prezuma" exista formularea "averea
dobandita licit nu poate fi confiscata". Deci Constitutia da garantii
celor care detin averi licite ca nimic nu li se poate intampla. Din acest
motiv am solicitat eliminarea excesului, care punea sub protectie averile
ilicite. In acest sens, vreau sa stiti ca nu am facut intamplator aceasta
propunere de revizuire a Constitutiei, este vorba de Decizia-cadru 2005 a
Consiliului European, JAI, din 24 februarie 2005, privind confiscarea
produselor, a instrumentelor si a bunurilor avand legatura cu
infractiunea. Aceasta decizie este obligatorie pentru toate statele membre
si trebuia implementata pana in martie 2007. Singurul stat membru al
Uniunii Europene care prin Constitutie contravine deciziei Consiliului
este Romania. De aceea nu voi revizui textul proiectului propus si voi
insista ca Parlamentul sa ia in consideratie propunerea de text asa cum a
fost inaintata. Aceasta decizie a Consiliului este obligatorie pentru
toate statele membre si ea vizeaza si confiscarea extinsa a averilor.
Adica cei care astazi, in Romania, cand intra intr-o ancheta penala isi
muta imediat proprietatile pe rude, pe prieteni, pe nu stiu ce, nu ar mai
putea sa faca acest lucru in cadrul procesului de confiscare extinsa pe
care il cere decizia Consiliului, JAI, al Uniunii Europene si care este
obligatorie pentru toate statele membre. Deci voi mentine formularea in
proiectul de revizuire a Constitutiei.
Mai aflam din acest comunicat, la punctul 2, ca persoanele publice in
functie de ministru sau de deputat, e vorba de punctele 3 si 4 din
comunicat, prin reducerea imunitatii, au un drept fundamental afectat.
Imunitatea nu este un drept fundamental nicaieri in aceasta lume. Si vreau
sa cred ca in hotarare nu o sa apara ca parlamentarilor si ministrilor li
se afecteaza un drept fundamental. Nicaieri, in Constitutia Romaniei,
imunitatea nu este definita ca fiind drept fundamental, nicaieri, in lumea
civilizata, imunitatea nu este definita ca drept fundamental. Si as vrea
sa va reamintesc ca pozitia din comunicat, din comunicatul Curtii
Constitutionale, este contrara a ceea ce s-a facut la revizuirea
Constitutiei in 2003. Atunci s-a restrans imunitatea. Deci atunci nu era
drept fundamental, dintr-o data a devenit drept fundamental. Iar acum
propunerea mea a fost sa limitam imunitatea la activitatea politica
parlamentara in Parlament si in afara Parlamentului, dar la activitate
politica. Daca dai in cap unuia pe strada, de ce trebuie sa ai alt
tratament decat cel al oricarui cetatean? Ca urmare, voi mentine in
proiectul ce-l voi transmite Parlamentului ambele propuneri, atat cea
privind garantiile pentru averile ilicite si scoaterea prezumtiei de licit
a averilor de orice tip ar fi ele. Pentru averile licite, exista garantie
in Constitutie. Nu este nevoie sa dam o garantie si hotilor, pentru ca, de
fapt, nu aparam nimic, nu aparam interesul public prin aceasta formulare.
Interesul public este ca statul sa recupereze banii furati si sa-i puna la
dispozitia cetatenilor.

In rest, nu am observatii majore, legat de punctele de vedere exprimate de
Curtea Constitutionala, chiar daca am indoieli ca nu este o solutie buna
marirea reprezentantilor societatii civile in Consiliul Superior al
Magistraturii. Ce mi se pare jenant, insa, si nu pot sa nu fac aceasta
mentiune: am avut mari sperante legate de noul CSM. Pozitia cu privire la
caracterul licit al dobandirii ca fiind prezumat pentru orice tip de
avere, vine exact de la CSM, nu de la Curtea Constitutionala. Ma tem ca
noul CSM s-a imbolnavit repede de racilele vechiului CSM. In rest, in ceea
ce priveste Constitutia, sunt multumit ca propunerile cu privire la
implementarea referendumului au fost validate de Curtea Constitutionala,
ca propunerile cu privire la accelerarea proceselor de instalare a
Guvernului, de suspendare a Presedintelui, de clarificare a relatiei
Presedinte - Prim-ministru in procesul de remaniere au fost acceptate. De
asemenea, extrem de important a fost faptul ca a fost acceptat ca
deficitul bugetar sa nu depaseasca 3%, iar orice procent de deficit sa fie
destinat strict investitiilor si nu consumului. De asemenea, a fost
acceptata extinderea retinerii pentru 48 de ore si foarte important, a
fost acceptata propunerea de modificare cu privire la judecatorii care
trebuie sa se supuna nu numai legii, dar si Constitutiei, si hotararilor
Curtii Constitutionale. Deci, cred ca, pe fond, Curtea Constitutionala a
avut o abordare constructiva in scopul fluidizarii relatiilor intre
institutiile statului. In Parlament nu am indraznit sa fac o asemenea
propunere in proiectul de modificare, dar in discursul pe care il voi avea
in Parlament voi face un apel la parlamentari ca in procesul de revizuire
a Constitutiei sa gasim o formula sa inseram in Constitutie si faptul ca
primul furnizor de prosperitate pentru orice cetatean este munca. Am
prezentat aceste puncte de vedere coalitiei, care a fost mult mai
interesata de evolutii, si am primit asigurarea ca se vor mobiliza ca pe
timpul vacantei parlamentare sa lucreze la proiectul de Constitutie,
pentru a analiza atat observatiile Curtii Constitutionale, cat si cele ale
Consiliului Legislativ. In orice caz, tin sa multumesc Curtii
Constitutionale pentru nivelul inalt de cooperare si intelegere a
propunerilor pe care le-am facut. Nu sunt constitutionalist, echipa cu
care am lucrat este o echipa care m-a insotit in tot mandatul, dar si
oameni care au lucrat la propunerile de revizuire a Constitutiei si, in
acelasi timp, propunerile pe care le-am facut reprezinta expresia a mai
bine de sase ani de mandat in functia de presedinte al Romaniei. Cred ca
va fi o Constitutie mai clara. Vreau sa fiu foarte bine inteles: eu
consider principiile Constitutiei Romaniei ca fiind extrem de bune,
sanatoase, dar Constitutia are nevoie de niste ajustari, in mod deosebit,
pentru clarificarea relatiilor intre institutii si, sigur, ea trebuie
adaptata si evolutiilor Romaniei. Constitutia nu este un act pe care sa
nu-l mai atingi niciodata. Mai ales cu o tara care a trecut un lung proces
de tranzitie.
In ceea ce priveste al doilea subiect, reorganizarea administrativa a
tarii, exista suportul a doua formatiuni politice pentru reorganizarea,
asa cum ea a fost propusa de Guvern si sustinuta si de mine - pe opt
regiuni. In acelasi timp, exista UDMR-ul, dar si minoritatile, care au
puncte de vedere diferite si considera ca procesul de reorganizare trebuie
sa tina cont, intr-o oarecare masura, si de distributia minoritatilor in
teritoriu. Sigur, vizand, in mod deosebit, Covasna si Harghita. Sunt mai
multe variante, nu as vrea sa lansez nici una. Luni vom avea un punct de
vedere ferm al UDMR si al minoritatilor, daca putem merge intr-un proces
accelerat si cu reorganizarea administrativa. As vrea sa va dau cateva
elemente pe care le-am discutat cu cele patru partide. Daca s-ar ajunge la
consens cu privire la reorganizare ar trebui ca pana la 31.12 sa se
termine procesul de reorganizare a deconcentratelor, ceea ar insemna o
reducere de personal la nivelul fiecarui judet, fie ca vorbim de
inspectoratele judetene de politie, fie ca vorbim de inspectoratele de
educatie, de directiile de sanatate, de directii agricole s.a.m.d. Va pot
spune ca o prima analiza arata ca, anual, s-ar realiza o economie de peste
100 de milioane de euro. La o prima analiza la ceea ce au dat ministerele,
100 de milioane de euro reduceri de cheltuieli cu salariile si
cheltuielile materiale aferente functionarii acestor institutii. Acesta ar
fi nivelul de reducere brut, dar sunt convins ca se poate intra mult mai
in detaliu. Dupa alegerile locale, care ar urma sa se desfasoare pe
judetele marite, ar continua un alt proces care ar viza analiza in fiecare
judet - actuala regiune de dezvoltare - a viabilitatii comunelor in mod
deosebit. Sunt foarte multe comune care nu sunt viabile, nu-si pot asigura
din incasari proprii nici macar salariile celor cativa functionari pe care
ii au la primarie, iar in aceasta a doua etapa ar trebui ca, dupa o
analiza la nivelul fiecarui judet mare sau - vreau sa nu fie confuzie cu
judetele actuale - ar trebui sa inceapa un proces de comasare a comunelor
pentru a obtine unitati administrative viabile care-si pot asigura
cheltuielile din propriile incasari. Avantajele unui astfel de proces
pleaca in primul rand de la descentralizare. Toate atributiunile ar trebui
transferate catre unitatile administrative de baza. Nu o sa trimiti omul
la capitala noului judet, sa bata 500 de kilometri ca sa-si ia o
adeverinta. Vor trebui transferate toate aceste activitati la unitatea
administrativa de baza, fie ca este comuna, oras sau municipiu. Pentru
comunele neviabile ar trebui ca oficiile de la municipii sa solutioneze si
problemele pe care anterior le rezolvau la judet. De asemenea, nu se va
desfiinta niciun oficiu care lucra cu publicul. Se vor redimensiona, dar
buletinele, certificate de nastere, pasapoarte, toate raman asa cum sunt
in actuala distributie, pentru ca nu are nimeni interesul sa centralizam,
ci sa descentralizam. Deci in ceea ce priveste reorganizarea
administrativa, ea este sustinuta practic de toate structurile coalitiei,
dar modul cum sa se faca este inca un subiect de negociere si discutie
pana luni. Dupa ziua de luni va voi putea formula un punct de vedere cum
se va face reorganizarea administrativa. Cert este insa ca se va face.

Regret ca nu am gasit o formula de dialog cu USL pentru ca reorganizarea
administrativa nu este doar o problema a partidului de guvernamant, ci
este o problema de mare interes pentru fiecare cetatean. Fiecare vrea sa
fie mai multa autonomie la comune si mai putina dependenta de Guvern.
Fiecare cetatean, fiecare comunitate vrea sa vada proiecte importante
realizate cu bani europeni si nu carpite cu ce dau ministerele, cate un
proiect mic. Noua organizare ar crea conditii pentru realizarea de
proiecte regionale. Va dau un exemplu: in momentul de fata, cea mai mare
parte a banilor pe care ii distribuie Ministerul Agriculturii, Ministerul
Dezvoltarii, Ministerul Mediului pe programe adresate mediului rural se
duc in drumuri comunale, in strazi in comune, in apa curenta si in
canalizare. S-au contractat deja multe tronsoane din Coridorul IV
Paneuropean. Nimeni nu vizeaza, datorita organizarii administrative,
realizarea acelor capilare care sa aduca si sa scoata traficul din
viitoarele autostrazi. Drumurile judetene - acestea sunt infrastructurile
vitale pentru a putea sa alimentezi cu trafic sau sa scoti trafic de pe
viitoarele autostrazi. Toate proiectele, majoritatea proiectelor sunt
concentrate pe programe, pe proiecte comunale mici. Deci acesta ar fi un
alt avantaj, posibilitatea de a se crea proiecte regionale. Nu in ultimul
rand, daca privim la realitatile de zi cu zi, nu putem spune ca suntem
fericiti cu relatiile create la nivelul judetelelor, relatii care fac ca
aproape orice contract sa fie pus sub semnul intrebarii. Cred ca una din
solutiile de reducere a coruptiei pe aceste mosii care au devenit
judetele, mosii pentru partide, pentru presedintii de Consilii judetene,
una din solutii este chiar reorganizarea administrativa. Nu in ultimul
rand, o reorganizare administrativa va crea si conditii legale pentru
angajarea prin concurs a tuturor sefilor, mai mari sau mai mici, din
aceste judete. Acestea ar fi cateva elemente pe care le-am discutat si,
daca va fi reorganizare administrativa intr-o formula convenabila, vom sti
luni. Eu calific discutiile cu partidele si formatiunile din coalitie ca
fiind constructive si spiritul care a dominat discutiile a fost acela
legat de nevoia de a mentine coalitia pentru a nu crea elemente de
instabilitate politica. Si eu le consider extrem de importante. Va
multumesc mult!

21 Iunie 2011

sursa: www.presidency.ro

 

0 comentarii1918 vizualizări23 iunie 2011




rss 2.0
rss 2.0