Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Luni 23 Septembrie 2019 - 5928 vizitatori azi
Toamna romano-poloneza la Bistrita.

Inceputul toamnei a fost pentru Asociatia Tineri pentru Comunitate Bistrita unul bogat in activitati, cel mai important proiect care s-a desfasurat in perioada 1-5 septembrie 2014 fiind "Schimb de tineri romano-polonez", proiect cofinantat din bugetul local al municipiului Bistrita pe anul 2014 si implementat in parteneriat cu Fundatia Salony din Zielona Gora.

Scopul principal al proiectului a fost de a consolida relatiile de colaborare dintre Bistrita si Zielona Gora, orase infratite, prin intermediul unui grup de tineri romani si polonezi care au derulat impreuna activitati de cunoastere si promovare a oraselor, folosind tehnici moderne precum realizarea de poze si filme in format 3D.

Astfel, dupa instruirea realizata de catre participantii polonezi, tinerii nostri au surprins imagini din Parcul Municipal, Pietonalul Liviu Rebreanu, Turnul Dogarilor, Catedrala Evanghelica, Complex Sugalete, piete locale, biserici sau diverse strazi ale Bistritei. De asemenea, au intervievat persoane pe strada cerandu-le parerea despre Bistrita si ceea ce ar schimba la acest oras. Rezultatele muncii lor au fost expuse, vineri 05.09.2014, in cadrul unei expozitii de fotografie 3D organizate in Parcul Municipal, curiosii primind ochelari 3D pentru a vizualiza efectele specifice. Dupa finalizarea expozitiei, activitatile au continuat la Centrul de Tineret Bistrita cu vizualizarea filmelor 3D si cu ceremonia de premiere a participantilor.

Activitati specifice proiectului s-au derulat si dupa plecarea polonezilor, cu diseminarea rezultatelor in mediul online si in comunitate, in cadrul unor intalniri organizate in perioada, 15 - 19 septembrie 2014 la Centrul de Tineret Bistrita.

Feedback-ul primit din partea participantilor a fost unul cat de poate de pozitiv, si as dori sa il citez pe Karol Trebula, liderul de grup polonez: "Ne-a placut foarte mult Bistrita si oamenii pe care i-am intalnit acolo. Speram sa ne intoarcem pentru ca ne-am simtit foarte bine in compania voastra. Speram ca acesta sa fie inceputul unei prietenii romano-poloneze". Acelasi gand il impartasim si noi, reprezentantii Asociatiei Tineri pentru Comunitate Bistrita si le multumim tuturor pentru implicare.

Continutul  acestui  material  nu  reprezinta  in  mod  obligatoriu  pozitia  oficiala  a Municipiului Bistrita.


Cristina Hangea, Presedinte Asociatia Tineri pentru Comunitate Bistrita.

0 comentarii1932 vizualizări22 septembrie 2014




rss 2.0
rss 2.0