Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Sambata 10 Aprilie 2021 - 14587
Asociatia Civica Protest 12.

Noi, Asociatia Civica Protest ’12, cu ocazia implinirii unui an de la referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu din functia de presedinte, transmitem urmatorul comunicat de presa.

Consideram ca rezultatul actului electoral de acum un an de zile,  in forma actuala a aplicarii lui, a fost profund nedemocratic, este si va fi asa atata timp cat Traian Basescu nu va intelege sa respecte, macar odata, vointa poporului roman, atat de clar exprimata in urma votului de la referendumul din 29 iulie 2012.

Consideram ca vointa poporului, expimata prin votul de la referendumul din 29 iulie 2012 nu poate fi ignorata sau denaturata prin sintagme de genul "lovitura de stat". Nerespectarea atat a vointei populare cat si a legii, de catre Traian Basescu, nu numai ca pune intr-o situatie dificila institutia prezidentiala, dar creeaza in acelasi timp o situatie deosebit de periculoasa pentru democratia din tara noastra.  Nimic nu poate functiona normal intr-o tara in care presedintele incalca legea si ignora complet vointa unei majoritati, situatie extreme de periculasa pentru existent statului de drept si fara precedent in istoria electorala a tarii noastre, dupa 1989. Mai mult decat atat, ne intebam, cum putem noi atat cetateni cat si institutii sa respectam acele legi semnate si promulgate de catre un individ care, el insusi incalca in mod grosolan aceste legi?

Atata timp cat Traian Basescu nu va intelege sa respecte Constitutia si vointa populara, noi Asociatia Civica Protest ’12, reprezentanti ai societatii civile, vom continua manifestarile noastre de protest, sub toate formele,  fata de ilegalitatile si nedreptatile comise fata de poporul roman.

Nu in ultimul rand consideram ca Traian Basescu, la nici un de la referendum, incalca din nou Constitutia si principiile statului de drept, de data aceasta intr-un mod si mai grosolan afisand, parca voit, un dispret fara margini fata de poporul roman. Principala preocupare prezidentiala a momentului este infiintarea unui partid politic cu care spera probabil ca va pacali din nou alegatorii si va ramane la putere prin mijloace specifice unei dictaturi. Din acest motiv si anume o noua incalcare a Constitutiei de catre Traian Basescu, noi, Asociatia Civica Protest ’12, reprezentanti ai societatii civile, cerem Parlamentului Romaniei inceperea, cat mai repede posibil, a procedurii de suspendare a lui Traian Basescu in vederea demiterii acestuia din functia de presedinte, functie pe care oricum o ocupa in mod illegal, lucru dovedit si in urma publicarii rezultatelor finale ale recensamantului populatiei din 2011, care dovedesc ca a fost intrunit cvorumul necesar pentru validarea referendumului de demitere a presedintelui Traian Basescu, la 29 iulie 2012.  In baza art 44 si art 45 din Legea Curtii Constitutionale, consideram justificata revenirea la situatia de suspendare a  presedintelui Basescu.

Sustinem  exercitarea democratiei, in forma ei directa, reprezentativa si participativa, principiile sanatoase ale statului de drept, apararea democratiei si respectarea principiul separatiei puterilor in stat. De asemenea, sustinem si v-om sustine mereu, indiferent de culoarea politica  care se afla sau se va afla la guvernarea tarii, orice manifestare a bunului simt, a implicarii si responsabilitatii civice antitotalitare, pentru apararea suveranitatii poporului, exercitata prin alegeri libere si institutii reprezentative, promovarea valorilor si a institutiilor democratice, exercitarea democratiei in forma ei directa, reprezentativa si participativa.

 

Asociatia Civica Protest ’12,

Bistrita, 29 iulie 2013

 

5 commentarii650 vizualizări29 iulie 2013




rss 2.0
rss 2.0