Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Luni 23 Septembrie 2019 - 10488 vizitatori azi
115 ani de existenta a Automobil Clubului Roman 1904 - 2019.

La inceputul secolului trecut, Romania a patruns prin civilizatia automobilului in universul de civilizatie si cultura al Europei si al lumii. In 5 aprilie 1904 a luat fiinta Automobil Clubul Roman, tara noastra inscriindu-se printre primele 10 tari din Europa si printre intiiele 14 tari din lume in care se crease un club automobilistic. Initiatorul acestui eveniment de referinta pe plan mondial a fost Printul George Valentin Bibescu, care a onorat timp de 20 de ani si functia de presedinte al ACR.

Este deosebit de semnificativ faptul ca la numai cateva luni de la crearea sa, Automobil Clubul Roman s-a inscris, printr-un nou pionerat, in randul primelor sase tari din lume - dupa Franta, SUA, Germania, Italia si Austria - care au organizat un concurs de "trasuri fara cai" cum erau numite peiorativ automobilele in preistoria lor. Acest eveniment automobilistic a fost initiat de Printul George Valentin Bibescu.

Cununa de lauri din 1904 a Automobil Clubului Roman a fost aureolata in septembrie 1914 prin primirea sa ca membru al Asociatiei Internationale a Automobil Cluburilor Recunoscute (AIACR), cu sediul la Paris, denumita ulterior, Federatia Internationala a Automobilului (FIA).

Evenimentele marcante pe care Automobil Clubul Roman le sarbatoreste la 5 aprilie 2019 nu au doar o valoare simbolica. Aceste evenimente majore au o valoare de inalta referinta in istoria culturii si civilizatiei romanesti la inceput de secol XX, precum si o semnificatie unica in istoria mondiala a automobilismului. Putem afirma ca, in prezent, Automobil Clubul roman reprezinta constiinta treaza a activismului automobilistic din Romania, precum si un partener performant al celor peste 200 cluburi automobilistice din strainatate, membre ale Federatiei Internationale a Automobilului (FIA).

Brandul national si international al ACR este iluminat si de faptul ca in acesti ani ACR a obtinut doua distinctii de referinta: Diploma de  Excelenta in Siguranta Rutiera acordata de Comisia Europeana si Premiul FIA pentru Inovatie in Siguranta Rutiera, care incununeaza multe alte distinctii acordate de institutii nationale si internationale.

Arcul de timp al celor 115 ani de existenta a ACR reprezinta o valoare jubiliara, atat prin bilantul sau performant, cat si prin perspectivele dezvoltarii Asociatiei in viitor, intr-un registru modern de servicii, avantaje si facilitati destinate membrilor ACR, printr-un management eficient si specific, atat prin perfectionarea sistemului de comunicare cu membrii ACR si ceilalti automobilisti, cat si prin afirmarea ACR in sistemul organizatiilor automobilistice de pe toate continentele.

Jubileul celor 115 ani de existenta a ACR va avea darul de a defini, la timpul prezent, identitatea si personalitatea armonioasa si distincta a Asociatiei noastre in cadrul Societatii Civile din Romania si in randul cluburilor automobilistice din comunitatea mondiala a Federatiei Internationale a Automobilului, acreditata la Organizatia Natiunilor Unite.

Cu ocazia Zilei de 5 aprilie 2019, memorabilul jubileu al Automobil Clubului Roman, Consiliul de Conducere si Comitetul Executiv adreseaza tuturor automobilistilor cele mai calduroase felicitari, urari de sanatate si fericire, si dorinta de a avea parte de calatorii in deplina siguranta si confort pe arterele de circulatie din tara si strainatate!

La multi ani tuturor automobilistilor!

 

 

Consiliul de Conducere si Comitetul Executiv al ACR

0 comentarii1540 vizualizări05 aprilie 2019




rss 2.0
rss 2.0