Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Administratie Sambata 20 Aprilie 2024 - 14587
Ce a mai ramas din vesnicia satului ?

Prin poezia "Sufletul satului’’, Lucian Blaga a creat cea mai frumoasa metafora din literatura noastra contemporana: " Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat./ Aici orice gand e mai incet /si inima-ti zvacneste mai rar, / ca si cum nu ti-ar bate in piept, /ci adanc in pamant undeva’’. Ea ne introduce intr-un spatiu situat in vesnicie, care nu mai e avant, ci o incetinire a timpului.

Suntem constienti ca satul romanesc nu mai este cel pe care il elogia poetul in magnificul sau discurs de receptie rostit la primirea in Academie, intitulat "Elogiul satului romanesc’’, ori cum il prezenta Liviu Rebreanu in "Lauda taranului roman’’. El trece astazi printr-o accentuata criza practica si spirituala. Nu mai traieste, asa cum constata Lucian Blaga, in"zaristea cosmica’’ si nici taranul roman nu mai poate determina "destinul nostru ca neam, ca stat si ca putere culturala’’, cum spera romancierul nasaudean. Fenomenul este foarte bine definit de un alt om al literelor: " Astazi, satul romanesc este oarecum rastignit intre idealizare nostalgica si abandonare practica, intre identitate traditionala si supravietuire precara’’. Vedem, de la o zi la alta, cum satul imbatraneste si taranii se retrag, rand pe rand, in "satul de langa sat’’. Tinerii au plecat in strainatate si nu mai duc dorul pamantului. El ramane nelucrat si mai nou, vandut la straini. Au pierit multe obiceiuri si s-au pierdut traditii strabune. S-a schimbat mentalitatea oamenilor si modul lor de perceptie asupra fenomenelor sociale. Satul a primit o alta infatisare arhitecturala, dupa modelul tarilor din Apus.

Acum, taranii cauta produsele orasului, hainele orasului, pietele si carciumile orasului cu tot cu bauturile acestuia, straine ori stricate cum sunt. Nu mai exista nici Ion al lui Rebreanu, cel ce punea in cumpana cerul si pamantul, cu cele doua iubiri teribile, din macinarea carora a iesit acest erou tragic taranesc. Nici taranul lui Dinu Sararu nu mai exista, care spunea ca e de-ajuns sa privesti in sus ca sa-l vezi pe Dumnezeu, dar nici Ilie Moromete, modelul taranului incarcat de intelepciune, pare ca nu mai exista. Dar modele se vor naste in continuare, numai ca ele vor purta un alt chip croit de timpurile care vor veni.

Ce ne-a ramas insa neschimbat in lumea satului ? Bucataria traditionala, atat de mult apreciata de o lume intreaga, cantecul popular adevarat, nu manelele, portul nostru popular care mai staruie sa existe in lazile de zestre, artizanatul satesc si, nu in ultimul rand, credinta taranului, sinceritatea, modestia si frumusetea lui sufleteasca. Si, a mai ramas ceva, ca un adevarat cult al spiritualitatii noastre : dorul, omenia si ospitalitatea inconfundabila care salasluieste in inima oricarui roman. Toate acestea, nu vor pieri niciodata.


Mircea Darosi

0 comentarii3192 vizualizări06 octombrie 2016




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0