Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Luni 23 Septembrie 2019 - 4808 vizitatori azi
Transcrierea conferintei de presa a Presedintelui PNL, Crin Antonescu, la finalul Delegatiei Permanente 22 septembrie 2010

Inainte de intra in subiectul propriu-zis al conferintei de presa, sa va informez in legatura cu deciziile Delegatiei Permanente, as vrea ca in numele Partidului National Liberal, tuturor membrilor sai, sa transmit un mesaj de solidaritate cu cei care astazi au protestat si protesteaza impotriva celui mai rau guvern din istoria Romaniei, cel putin dupa 1990, daca nu din toata istoria Romaniei. Astazi am vazut cum disperarea oamenilor, indiferent daca sunt sau nu sindicalisti, indiferent ca sunt sau nu bugetari capata forme din ce in ce mai hotarate. Este regretabil ca s-a ajuns la momente de violenta si cred ca macar in al doispezecelea ceas cei care ne guverneaza, in fond pe o baza parlamentara ilegitima si cu increderea a sub 10 la suta dintre locuitorii acestei tari ar trebui sa inteleaga ca nici un guvern nu poate sa ramana la putere doar pentru ca este sustinut de presedinte, doar pentru ca este sustinut de o majoritate parlamentara precara si din  punct de vedere aritmetic si din punct de vedere moral. Cred ca dl Emil Boc in primul rand, care este, orice s-ar zice, oficial, primul-ministru al Romaniei, ar trebui sa  gandeasca si in calitate de om politic si in calitate de jurist, sa se gandeasca foarte clar la demisie, la o posibilitate prin care sa putem avea un guvern care sa raspunda asteptarilor si disperarii atator romani. Sigur ca pentru unii astazi nu au fost foarte multi oameni in strada, sau atat de multi cat si-ar fi dorit sau ar fi asteptat unii. Numai ca, dl Boc trebuie sa stie, si stim cu totii, ca in spatele acestei parti vazute exista o nemultumire crescanda si care este a celor mai multi, coplesitor de multi dintre romani, de toate categoriile sociale, de toate profesiile, de toate conditiile materiale si de toate varstele.

In ceea ce priveste Delegatia Permanenta a Partidului National Liberal ea a avut astazi de dezbatut si de adoptat doua teme majore: programul politic, programul de guvernare al Partidului National Liberal pe de o parte, cabinetul alternativ sau guvernul din umbra cum ii mai spuneti dvs, pe care, conform mandatului primit, l-am prezentat astazi si l-am supus dezbaterii si adoptarii Delegatiei Permanente. A fost o dezbatere nu doar de durata ci si o dezbatere de calitate si nu spun acest lucru formal sau ca sa imi laud partidul. Intotdeauna in momente importante, in momente de confruntare pe teme reale, importante, majore din punct de vedere politic, fie ca a fost vorba de Congrese, de Delegatii Permanente sau de astfel de momente cu miza mare, Partidul National Liberal a dovedit consistenta, a dovedit tinuta si a dovedit, intr-o masura indiscutabila caracaterul sau democratic. A fost o dezbatere vasta si destul de dificila nu doar in legatura cu subiectul mai delicat sa spunem al cabinetului alternativ dar si in legatura cu programul pentru ca Partidul National Liberal este un partid care a avut mereu o culoare ideologica sau doctrinara, care a avut si are principii, care a avut si are valori, care a avut si are nuante si daca pana la urma dezbaterea pe subiectul programului de guvernare s-a sfarsit cu un vot in unanimitate, asta nu inseamna ca nu au avut loc discutii serioase, discutii de continut, discutii de principiu. Pana la urma, programul care este intitulat "Statul Liberal" , in mod foarte direct si subintitulat, "A doua modernizare a Romaniei" a fost adoptat cum va spuneam, in unanimitate de voturi si el va face, sper, obiectul dezbaterii publice in perioada care urmeaza. Impreuna cu acest program politic, de astazi Partidul National Liberal are si un cabinet alternativ, un guvern alternativ, o oferta pe care Partidul National Liberal o face in premiera cetatenilor romani. Este prima oara cand, oficial, nu la nivel de zvonuri sau de ipoteze, exista un astfel de guvern si acest guvern este acela pe care vi l-am facut cunoscut cu cateva zile in urma, cel pe care l-am propus astazi si l-am sustinut in fata Delegatiei Permanente. El a pricinuit discutii intense, discutii contradictorii care toate au fost pe deplin democratice si, evident, pe deplin civilizate, s-a soldat cu un vot. Conform acestui vot, cabinetul a fost investit si devine, din acest moment, guvernul oficial alternativ din umbra al Partidului National Liberal. Din 134  de membri ai Delegatiei Permanente prezenti, pentru au votat - 90, impotriva - 38, abtineri - 6. Am facut acest lucru, si de data aceasta  vorbesc in numele Partidului National Liberal exprimat astazi prin forul sau cel mai inalt intre Congrese, si anume Delegatia Permanenta, am facut acest lucru pentru a raspunde nevoii de alternativa. Alternativa noastra exista acum, este concreta, este oficiala si este clara, intr-un program de guvernare si intr-o echipa de guvernare. Am facut-o pentru ca, in deruta generala, in disperarea din societatea romaneasca, trebuia sa transmitem un mesaj foarte clar, exista alternativa la ce se intampla azi, exista oameni capabili sa-si asume guvernarea, exista oameni care au curajul sa iasa inainte de a fi in situatia de a alcatui un guvern si sa spuna, da, in numele Partidului National Liberal, da, noi vom fi cei care vom guverna daca ne dati votul dvs, ca o conjunctura politica favorabila ne va aduce la guvernare. Este, dupa cum spuneam, o premiera pentru ca nici un alt partid, din motive usor de inteles, nu a avut curajul sa faca acest lucru pana acum. Motivele nu sunt cele pe care ni le-a prezentat dl presedinte Ion Iliescu, presedinte de onoare si fondator nu doar al PSD, ci si al statului asistential si clientelar in Romania, si anume ca nu avem sistem cu doua partide politice. Motivele sunt binecunoscute si anume optiunea politicienilor, a tuturor politicienilor pana astazi si a tuturor partidelor de a lua votul oamenilor pe idei, pe programe in cel mai bun caz, pe lideri carismatici si de a alcatui apoi echipele guvernamentale, de cele mai multe ori in raport cu criteriile de interes din interiorul partidului respectiv. Premiera consta in faptul ca am construit si am oficializat astazi aceasta alternativa pe care o punem inaintea compatriotilor nostri, preocupati si avand in primul rand criterii care tin de societate, si prin asta am bucuria sa spun ca PNL face un pas important, foarte important pe calea schimbarii modului de  a face politica in Romania, mentalitatii de a face politica in Romania si se arata un partid, asa cum spuneam si din motiunea cu care am candidat la Congresul din 2010 la presedintia partidului, se arata un partid deschis, un partid deschis catre societate, un partid in serviciul societatii, un partid care sa faca politica nu pentru el insusi si cadrele sale, ci prin el si prin oamenii care il incarneaza, pentru intreaga societate. Sigur ca s-a discutat indelung si principiul unui guvern din umbra, s-a discutat indelung cu argumente intr-o parte si in alta, oportunitatea in acest moment, riscurile pe care le prezinta un asemenea cabinet, si, desigur ca s-a discutat foarte mult si foarte intens despre componenta, structura, dar mai ales componenta acestui cabinet. Faptul ca acest guvern care e un guvern politic cuprinde, nefiind mai putin politic, dar cuprinde si patru independenti, patru tehnocrati, la Finante , la Justitie, la Sanatate si la Agricultura nu a trecut atat de usor fara confruntare si fara dezbatere in Partidul National Liberal. El este un guvern politic, subliniez acest lucru pentru ca ii cuprinde pe presedintele Partidului National Liberal, inca patru vicepresedinti ai Partidului National Liberal, 7 membri din 11 ai PNL si, mai ales pentru ca in ansamblul sau  acest program, acest cabinet este asumat de un partid politic si are un program politic, un program de guvernare care este programul Partidului National Liberal.

Sigur ca s-a discutat despre semnificatiile unui asemenea gest despre consecintele sale despre o persoana sau alta. Rezultatul este acesta si din acest motiv acest guvern alternativ, acest guvern pregatit al PNL se va manifesta ca atare, se va manifesta ca oferta alternativa, se va manifesta cu membrii sai ca purtatori de mesaj si de imagine alaturi de ceilalti evident consacrati ai PNL si apelul meu sau speranta mea in ceea ce priveste cooperarea cu mass-media este ca mass-media sa ii expuna pe acesti oameni, sa dialogheze cu ei, pentru ca acesta a fost scopul pentru care acest guvern din umbra s-a constituit, ca lumea sa il vada, sa compare si in cele din urma sa aleaga. Daca sunt intrebari va ascult.

 

INTREBARI:

 

Reporter: Ce v-au reprosat cei care nu au fost de acord cu acest guvern?

C. Antonescu:  Multe lucruri , imi este greu sa sintetizez: ca exista oameni in acest cabinet care nu sunt membri PNL, ca asta poate sa descurajeze militantii, cadrele partidului in speranta lor de a deveni ministri, ca am alcatuit, desi nu a contestat nimeni ca as fi contestat mandatul primit, singur fara consultare ceea ce este adevarat, am mai spus-o, acest cabinet in stadiul lui de propunere. Sunt reprosuri sau daca vreti pozitii de confruntare, pozitii divergente care sunt firesti, si eu inteleg mai mult ca oricine, poate si nemultumirea si dificultatea in acest moment  a celor mai multi sau a multor colegi de partid de a sparge o bariera de mentalitate, o inteleg pentru ca fac de 20 de ani politica in acest partid, pentru ca asemenea atator altora am consumat probabil mai mult timp in acest partid decat in propria mea familie si stiu si cum s-au format si cum s-au sedimentat in acesti ani si optiunile si sentimentele si obiceiurile noastre politice. I-am convins pe cea mai mare parte din colegii mei, pe o majoritate destul de clara, ca in politica romaneasca trebuie schimbate multe lucruri si ca partidul care reuseste sa faca asta cu adevarat, va avea de castigat pentru el si pentru calitatea vietii politice din Romania.

Reporter: Domnule Presedinte, in urma acestor interventii exista riscul ca anumiti membrii sa isi dea demisia. S-au primit astfel de amenintari?

C. Antonescu : Nu , nu s-a pus aceasta problema, nu s-a vorbit despre nici un fel de amenintari. Inca o data va spun si din punctul meu de vedere daca toata aceasta dezbatere s-ar fi desfasurat in prezenta dumneavoastra, nu ar fi fost nici un pasaj, nici un cuvant, pe care sa va rog dupa aceea sa il scoateti ca sa nu ne depreciati imaginea, dimpotriva ar fi fost o frumoasa si neasteptata imagine in sanul unui partid cand miza estre atat de mare. Nu s-a discutat aici despre demisii, nu a amenintat nimeni cu demisia si nu si-a anuntat nimeni demisia.

Reporter: Domnule Presedinte, au reaparut orgoliile care au fost la Congresul in care dumneavoastra ati castigat alegerile in partid, in sensul ca, critici au aparut si din partea sustinatorilor domnului Tariceanu dar si din partea celor care v-au sustinut pe dumneavoastra? Ma refer aici la Dan Radu Rusanu, Varujan Vosganian, exista riscul ca acesti vicepresedinti sa va paraseasca, daca ma intelegeti ce vreau sa spun ?

C. Antonescu: Inteleg ce vreti sa spuneti  si va rog sa intelegeti si dumneavoastra ce vreau sa va spun eu.  In situatia in care ne aflam, stiti ca preocuparea pentru raportul de forte din interiorul partidului, pentru combinatiile de putere interne a fost din partea mea si am constatat astazi ca a fost si din partea liderilor marcanti, care au avut alta optiune, au fost foarte scazute, pentru ca suntem sincer preocupati doar de soarta partidului pe termen lung si de ceea ce se intampla astazi in Romania. Colegii mei au inteles ca de o buna bucata de vreme, contabilitatea unor voturi, a unor negocieri interne, care au avut loc in partid multa vreme, ca si in alte partide, e de domeniul trecutului, ca regulile jocului s-au schimbat si in sensul acesta nu am nici o secunda vreo preocupare si nu stau si numar cati ma sprijina, cati nu ma sprijina. Am pus pe o tema majora propunerea pe care am avut-o de facut si am numarat la sfarsit cati sprijina aceasta propunere si nu pe mine personal, care sunt mai putin important. Aveti dreptate, sunt si oameni din echipa cu care am venit la Congres, ati numit cativa, mai sunt si altii care nu au avut aceeasi parere cu mine, nu le-am impus niciodata si nu am conditionat niciodata inainte de Congres, la Congres sau dupa, prezenta lor in acea echipa de calitatea de a fi de acord totdeauna cu mine. Ei nu sunt niste oameni pe care eu i-am luat asa de undeva, necunoscuti si i-am adus in conducerea partidului, sunt niste personalitati ale partidului, toti, absolut toti cei din Biroul Politic si ca atare eu, simt mai degraba nevoia sa cunosc parerea lor, chiar sa ma confrunt cu parerea lor si nu am vrut niciodata sa transform Biroul Politic intr-un cor de unanimitati. Asa incat nu s-a pus niciodata in nici un fel aceasta problema, nu am stat cu grija ei si nu stau cu grija ei.  Cert este insa ca un asemenea proiect nu trebuie doar lansat ci este si un proiect care trebuie sprijinit. Si asa cum am facut si odata luat mandatul din Congres, cine va dori sa sprijine acest proiect il va sprijini. De cei care nu il vor sprijini ,daca acestia vor exista, ma voi desparti eu, nu voi astepta sa se desparta dansii de mine.

Reporter: Daca mai permiteti o intrebare….

C. Antonescu: Cu mare drag, dupa cate intrebari am ascultat la Delegatia Permanenta se poate…

Reporter: Am avut o discutie pe hol cu unul dintre liderii partidului care mi-a spus ca nu stie ce sa creada, Crin Antonescu mai este prezidentiabilul PNL sau nu si probabil nu a avut curaj sa va intrebe.

C. Antonescu:  Salut faptul ca dumneavoastra aveti.  Au avut loc alegeri prezidentiale in toamna, iarna anului trecut, am participat la ele sustinut de PNL, stiti cum s-au terminat, prezidentiabilul oficial, prezidentiabilul partidului se va stabili la o data mai apropiata, nu stiu exact care, dar la o data mai apropiata de alegerile prezidentiale. In sensul acesta chiar nu stiu ce raspuns sa ii dau.

Reporter: Nedumerirea mea venea din faptul ca dumneavoastra sunteti premierul guvernului din umbra.

C Antonescu: Nu vad nici o incompatibilitate intre aceste posturi, sigur nu pot fi eu si presedinte si premier in Romania in acelasi timp, ceea ce nici nu imi doresc , insa pe de o parte, daca sa spunem in 2012 PNL castiga alegerile sau vreo combinatie de guvernare in care PNL-ului ii revine primul-ministru, este foarte bine, sunt prim-ministru si, la momentul in care se pune problema alegerilor prezidentiale, strang partidul si decidem cine candideaza. Teoretic si primul-ministru poate candida, nu? Este foarte clar, nu cred insa ca aceasta este problema, prezidentiabilul PNL va fi acela, dupa cum e si firesc,  care vom socoti cu totii ca are cele mai multe sanse la momentul acela. Nu sunt deloc temator de faptul ca din cauza ca voi fi prim-ministru nu as mai putea fi candidat prezidential sau ca PNL nu ar mai avea variante pentru toate aceste posturi. Sa cautati si sa lamuriti omul sau imi dati mie numele si adresa si il lamuresc eu.

Reporter: Aveti vreo explicatie oficiala din partea a doi dintre vicepresedinti care au lipsit de la Delegatia Permanenta, Relu Fenechiu si Daniel Chitoiu?

C. Antonescu:  In ceea ce-l priveste pe Daniel Chitoiu mi-a spus ca trebuie sa participe la o actiune pe comisia sa de specialitate la Praga. Domnul Fenechiu nu mi-a spus, o sa ma interesez pentru ca este important sa vad de ce doi vicepresedinti ai partidului sau trei, mai sunt vreo doi, au lipsit. Ii voi intreba  pentru ca discutiile de astazi si deciziile de astazi sunt dintre cele mai importante dintre cele care se pot inchipui asa intre alegeri si cred ca in momentul in care esti vicepresedinte al partidului trebuie sa ai un motiv foarte serios ca sa nu participi la aceasta discutie. Daca e vreo forma de protest le pot sugera si alte modalitati de a protesta si mai pronuntate, dar nu cred ca este cazul. Daca nu exista nici un alt fel de intrebare treceti la vot.

 

 

0 comentarii1813 vizualizări23 septembrie 2010




rss 2.0
rss 2.0