Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Administratie Marti 16 Aprilie 2024 - 14587
E.R.M.: Sper ca in iunie 2015 sa inauguram Centrul Cultural Multifunctional.

Presedintele Consiliului Judetean, Emil Radu Moldovan, considera ca cel mai probabil reabilitarea Cinematografului Dacia si transformarea acestuia intr-un centru cultural multifunctional se va incheia in vara anului viitor. Centrul Cultural Multifunctional va purta numele Valeriei Peter Predescu, emblema a culturii traditionale bistritene, in timp ce pentru sala de cinematograf va fi initiat un concurs online de catre Consiliul Judetean.(n.r. - in loc la "DACIA")
"Avem in momentul de fata o companie care a castigat licitatia pentru prima parte a proiectului - salile A si C, plus sarpanta si interior. Initial, valoarea estimata a proiectantului era de 2,5 milioane lei, dar costul lucrarilor a ajuns, in urma licitatilor, la 1,450 milioane lei. Au fost 10 companii care au participat la licitatie. Imobil Dan este firma care a castigat licitatia si care va incepe lucrul cat de repede. Ordinul de incepere a lucrarilor va fi dat in zilele urmatoare, perioada de executie fiind de 12 luni.
I-am rugat pe cei de la Imobil Dan sa inceapa cu sarpanta, pentru ca ploua in foarte multe locuri, pentru a securiza cladirea, apoi pe exterior", a declarat Radu Moldovan, in cadrul unei conferinte de presa.
Potrivit acestuia, Sala A (de proiectii) va fi transformata in sala de spectacole, prin marirea scenei, iar Sala C va deveni sala de repetitii. De altfel, odata cu finalizarea proiectului se doreste infiintarea unei formatii de dansuri profesioniste a judetului Bistrita-Nasaud, care sa incununeze, alaturi de orchestra profesionista si de interpreti, Ansamblul Profesionist "Dor Romanesc".

***
In ceea ce priveste sala B, presedintele administratiei judetene a anuntat ca la proxima rectificare bugetara vor fi alocati bani pentru elaborarea studiului de fezabilitate, mai ales ca din suma prevazuta de 2,5 milioane lei au fost economisit, in urma licitatiei, circa 1 milion lei.
"Am inteles ca sunt doar 2 firme care sunt specializate pe proiectare sali de film etc. Urmeaza sa scoatem la licitatie un studiu de fezabilitate pentru cealalta parte, iar apoi la licitatie lucrarile. (…) Toata investitia o va face Consiliul Judetean, vom avea un parteneriat, un protocol cu RADEF Romania Film, dupa modelul celor de la Consiliul Judetean Mures, iar RADEF ne va furniza filme, pentru ca pot obtine preturi foarte bune la distributie. Noi vom gestiona tot complexul cultural multifunctional, iar in urma eliminarii costurilor, 60% din profit va fi la Consiliul Judetean, iar 40% la RADEF", a precizat Radu Moldovan.

***
Recompartimentari, atat la parter, cat si la etaj (birouri, grupuri sanitare, depozite etc.), realizarea unui corp nou de legatura intre holul de acces si scena, scari si rampe de acces in cladire, o cafenea, o terasa etc., sunt ideile care vor schimba la fata o cladire emblematica pentru trecutul nu foarte indepartat al urbei.

.

Gabriela Ciornei
.
Foto - Marius Chiuzan.

 

0 comentarii2891 vizualizări22 iunie 2014




rss 2.0
rss 2.0