Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Duminica 18 Noiembrie 2018 - 11560 vizitatori azi
Omul milostiv, mana lui Dumnezeu intinsa spre cel suferind.

Interviu inedit despre umanitate si ONG-uri cu preotul Constantin Necula. Asa cum nu exista vara fara furtuni, nici viata nu e lipsita de necazuri. Deseori imprevizibile, incercarile vietii ne pot coplesi intr-atat cat sa ne pierdem si speranta ca o mai putem lua vreodata de la capat. Si totusi, in astfel de momente Dumnezeu ne intinde o mana de ajutor prin oamenii care nu pot trece indiferenti pe langa noi, acei buni samarineni pentru care milostenia nu e un cuvant arhaic, ci o realitate mereu actuala. Daca o fac personal sau daca isi ofera timpul sau banii prin intermediul unei organizatii non-profit, conteaza mai putin. Important este ca sunt alaturi de cei aflati in mare nevoie! Unul dintre ei este preotul Constantin Necula, conferentiar la Facultatea de Teologie Ortodoxa "Andrei Saguna" din Sibiu.

Invitat la Simpozionul National de Pedagogie Crestina, desfasurat la Bucuresti in perioada 27-29 aprilie 2015, parintele i-a dedicat lui Gabriel Tudor cele 10 minute de pauza pentru a ne explica de ce este importanta milostenia in viata noastra.

 

Gabriel Tudor (Asociatia "Salveaza o inima"): Vorbim astazi despre milostenie si iubirea aproapelui, in special din perspectiva actelor caritabile. Care este rolul milosteniei in viata fiecaruia dintre noi?

Preotul Constantin Necula: Sa ne apropie de Dumnezeu. Dumnezeu e milostiv in primul rand. Cine nu milostiveste in numele lui Dumnezeu nu se milostiveste nici de sine! E un fel de canal de legatura fundamentala intre mila lui Dumnezeu si exercitiul tau de a fi ca Dumnezeu.

 

Este milostenia o datorie sau o simpla alegere?

Eu cred ca e o alegere deloc simpla, pentru ca de fiecare data, nu-i asa, se intampla dupa ce ai dat 2 lei la un amarat, cand te duci sa-ti cumperi primul produs din primul magazin, constati ca iti lipsesc 2 lei. Adica este o alegere care are in spatele sau intotdeauna ispita de a crede ca ai dat prost, ca ai dat celui care nu era vrednic de cei 2 lei, dar in aceeasi masura este si un efort de a te saraci pe tine de ceea ce ai vrea sa ai. Si atunci devine un exercitiu extrem de complex, deloc simplu.

 

Cand spunem "milostenie", primul gand care ne vine in minte sunt… banii. Este milostenia doar un ajutor financiar sau ceva mult de atat?

Eu cred ca e mult mai mult decat atat pentru ca in spatele banilor e o mana care se intinde, sunt niste ochi care te privesc, sunt cei la care ajung in final acesti bani. Eu lucrez de cativa ani buni in relatia aceasta cu dependentii de alcool si de drog, e un act de milostenie sa ii ajuti! Multi bodogane si spun: "Ce, chiar cu betivii ti-ai gasit si tu sa faci mila?", dar e frumos pentru ca in momentul cand se intorc acasa vin impreuna cu familia lor, iar in familia lor este si copilul pe care il iubesc, iar copilul tine in brate un catelus, adica se restaureaza cosmosul familiei, si asta e un lucru foarte important.

 

Cine este "aproapele nostru"?

E grea intrebarea… Mantuitorul spune ca aproapele nostru este oricine dintre aceia care se apropie de noi.

 

Va intreb pentru ca traim intr-o lume in care bariera spatiu-timp se depaseste tot mai mult si acum, datorita internetului mai ales, poate fi "aproapele nostru" o persoana dintr-o alta tara, de pe un alt continent sau poate chiar de o alta religie?

Acum, de exemplu sirienii decapitati de islamici nu mai sunt aproapele nostru, sunt sfintii nostri. Oamenii care sufera in orice regiune a lumii sunt subiect de rugaciune si, nu in ultimul rand, eu cred ca si cei care scrasnesc din dinti de ura impotriva noastra sunt subiectul rugaciunii noastre si atunci aproapele meu ramane tot acela care este subiect al rugaciunii mele.

 

Sfantul Apostol Iacov spune "Credinta fara fapte este moarta in ea insasi". In ce masura actele caritabile pot fi o dovada sau un "barometru" al credintei?

Sa nu fie proiecte de genul "luam dintr-o parte ciocolata sa dam in cealalta, facem pungulite", ca noi ne-am cam obisnuit asa, sa lucram etans. Este foarte important sa intelegem ce vrea sa ne zica Hristos de fiecare data prin acest dar. Vreau sa subliniez un aspect: caritatea avand ca fundament real credinta nu se implineste decat atunci cand sporeste caritatea celuilalt de langa tine, il obliga si pe celalalt sa simta ca din bucata lui de paine poate sa mai hraneasca un om si un caine.

 

Ce avem de castigat daca suntem milostivi si ne pasa de cei neajutorati?

Mantuirea! E limpede, cine nu e milostiv nu se mantuieste. Acuma, pretul e cam mare dar merita!

 

Dumnezeu ne avertizeaza sa facem in asa fel incat "sa nu stie stanga ce face dreapta!". Ce inseamna acest lucru daca vorbim de gesturi frumoase, de fapte bune facute prin intermediul unui ONG, unde totul poate fi transparent. Pierdem valoarea sau rasplata milosteniei?

In niciun caz! Eu cred ca si Biserica trebuie sa fie un pic mai transparenta in milostenia pe care o face. Un exemplu simplu: luni de zile, pe Facebook am fost "chinuit" de un nene care imi spunea ca el n-are nevoie de fraze ca sa-i spun ca Biserica lucreaza, ci de cifre. Am inceput sa-i postez caminul de batrani din judetul Salaj, faptul ca Episcopia Devei a lucrat la imbunatatirea calitatii vietii intr-un spital, au fost copiii din Bucium de la noi din Fagaras care au adoptat bunici, pana cand a aparut inclusiv raportul Patriarhiei Romane, unde 19,5 milioane de euro au fost date pentru asistenta sociala. Si atunci, intr-adevar omul a raspuns cu respect. Avem nevoie sa le spunem oamenilor unde sunt banii de care suntem invinuiti ca ii luam de la popor!

 

Asadar, preotul si levitul nu mai trec nepasatori in zilele noastre pe langa omul talharit…

Sunt cazuri nefericite in care o fac asa, dar de cele mai multe ori preotul si levitul sunt talharitii.

 

Cum facem sa fim buni samarineni, cand poate si noi ducem o viata in care nu ne-ar strica putin ajutor? Cand putem spune: "Am prea putin incat sa dau si altuia!"?

Nu cred ca exista o astfel de limita de jos a bunatatii. Bunica mea era o femeie extrem de saraca si de fiecare data tot mai gasea un cartof undeva, ascuns in camara. Deci, eu cred ca trebuie sa fim lipsiti de orice fel de bucurie ca sa nu mai avem ce da. Azi-dimineata, cand veneam spre simpozion, un nene m-a rugat sa-i dau banuti, n-aveam cum sa ma misc in situatia asta. Era vanzator de flori si i-am spus: "Uite, n-am bani, dar iti dau binecuvantarea sa iti vinzi toate florile!" Acum, in pauza, a venit sa-mi spuna ca le-a vandut pe toate. O binecuvantare sa-si faca bine treaba nu e o milostenie?

 

In Asociatia "Salveaza o inima" exista tineri voluntari care-si ofera timpul pentru a ajuta copii grav bolnavi sa aiba o sansa in plus la viata. Este si aceasta o forma de milostenie, nu-i asa?

Asta inseamna sa-i dai inima ta celuilalt, care e bolnav de inima! Noi trebuie sa ne invatam ca inima noastra daca bate pentru cineva, pe a celuilalt o face sa bata mai bine. Stiu sigur din situatia bolnavului de pe patul de spital, dar si din situatia omului care ajuta oamenii din spital ca oamenii nu trebuie obositi cu milostenia, dar trebuie insotiti pana departe, pana sa fie dincolo de orizont.

 

Dumnezeu care ne da tot ceea ce este bun ne-a dat fiecaruia cate un talant. Pasiunea investita intr-un scop caritabil poate fi considerata o "inmultire a acestui talant"?

Pasiunea nu in sensul de patima, da. Dar cand hobby-ul tau devine patima ta… cu patima nu poti face ajutor! Nu poti sa fii patimas, incrancenat si sa daruiesti ceva care sa dezincranceneze.

 

Ce credeti ca i-ar motiva pe tineri sa daruiasca mai mult din timpul si banii lor pentru a-i ajuta pe cei sarmani?

Sa vada realitatea! Eu as propune scolilor sa mearga din cand in cand cu copiii astia mai naravasi prin cate un penitenciar sa-i vada pe copiii care au luat-o pe coaja ca n-au fost cuminti, sa mearga prin spitale, sa ajute la spalat pe jos, sa mai puna cate un geam, sa curete cate un parc… Adica trebuie pusi in situatia de… si aratat ce se intampla. Am stat zilele acestea intr-un cartier mai marginas al Bucurestiului si m-am strecurat seara printre oameni si, povestind cu ei, i-am vazut ce dispusi erau sa ajute. Extraordinar! Din bucata de paine pe care am impartit-o impreuna si ne-am facut sandvisuri, au mai gasit la un moment dat si pentru celalalt care s-a adaugat. Si am povestit cate in luna si in stele, am povestit cu oamenii pe care nu ii baga nimeni in seama.

 

E adevarat ca oamenii care trec prin greutati ii inteleg mai bine pe cei suferinzi si ii ajuta mai mult?

Uneori da, alteori ba. Uneori li se mareste rautatea, depinde cum isi asuma aceasta greutate. Sunt oameni care tocmai pentru ca au trecut prin greutate nu mai suporta pe nimeni si indeparteaza orice fel de iertare pentru lumea din jur si Dumnezeul care tine lumea.

 

Din cauza anumitor cazuri de frauda din trecut, sunt numeroase asociatii umanitare acum care se lupta din rasputeri sa castige increderea romanilor. Cum credeti ca putem depasi prejudecata potrivit careia toate ONG-urile sunt saci fara fund si niciodata nu stii unde ajung banii pe care ii donezi?

ONG se numesc si cei care dau din gura si cei care muncesc. Ar trebui pentru ONG-urile care muncesc pe bune si ajuta oamenii sa nu aiba aceeasi denumire. Eu nu pot sa alatur, de exemplu, ASUR-ul de asociatia care a construit un spital, pentru ca nu vad nimic iesind din mana lor. Si atunci eu cred ca si unii si ceilalti trebuie sa aiba aceasta responsabilitate de restartare a softului comunicational catre lume. Este si problema Bisericii. Noi insine trebuie sa spunem lumii ce se intampla cu ceea ce facem!

 

Pentru ca suntem in Anul comemorativ al Sfantului Ioan Gura de Aur, as dori sa incheiem cu un indemn al acestuia catre toti crestinii: "Da banii tai lui Hristos, caci mai fericit este a da decat a lua!". Practic, citandu-L pe Mantuitor, Sfantul Ioan ne indeamna sa-i ajutam pe saraci, cu care Domnul se identifica…

Mi-ar place sa avem atati Hristosi cati saraci avem. Din nefericire, saracii nostri sunt unii dintre ei atinsi crunt de lene, de acest "Dolce  far niente" al asigurarilor sociale. Zilele trecute citeam intr-o stire ca intr-un judet din tara 3 din 5 oameni asteapta in fiecare zi sa fie sustinuti de stat. Sunt "angajatii" Directiei pentru Protectia Sociala. O astfel de saracie nu este saracia in care S-ar invesmanta Hristos! Hristos Se invesmanteaza in saracia pe care eu am gustat-o in zilele trecute de la un batran care m-a rugat sa-l ajut sa cumpere Pampersi pentru sotia lui care este bolnava la pat si chiar nu se poate ridica. A doua zi de dimineata, pentru ca nu putea sa-mi aduca banii - nici nu i-am cerut, Doamne fereste! - a venit si mi-a adus un ceai fierbinte pentru ca a vazut ca sunt obosit. Astea-s gesturile in care nu mai stii cand dai si cand primesti. Ceaiul ala a facut cat sute si sute si sute de medalii!

 Semn ca exista intotdeauna o rasplata pentru binele facut…

Semn ca tot timpul e Hristos acolo!

 

***

Parintele Constantin Necula este unul dintre cei mai indragiti slujitori ai Bisericii Ortodoxe Romane, mai ales in randul tinerilor. Este doctor in teologie, a publicat zeci de carti si preda la sectia Catehetica-Omiletica a Facultatii "Andrei Saguna" din Sibiu. A sustinut nenumarate conferinte si simpozioane pe diverse teme in marile centre culturale ale tarii, intre care: Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara, Oradea, Craiova si Brasov. De asemenea, participa la emisiuni de radio si televiziune, unde face misiune prin talentul oratoric si prin spiritul dedicat problemelor vremii.


 

Persoana de contact

Vlad Placinta

Asociatia "Salveaza o inima"

Presedinte

0752.753.540

Transmite,

Dr. Tanase Tasente

Director General

Plus Communication

0 comentarii2366 vizualizări11 mai 2015




rss 2.0
rss 2.0