
Pasajul Suprateran Domnesti are o lungime de 0.536 km si lucrarile au fost finantate prin POIM, Fonduri Externe Nerambursabile 2014-2020, cu valorea de 91.552.381,90 lei fara TVA. Antreprenorul desemnat sa realizeze acest proiect a fost Asocierea SC STRACO Group SRL - SC COMNORD SA - SC SPECIALIST Consulting SRL.
Avand in vedere ca liderul Asocierii, SC Straco Grup SRL, a intrat in procedura de insolventa, si neavand capacitatea financiara pentru continuarea lucrarilor, s-a gasit o solutie de includere a unui subantreprenor, respectiv SC Tracon SRL, care in luna decembrie 2020, a preluat lucrarile asumandu-si finalizarea lucrarilor de constructie a Pasajului Domnesti.
Mentionam ca pasajul Domnesti, impreuna cu alte obiective de infrastructura, a fost gandit si implementat de CNAIR la sfarsitul anului 2017 pentru fluidizarea traficului la nivelul municipiului Bucuresti. De asemenea, pasajul suprateran de la Domnesti, configurat sub forma de sens giratoriu suspendat, se afla la intersectia dintre Strada Prelungirea Ghencea - DJ602 si Centura Bucuresti.
CNAIR SA
0 comentarii | 84 vizualizări | 11 noiembrie 2022 |