Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Marti 11 Decembrie 2018 - 15904 vizitatori azi
"Let's do it Romania!"

Buna ziua

        Numele meu este Adrian Gaurean, si sunt coordonator judetean al proiectului "Let's do it Romania!". Prin acest proiect ne propunem curatarea mormanelor de gunoi din arealele naturale ale  tarii, intr-o singura zi, data fixata fiind de 25 septembrie 2010. Mormanele de gunoi pe care le vom identifica  si curata in cadrul acestei campanii sunt gunoaiele aruncate de catre cetateni (fie ei localnici sau turisti) in areale naturale. in mormanele de gunoi nu se includ zonele in care au fost transportate deseuri cu utilaje si depozitate sistematic (acestea fiind gropi de gunoi ilegale). Arealele naturale curatate pot fi atat pe uscat, cat si pe apa. 

 
Scenariu propus pentru ziua de curatenie

 1. Gestiunea deseurilor:

In mod ideal, ar trebui implicati operatori de salubritate si parteneri pe gestiunea deseurilor care sa preia integral cantitatile de deseuri si sa acopere zonele identificate cu deseuri in etapa de cartare. Se va cauta implicarea autoritatilor locale prin luarea in custodie de catre acestea a mormanelor de gunoi aflate in apropierea respectivei localitati.

 In cazul in care nu vor putea fi implicati suficienti operatori de salubritate sau parteneri de curatenie care sa poata transporta / plati depozitarea deseurilor la groapa, atunci s-ar putea incerca un alt sistem:

- Stabilirea bazelor de stocare a deseurilor in zonele care pot fi acoperite de operatorii de salubritate deja confirmati.

- In restul teritoriului, se va cauta sprijinul unei "flote" de utilitare (eventual chiar o caruta sau un tractor) care sa mearga pe trasee si sa stranga sacii respectivi.

 In ceea ce priveste echiparea locala cu materialele necesare (saci si manusi), exista mai multe variante:

-          sponsorizare din partea unei/unor companii la nivel national;

-          sponsorizare din partea unei/unor companii la nivel local;

-          sprijinul autoritatilor locale / operatorilor de salubritate;

-          apelarea la voluntari pentru aducerea lor individuala.

 Voluntarii vor face colectare selectiva pe urmatoarele categorii:

 §         Hartie & carton, Plastic, Cauciuc, Nereciclabil.

§         Sticla & Metal

§         Materiale de constructii.

§         Voluminoase (fara saci)

 Categoriile de deseuri care vor fi stranse in fiecare tip de sac vor varia in functie de partenerii cu care se va colabora in fiecare judet. Tot ce se recomanda este ca numarul de categorii sa fie limitat la maximum 4. In Romania, sistemul de culori pentru saci nu a fost realizat inca.

 Nota! Daca sacii vor fi realizati la nivel national utilizand un sistem de culori, distributia lor in teren ar putea fi realizata cu sprijinul organizatorilor judeteni / locali.

2. Managementul voluntarilor in actiunea de curatenie:


Fiecare localitate va fi instiintata de nivelul de deseuri (numar mormane, cantitati aproximate) cartografiate in apropiere, iar autoritatilor locale li se va comunica un necesar de oameni pe fiecare localitate. Acest necesar ar putea fi elaborat sub forma unui tabel cu numere de mormane si numar de voluntari necesari.

Acesti voluntari s-ar putea mobiliza din timp din scoli, din ONG-uri, sau din orice alte surse locale exista.

 

Atentie! Acesti voluntari ar trebui incurajati sa se inscrie online pe formularul disponibil la adresa:

http://www.letsdoitromania.ro/implica-te/ 

 

 In fiecare localitate ar trebui sa existe un punct de informare si de echipare a voluntarilor in ziua de curatenie. Acest punct este recomandat a fi realizat la sediul primariei locale. Tot aici ar trebui sa existe reprezentanti locali care sa aiba o lista a voluntarilor inscrisi pe website, cat si posibilitatea de a inscrie (pe hartie / electronic) voluntarii care nu s-au inregistrat deja pe site.

 

Important! Reprezentantul local trebuie sa verifice faptul ca fiecare minor este insotit de un adult, care a semnat un document de asumare a raspunderii pentru minorul respectiv care este totodata supravegheat contra oricaror pericole.


Pentru cazul in care cineva se raneste in timpul curateniei, este necesar sa existe un dispensar deschis in ziua de curatenie, precum si persoane disponibile pentru a asigura ingrijirea medicala.

 
PROGRAM CURATENIE:


Luni - Vineri

  • Cu 2-3 zile inainte de curatenie "flota" de utilitare duce materialele (saci si manusi) in teren conform unui plan facut anterior (bazat pe nr. de mormane deseuri si cantitati estimate de deseuri)

 

 

Sambata, ziua I

  • La ora 09:00 reprezentantii locali de organizare sosesc la bazele de stocare a deseurilor cat si la fiecare punct de inregistrare / informare / prim ajutor
  • La ora 10:00 sosesc voluntarii la locurile de inregistrare / informare
  • La ora 10:15 voluntarii incep sa plece in teren cu mijloacele proprii de transport sau cele puse la dispozitie de organizatori
  • Intre 10:30 si 15:00 - 16:00 se strange gunoiul din teren si este adus treptat la bazele de stocare a deseurilor
  • In jurul orei 13:00 sosesc masinile partenerilor de actiune la bazele de stocare temporara si ridica sacii transportati aici (partenerii de actiune vor fi: operatori salubritate, colectori, reciclatori, co-incineratori, etc.). Acestea continua sa vina pana la ora 17:00.
  • La ora 17:30 se opreste actiunea si voluntarii se intorc
  • La ora 18:00 incep raportarile catre organizatorii judeteni

 

Duminica, ziua II

  • La ora 10:00 sosesc voluntarii la baze pentru a incarca deseurile ramase din ziua anterioara
  • In cazul in care nu au fost transportate la baze toate deseurile stranse, tot la ora 10:00 incep sa se deplaseze "flotele" utilitare impreuna cu o parte din voluntari pentru a ridica deseurile ramase si a le duce spre bazele de stocare temporara
  • La ora 10:00 sosesc masinile partenerilor de actiune (operatori salubritate, colectori, reciclatori, co-incineratori, etc.) la bazele de stocare temporara si ridica sacii. Acestea continua sa vina pe parcursul zilei pana la ridicarea tuturor sacilor.

 

1 comentariu6118 vizualizări23 august 2010




rss 2.0
rss 2.0