Maratonul Via Maria Theresia se va desfasura sambata, 8 august, in Muntii Calimani, cu participarea a aproximativ 700 de sportivi si a sute de sustinatori pe parcursul traseului. La prima editie a acestui eveniment sportiv s-a inaugurat poteca tematica Via Maria Theresia, reamenajata de asociatia Tasuleasa Social, cu sprijinul partenerului sau, Raiffeisen Bank.
Maratonul Via Maria Theresia este o competitie de alergare montana si parte integranta a proiectului cu acelasi nume - cel mai mare proiect al asociatiei Tasuleasa Social, realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank.
"A fost un proiect solicitant, pe care nu stiu cate organizatii din tara l-ar fi putut duce la bun sfarsit. Faptul ca noi am reusit acest lucru face dovada maturitatii la care a ajuns Tasuleasa Social." spune Alin Uhlmann Useriu, presedinte Tasuleasa Social. "Cred ca, in parte, aceasta maturizare se datoreaza chiar proiectului Via Maria Theresia, pentru ca a lucra timp de 3 luni pe munte, a mobiliza peste 250 de voluntari, a cara sute de stalpi si a curata kilometrii intregi de drum, ne-a calit si nea unit in acelasi timp. Ne bucuram ca eforturile noastre au fost apreciate si suntem increzatori ca vor mai fi si alte editii ale maratonului Via Maria Theresia."
La cea de-a doua editie a evenimentului vor participa aproximativ 700 de sportivi si va cuprinde:
Semimaraton ( 21,8 km, diferenta de nivel: aproximativ 700 m )
Maraton ( 42,195km, diferenta de nivel: 1671 m+)
Mountain bike ( 42,195km, diferenta de nivel: 1671 m+ )
Drumetie ( 4 trasee turistice pe poteca Via Maria Theresia )
Pentru editia din acest an organizatorii au introdus o proba noua care se adreseaza alergatorilor montani de cursa lunga: ultra-maraton ( 81 km, diferenta de nivel: 4700 m+ ).
Startul probelor sportive se va da la Fosta Exploatare Miniera de sulf din Parcul National Calimani, judetul Suceava, iar sosirea va fi la Piatra Fantanele, judetul Bistrita Nasaud. Astfel, participantii vor parcurge drumul care de sute de ani face legatura intre Bucovina si Transilvania, pe sub varfurile muntilor Calimani. Datorita acestei treceri dintr-o provincie istorica in alta, traseul nu este unul de circuit, ceea ce presupune din partea organizatorilor eforturi logistice considerabile.
Organizatorii au pus la dispozitia drumetilor mai multe masini militare si 6 ghizi, pe trei segmente diferite de traseu, de lungimi crescatoare (5-11 km), cu scopul de a le trezi interesul pentru miscare in natura si pentru aceasta poteca tematica cu povestile ei din istorie.
Anul acesta revine printre participanti Steven Van Groningen, presedinte si CEO al Raiffeisen Bank Romania care a declarat: "Sunt incantat de experienta pe care am avut-o alergand semi-maratonul montan de pe Via Maria Theresia si imi doresc ca aceasta poteca tematica si povestile despre ea sa devina cunoscute de cat mai multi oameni, an de an."
Evenimentul se va incheia la Cantonul Silvic Tihuta Colibita cu festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi de la fiecare proba, respectiv categorie.
Valoarea totala a premiilor se ridica la 25.000 lei.
Maratonul Via Maria Theresia se bucura pentru al doilea an consecutiv de parteneriatul cu Raiffeisen Bank si este realizat in colaborare cu Parcul National Calimani, Regia Nationala a Padurilor Romsilva, Physiokinetic, Die Johanniter si cu sprijinul: Quantumsport, Branzas, Sepia Print, Coca Cola Hellenic, Marmot, Aqua Schreiner, Megatitan, Romaniaone, Ocolul Silvic Tihuta Colibita, Salvamont
Bistrita Nasaud si Suceava, Primariile Prundul Bargaului, Tiha si Bistrita, Consiliul Judetean Bistrita Nasaud si Suceava, Beard Brothers, Allianz Tiriac, KTB Promotion, Federatia Romana Sportul pentru toti, Inspectoratul de politie judetean Bistrita Nasaud, Inspectoratul de Jandarmi Bistrita Nasaud, Inspectoratul de situatii de urgenta Bistrita, Inspectoratul Prefectului Bistrita Nasaud.
Parteneri media:
Diva in bocanci
Observatorul BN
Timponline
Sport planner
0 comentarii | 2877 vizualizări | 07 august 2015 |