Astazi celebram Ziua Internationala a Internetului si marcam crearea unei exceptionale inovatii, care a revolutionat modul in care ne conectam unii cu ceilalti, oriunde am fi pe glob. Pentru transformarea digitala in sectorul public, un impact similar internetului il are interoperabilitatea, piatra de temelie a viitorului institutional al Romaniei.
Sunt foarte bucuros ca, in aceasta saptamana, am semnat Ordinul de ministru prin care se stabilesc normele tehnice pentru crearea Platformei Nationale de Interoperabilitate, dupa ce anul trecut semnam initiativa legislativa care a devenit Legea Interoperabilitatii.
Acest cuvant este derivat din "arsenalul" lingvistic militar, unde desemneaza "capacitatea unor structuri militare, care apartin mai multor state, de a coopera eficient pentru indeplinirea unor misiuni".
In misiunea #MCID de a digitaliza administratia, interoperabilitatea este fundamentala. Interoperabilitatea inseamna institutii care vorbesc aceeasi limba, care se conecteaza intre ele si coopereaza prin instrumente automatizate, astfel incat cetateanul sa scape de dosarul cu sina, de copiiile si de drumurile inutile la ghisee.
Mi s-a parut foarte reprezentativa definitia de mai sus a interoperabilitatii si pentru ca exista o formidabila reticenta a institutiilor sa faciliteze accesul la datele pe care le gestioneaza. Cand vine vorba de date, anumite institutii se comporta ca un stat-in-stat. Interoperabilitatea va schimba din temelii acest lucru, pentru ca va standardiza datele si le va face accesibile prin procese de schimb automate.
Prin interoperabilitate, vom avea institutii interconectate, care fac schimb de date mai eficient si mai sigur, asigurand furnizarea unor servicii publice digitale usor de accesat de romani.
Bogdan Ivan.
0 comentarii | 28 vizualizări | 29 octombrie 2023 |