Federatia de Arta, Muzica si Sport, acreditata de Camera Deputatilor (Parlamentul Romaniei) si Parlamentul European, a dat startul Olimpiadei de Primavara Online, in cadrul careia si-a propus sa descopere, sa indrume, sa promoveze si sa lanseze tineri talentati si nu numai. Cei selectionati vor fi premiati la Gala Laureatilor, care va avea loc in data de 21 iunie 2015, si vor reprezenta Romania in concursuri si spectacole nationale si internationale. Organizatorii au pregatit mai multe sectiuni, in care participantii se pot inscrie la doua sau mai multe sectiuni, dupa cum urmeaza: muzica usoara, populara, etno, doine, balade, romante, clasica, religioasa, karaoke, rock, folk, hip-hop, jazz, country, instrumenala, dans, teatru, poezie, pictura, desen, sculptura, grafica, caricatura, foto-video, umor, poezie, ecologie, modeling sau sport.
Pentru inscriere, tinerii talentati trebuie sa trimita materialele (audio, video, inclusive link de Youtube si poze in format jpg), pana la data de 1 iunie a.c., la adresa artamuzicasport@gmail.com si acestea vor fi postate pe pagina de eveniment https://www.facebook.com/events/1584021268506985/, pentru a fi notate de juriu.
Juriul va fi format din compozitori, realizatori radio-TV, interpreti consacrati, ziaristi, profesori de specialitate, precum si reprezentanti ai organizatorilor, dar si votul comunitatii Facebook. Juriul va tine cont de calitatea interpretarii, calitatile vocale, miscarea scenica, precum si de vestimentatie si de creatii artistice.
Notele juriului vor fi afisate pe pagina Federatiei de Arta, Muzica si Sport, in data de 3 iunie 2015, iar premierea castigatorilor se va face in cadrul Galei Laureatilor, din data de 21 iunie 2015.
"Exista foarte multi tineri in Romania care sunt talentati, insa nu gasesc prilejul sa-si demonstreze aptitudinile speciale. Consideram ca aceasta Olimpiada de Primavara reprezinta o buna oportunitate sa ne descoperim talentele, iar castigatorii vor avea ocazia sa ne reprezinte la spectacole nationale si internationale. Partea frumoasa este ca acestia nu vor trebui sa strabata toata tara pentru a participa la auditii, ci este suficient sa ne transmita materialele pe e-mail sau Facebook, iar acestea vor fi postate si jurizate", declara Cristian Munteanu, presedintele Federatiei Arta, Muzica si Sport.
Persoana de contact Cristian Munteanu Presedinte Federatia Arta, Muzica si Sport 0745.769.302/0729.132.475 |
Transmite, Dr. Tanase Tasente Director General Plus Communication |
0 comentarii | 63 vizualizări | 07 aprilie 2015 |