Patronate Marti 21 August 2018 - 4526 vizitatori azi
Cea de a doua editie a "Saptamanii meseriilor" s-a incheiat cu premierea castigatorilor.

La 4 mai 2018, a avut loc Conferinta de incheiere a "Saptamanii meseriilor", sir de evenimente organizat de Camera de Comert si Industrie Bistrita-Nasaud, in cadrul proiectului Centrul Europe Direct Bistrita, si Inspectoratul Scolar Judetean Bistrita-Nasaud. Activitatile propuse in cadrul editiei din acest an au inclus, pe langa dezbateri pe tema viitorului invatamantului profesional, sase concursuri destinate elevilor din unitatile de invatamant din judet, cu specializarile: ospatar si lucrator in agroturism, mecanic auto si mecanic agricol, electrician, frizer si coafor, sudor si lacatus mecanic.

 "Saptamana meseriilor" s-a incheiat astazi, 4 mai 2018, cu premierea tinerilor concurenti din cadrul celor sase concursuri pe meserii. La evenimentul organizat la Hotel "Diana" Bistrita au participant, pe langa elevi si cadre didactice, reprezentanti ai organizatorilor, mediului economic si institutiilor publice. Presedintele Camerei de Comert si Industrie Bistrita-Nasaud - domnul Vasile Bar, Prefectul judetului Bistrita-Nasaud - domnul Ovidiu Victor Frent si doamna Inspector Scolar General Camelia Tabara au deschis evenimentul cu mesaje de incurajare catre tinerii concurenti si cu promisiunea ca activitatile destinate promovarii colaborarii dintre mediul de afaceri si sistemul educational vor fi dezvoltate in continuare. Evenimentul a continuat cu anuntarea si premierea castigatorilor concursurilor.

In cazul concursului "Profesionistii ospitalitatii", organizat la 17 aprilie 2018, la Hotel "Coroana de Aur", premiul I a fost adjudecat de echipa "Eco-Serv" a Liceului Tehnologic de Servicii Bistrita, compusa din elevii Paul Gheorghita Chis, Ioan Tahis si Paul Alexandru Lacatus. Premiul al II-lea a revenit, astfel, echipei "Eco-Horticol" a Liceului Tehnologic Agricol Bistrita, compusa din elevii Beneamin Odorhelian, Dumitru Ros si Cosmina Baba. Elevii au fost premiati de Centrul Europe Direct Bistrita cu sorturi personalizate.

Premiantii celui de-al doilea concurs, "Mecanicul viitorului", organizat la 18 aprilie 2018, la Comautosport SRL, au fost Ionut-Florin Hiruta, din cadrul Liceului Tehnologic "Liviu Rebreanu" Maieru (premiul I), Danut-Simion Ustini, din cadrul Colegiului Tehnic "Grigore Moisil" Bistrita (premiul II) si Gabriel Salagean, din cadrul Liceului Tehnologic Agricol Bistrita (premiul III). Cei trei laureati au fost premiati de catre partenerul oficial, Comautosport SRL, cu vouchere de cumparaturi.

Privind concursul "Creativ in frizerie si coafura", organizat la 19 aprilie 2018 la Salonul atelier al Liceul Tehnologic de Servicii Bistrita, laureatii sectiunii de frizerie - Cristian Macrai (premiul I), Emanuel Moldovan (premiul II) si Rares Habor (premiul III) si ai sectiunii de coafura - Robert Kertesz (premiul I), Nicoleta Tanca (premiul II) si Iuliana Plic (premiul III), din cadrul Liceului Tehnologic de Servicii Bistrita, au fost premiati de catre partenerul oficial, BES Romania, cu produse si ustensile specifice meseriei.

Al patrulea concurs, denumit "Electricianul indemanatic", a aduse in fata publicului cei mai buni viitori electricieni, elevi ai Liceului Tehnologic Forestier Bistrita: Daniel Pop (premiul I), Laurentiu Alexa si Stefan Osorhean (premiul II) si Adrian Pall (premiul III). Cei trei castigatori, alaturi de ceilalti participanti la concurs, din cadrul Liceului Tehnologic Forestier Bistrita si Liceului Tehnologic Feldru au fost premiati de catre reprezentantii LEONI Bistrita, cu unelte si echipamente necesare activitatii lor.

Cei mai buni participanti la concursul "Sudorul European" - Gavril Cioanca (premiul I) si Marian Andreica (premiul III) din cadrul Liceului Teoretic "Radu Petrescu" Prundu Birgaului, alaturi de Bogdan Muresan (premiul II), din cadrul Colegiului Tehnic "Grigore Moisil" Bistrita, au fost premiati dupa finalizarea concursului desfasurat la 23 aprilie, la RAAL Prundu Bargaului, cu echipamente de lucru specific meseriei, pentru ca astazi sa primeasca in fata publicului, din partea reprezentantilor RAAL SA, diplome care le certifica performantele obtinute.

Al saselea concurs, "Lacatusul priceput", organizat la Colegiul Tehnic "Grigore Moisil" Bistrita, a evidentiat cei mai buni viitori lacatusi: Radu-Mihai Monda, din cadrul Colegiului Tehnic "Grigore Moisil" Bistrita (premiul I); Eduard Devai, din cadrul Liceului Tehnologic Lechinta (premiul II) si Cristian-Vasile Dragoi, din cadrul Liceului Tehnologic Telciu (premiul III). Participantii au fost premiati de catre reprezentanul HP Kaysser International SRL, partener oficial al concursului, cu unelte si echipamente specifice meseriei.

 La cele sase concursuri au participat 63 de elevi din 14 unitati de invatamant din judet: Colegiul Tehnic "Grigore Moisil" Bistrita; Liceul Tehnologic "Henri Coanda" Beclean; Liceul Tehnologic "Ion Caian Romanul" Caianu Mic; Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu" Maieru; Liceul Tehnologic Agricol Beclean; Liceul Tehnologic Agricol Bistrita; Liceul Tehnologic de Servicii Bistrita; Liceul Tehnologic Feldru; Liceul Tehnologic Forestier Bistrita; Liceul Tehnologic Lechinta; Liceul Tehnologic Telciu; Liceul Tehnologic Tirlisua; Liceul Tehnologic "Radu Petrescu" Prundul Bargaului si Scoala Profesionala Speciala "Sfanta Maria" Bistrita.

 Reamintim cetatenilor ca pot beneficia de informatii, consiliere si raspunsuri la intrebari despre Uniunea Europeana, prin intermediul Centrului de informare europeana Europe Direct Bistrita - vocea Comisiei Europene la nevoia de informare a cetatenilor judetului Bistrita-Nasaud.

Contact: Ovidiu Puiu - Coordonator, Bistrita, Str. P. Ispirescu, nr. 15A, tel./fax: 0263-210039, e-mail: europedirect@cciabn.ro, http://www.europedirectbistrita.ro/.

 

 

 

 

0 comentarii1428 vizualizări04 mai 2018




rss 2.0
rss 2.0