Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Administratie Duminica 26 Ianuarie 2025 - 14587
MODIFICAREA SISTEMULUI DE IMPOZITARE A VENITURILOR.

Asa cum Ministerul Finantelor Publice a precizat in repetate randuri, la nivelul ministerului, sunt in desfasurare, in acest moment, consultari pe tema realizarii unui nou Cod Economic, care va include o reforma a mecanismului de impozitare a veniturilor realizate de persoanele fizice. Conceptul de la care au plecat aceste consultari presupune, pe de o parte, incurajarea unor politici publice (cum ar fi sanatatea sau educatia), prin acordarea de deductibilitati fiscale. Pe de alta parte, scopul acestei noi abordari este combaterea evaziunii fiscale, prin incurajarea contribuabililor sa ceara bonuri sau facturi fiscale, pe care sa le foloseasca apoi pentru obtinerea deducerilor mentionate mai sus.

Interesul public pentru acest subiect este perfect justificat. Este vorba despre o ampla modificare propusa, pe care o vor resimti cei mai multi romani. Tocmai de aceea, ne dorim ca aceasta masura sa fie mai intai bine fundamentata, sa aiba in spate studii de impact si sa fie definitivata numai dupa consultarea specialistilor. In urma interesului public major, am decis sa facem publica o forma de lucru, care poate constitui o baza de plecare a discutiilor. Este un exercitiu de transparenta, care ne dorim sa continue si sa fie corect inteles. Grupul de lucru de la Ministerul  Finantelor Publice va continua sa analizeze si sa aduca imbunatatiri proiectului, iar forma rezultata va fi supusa unei ample dezbateri publice, in urma careia va rezulta forma finala. Guvernul si-a propus ca aceste modificari sa fie mai intai temeinic explicate public si apoi aplicate.      

 

.

 

PRECIZARI DE PRESA REF. LA NIVELUL IMPRUMUTURILOR CONTRACTATE DE GUVERN

 Guvernul precizeaza ca nivelul imprumuturilor din primul trimestru al lui 2017, raportat la Produsul Intern Brut, este comparabil cu cel al anilor anteriori. Nevoia de finantare publica pentru 2017 este mai mica decat cea din 2016, dar fiecare guvern are propria strategie de atragere de finantare, care se bazeaza pe oportunitatile oferite de piata internationala si nationala.

Toate imprumuturile sunt contractate conform Programului Indicativ de Finantare pentru anul 2017, care poate fi consultat pe site-ul MFP. Este o practica uzuala, pentru multe state membre UE, sa contracteze imprumuturi pentru finantarea deficitului bugetar si pentru refinantarea altor imprumuturi ajunse la scadenta.

Imprumuturile contractate acum de Guvern s-au facut pe termen lung, la costuri reduse (emisiunea de eurobonduri din data de 11.04.2017 a fost realizata, de altfel, la cel mai bun randament istoric pentru Romania).  Sumele obtinute vor fi utilizate pentru proiecte de dezvoltare. 

 

 

Contact:

Biroul de presa al Guvernului presa@gov.ro

0 comentarii49 vizualizări20 aprilie 2017




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0