Lucrarea de cadastru general in municipiul Bistrita si localitatile componente a avansat, primarul municipiului Bistrita, Ovidiu Teodor Cretu, inmanand astazi proprietarilor 103 extrase de carte funciara pentru suprafete de teren din Sigmir si, pentru prima data, pentru o suprafata cadastrala a municipiului Bistrita.
Au fost inmanate astfel extrase de carte funciara privind imobile din localitatea Sigmir pentru suprafata de 19,6176 ha si 20 imobile cu suprafata de 5,0330 ha pentru Bistrita - Ridul "La Soare".
"Am angajat aceasta lucrare pentru a ne alinia la cerintele Uniunii Europene unde fiecare palma de pamant are un proprietar, se stie cine este acesta si lucrurile sunt clare, exacte si verificabile. Acelasi lucru trebuie sa se intample si aici. Un CF spune clar cine este proprietar, ce si cat detine, exact. Bistrita este municipiul cu cea mai avansata lucrare de cadastru din Romania, motiv pentru care suntem dati ca exemplu, de catre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, oraselor care acum incep aceste demersuri", a subliniat primarul Ovidiu Teodor Cretu.
Primaria municipiului Bistrita a demarat in anul 2009 lucrarea "Cadastru general in municipiul Bistrita si localitatile componente" cand, prin H.C.L. nr. 11/29.01.2009, s-a aprobat incheierea Protocolului de colaborare intre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara si municipiul Bistrita.
Legalitatea protocolului este sustinuta atat de prevederile Legii nr. 7/1996 - Legea cadastrului si publicitatii imobiliare, cu modificarile si completarile ulterioare, cat si de Ordinul nr. 601/11.11.2008 al Directorului General al Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, prin care s-a aprobat Protocolul cadru de colaborare intre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara si unitatile administrative teritoriale.
Scopul acestui protocol este realizarea cadastrului general in vederea inscrierii gratuite si din oficiu in cartea funciara a tuturor imobilelor existente pe teritoriul municipiului Bistrita si localitatile componente, respectiv pentru suprafata de 14.547 ha, indiferent de proprietar, in folosul acestora.
Lucrarea de cadastru general este efectuata de S.C. Blom Romania S.R.L din Targoviste. Valoarea totala a lucrarii este de 1.100.000 lei fara TVA, suma fiind suportata integral din bugetul municipiului Bistrita.
Pana in prezent s-au executat lucrarile de cadastru general - faza de teren - pentru o suprafata totala de 8777 ha, aceasta reprezentand 60,33% din totalul suprafetei municipiului Bistrita.
Numarul total al extraselor de carte funciara eliberate pana acum se ridica la 922.