
1.ORDONANTA pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Guvernul modifica conditiile de acordare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din Romania pentru anumite categorii de titulari ai permiselor de conducere nationale eliberate de autoritatile altor state.
Mai exact, ordonanta prevede ca pot conduce autovehicule pe drumurile publice din Romania, fara conditionarea detinerii unui permis de conducere international, in conditii de reciprocitate si pentru o perioada determinata, cetatenii statelor cu care Romania are parteneriate strategice sau care sunt membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord sau ale Organizatiei pentru Cooperare si dezvoltare Economica.
De asemenea, actul normativ acorda, pe perioada acreditarii in Romania, a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si reprezentantelor organizatiilor internationale acreditate in Romania.
II. HOTARARI DE GUVERN
1. HOTARARE DE GUVERN privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea actiunilor necesare pentru alegerea Presedintelui Romaniei din anul 2025
Guvernul a completat astazi legislatia necesara pentru organizarea alegerilor prezidentiale din anul 2025 cu Programul calendaristic al procesului electoral.
Astfel, perioada electorala va incepe in 18 februarie 2025 cu aducerea la cunostinta publica a datei la care se va efectua tragerea la sorti a celor 5 judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie care vor face parte din Biroul Electoral Central. Desemnarea celor 5 judecatori se va face pana pe 20 februarie 2025, iar constituirea Biroului Electoral Central, pana la 22 februarie 2025.
Termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central de catre partidele, aliantele politice si electorale, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale si candidatilor independenti este pana la 15 martie 2025 ora 24:00, urmand ca pana la 17 martie 2025 sa fie emisa decizia BEC de inregistrare sau respingere a inregistrarii candidaturilor sau a insemnelor electorale, dupa caz.
Campania electorala va incepe cu 30 de zile inaintea datei alegerilor, respectiv la 4 aprilie 2025, si se va incheia in data de 3 mai 2025, ora 7:00.
Votul pe teritoriul Romaniei va avea loc in data de 4 mai 2025, va incepe la ora 7:00 si se va incheia la ora 21:00. Alegatorii care la ora locala 21:00 se afla la sediul sectiei de votare ori stau la rand pentru a vota isi pot exercita dreptul electoral pana cel tarziu la ora 23:59.
Votul in strainatate se va desfasura pe durata a 3 zile, astfel:
- Prima zi a votarii in strainatate va fi 2 mai 2025 de la ora locala 7:00 la ora locala 21:00. Alegatorii care la ora locala 21:00 se afla la sediul sectiei de votare ori stau la rand pentru a vota isi pot exercita dreptul electoral pana cel tarziu la ora locala 23:59.
- A doua zi a votarii in strainatate va fi 3 mai 2025 de la ora locala 7:00 la ora locala 21:00. Alegatorii care la ora locala 21:00 se afla la sediul sectiei de votare ori stau la rand pentru a vota isi pot exercita dreptul electoral pana cel tarziu la ora locala 23:59.
- A treia zi a votarii in strainatate va fi 4 mai 2025 de la ora locala 7:00 la ora locala 21:00, dar nu mai tarziu de ora locala a Romaniei 21:00. Alegatorii care la ora locala 21:00, dar nu mai tarziu de ora locala a Romaniei 21:00, se afla la sediul sectiei de votare ori stau la rand pentru a vota, isi pot exercita dreptul electoral pana cel tarziu la ora locala 23:59, dar nu mai tarziu de ora locala a Romaniei 23:59.
In situatia organizarii unui al doilea tur de scrutin, numele si prenumele celor doi candidati care vor participa la al doilea tur vor fi aduse la cunostinta publicului pana cel tarziu la data de 9 mai 2025. In aceeasi zi va incepe si campania electorala pentru al doilea tur de scrutin, care se va incheia in 17 mai 2025, ora 7:00.
Votul pe teritoriul Romaniei pentru al doilea tur de scrutin va avea loc in data de 18 mai incepand cu ora 7:00 pana la ora 21:00. Alegatorii care la ora locala 21:00 se afla la sediul sectiei de votare ori stau la rand pentru a vota isi pot exercita dreptul electoral pana cel tarziu la ora 23:59.
Votul in strainatate pentru al doilea tur de scrutin se va desfasura pe durata a 3 zile, astfel:
- Prima zi a votarii in strainatate va fi 16 mai 2025 de la ora locala 7:00 la ora locala 21:00. Alegatorii care la ora locala 21:00 se afla la sediul sectiei de votare ori stau la rand pentru a vota, isi pot exercita dreptul electoral pana cel tarziu la ora locala 23:59.
- A doua zi a votarii in strainatate va fi 17 mai 2025 de la ora locala 7:00 la ora locala 21:00. Alegatorii care la ora locala 21:00 se afla la sediul sectiei de votare ori stau la rand pentru a vota, isi pot exercita dreptul electoral pana cel tarziu la ora locala 23:59.
- A treia zi a votarii in strainatate va fi 18 mai 2025 de la ora locala 7:00 la ora locala 21:00 dar nu mai tarziu de ora locala a Romaniei 21:00. Alegatorii care la ora locala 21:00, dar nu mai tarziu de ora locala a Romaniei 21:00, se afla la sediul sectiei de votare ori stau la rand pentru a vota, isi pot exercita dreptul electoral pana cel tarziu la ora locala 23:59, dar nu mai tarziu de ora locala a Romaniei 23:59.
Dupa primirea dosarului de la BEC si solutionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru frauda electorala, Curtea Constitutionala a Romaniei va valida alegerile, iar rezultatul acestora va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I.
2. HOTARARE DE GUVERN pentru aprobarea calendarului actiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale partiale din data de 4 mai 2025
Guvernul a stabilit, astazi, calendarul electoral pentru alegerile locale partiale pentru presedintele Consiliului Judetean Bihor si pentru primari in 17 circumscriptii electorale, care vor avea loc tot in data de 4 mai 2025.
8 aprilie este data de la care poate incepe depunerea candidaturilor pentru functia de primar, iar 9 aprilie este data de la care poate incepe depunerea candidaturilor pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean Bihor
Pana la 11 aprilie cetatenii cu drept de vot care si-au stabilit resedinta de mai mult de 6 luni inaintea datei scrutinului in circumscriptia electorala in care au loc alegeri depun la primar, sau persoana care exercita temporar atributiile primarului solicitarile de inscriere in Registrul electoral cu adresa de resedinta.
Tot 11 aprilie este data limita pentru actualizarea listelor electorale de catre primar impreuna cu formatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari.
Candidaturile pentru alegerile locale partiale pot fi depuse pana la 14 aprilie 2025.
Campania electorala va incepe cu 15 zile inaintea alegerilor, respectiv in 19 aprilie, si se va incheia in 3 mai 2025, ora 7:00.
Votul pentru alegerile locale partiale se va desfasura in 4 mai, incepand cu ora 7:00 pana la ora 21.00. Alegatorii care, la ora 21.00, se afla la sediul sectiei de votare, precum si cei care se afla la rand in afara sectiei de votare pentru a intra in localul de vot, pot sa isi exercite dreptul de vot pana cel mai tarziu la ora 23.59.
In cazul organizarii unui nou tur de scrutin, acesta va avea loc la data de 18 mai 2025.
Amintim faptul ca la alegerile locale partiale va fi ales un nou presedinte al Consiliului Judetean Bihor si 17 noi primari ca urmare a demisiei unora dintre ei, a decesului altora ori a invalidarii mandatelor detinute.
Astfel, vor fi organizate alegeri partiale in:
- Municipiul Zalau, judetul Salaj
- Orasul Busteni, judetul Prahova
- Orasul Ulmeni, judetul Maramures
- Orasul Otelu Rosu si comuna Lapusnicel, judetul Caras-Severin
- Comunele Cabesti si Rieni (judetul Bihor)
- Comunele Avrameni si Cosula (Jud. Botosani)
- Comuna Valea lerii, judetul Cluj
- Comuna Limanu, Judetul Constanta
- Comuna Gura Ocnitei, judetul Dambovita
- Comuna Buturugeni, Judetul Giurgiu
- Comuna Helesteni, judetul lasi
- Comuna Iancu Jianu si comuna Mihaesti, judetul Olt
- Comuna Draganesti-Vlasca, Judetul Teleorman
3. HOTARARE DE GUVERN privind inscrierea in inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a zacamantului de andezit industrial si de constructie Dealul Jgheabului si a zacamantului de calcar industrial si de constructie Paraul Romaneasa din perimetrul de exploatare Rosia Poieni, judetul Alba
Prin aprobarea actului normativ, se vor finaliza procedurile administrative necesare inscrierii zacamantului de calcar industrial si de constructie in inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Apartenenta la proprietatea publica a statului a acestor resurse minerale - andezit si calcar -, ca, de altfel, a tuturor resurselor minerale situate pe teritoriul si in subsolul Romaniei si al platoului continental din zona economica a Romaniei din Marea Neagra, este instituita prin prevederi ale Legii minelor (nr.85/2003).
Exploatarea miniera se realizeaza pe baza unei licente exclusive, care se acorda prin negociere. In prezent, licenta de concesiune este detinuta de S.C. CUPRU MIN S.A Abrud.
Zacamantul de andezit industrial si constructie Dealul Jgheabului, in suprafata de 0,055 km patrati, este situat in partea nordica a perimetrului de licenta al exploatarii miniere Rosia Poieni.
Zacamantul de calcar industrial si de constructie Paraul Romaneasca, in suprafata de 0,24 km patrati, este situat in partea estica a perimetrului de licenta al exploatarii miniere Rosia Poieni.
4. HOTARARE DE GUVERN privind aprobarea Actului aditional nr. 8/2025 la licenta de concesiune nr. 660/1999 a activitatii de exploatare a minereului de cupru, a calcarului industrial si de constructie si a andezitului industrial si de constructie in perimetrul Rosia Poieni, judetul Alba
Guvernul a aprobat prelungirea duratei licentei de exploatare din perimetrul Rosia Poieni, judetul Alba pentru o perioada de 5 ani contractuali, pana la data de 31.01.2030.
Totodata, prelungirea duratei licentei este strans legata de necesitatea actualizarii anexelor actului de concesiune, respectiv a documentatiilor tehnico-economice care stabilesc conditiile privind desfasurarea activitatii miniere pe durata prelungirii convenite.
In acest sens, prin actul aditional se modifica si alte clauze ale licentei de exploatare, precum cele privind redeventa miniera, actualizata in conformitate cu ultimele modificari legislative.
5. HOTARARE DE GUVERN privind aprobarea Actului aditional nr. 8/2024 la licenta de concesiune nr. 106/1999 a activitatii de exploatare a dacitului din perimetrul Tunel I - Magura Ilvei, judetul Bistrita-Nasaud
Durata licentei pentru exploatare a dacitului din perimetrul Tunel I - Magura Ilvei, judetul Bistrita Nasaud, se prelungeste cu cinci ani. Licenta de concesiune a fost incheiata in anul 1999 intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (actuala Autoritate Nationala de Reglementare in Domeniul Minier, Petrolier si al Stocarii Geologice a Dioxidului de Carbon) si societatea Cariere Ilsom S.A. Nasaud (transferata in prezent la Romcim S.A.).
Prelungirea este valabila pe o perioada de cinci ani contractuali, pana la data de 31.01.2030, cu drept de prelungire pe perioade succesive de cate cinci ani.
6. HOTARARE DE GUVERN privind aprobarea Actului aditional nr. 11/2024 la licenta de concesiune nr. 107/1999 a activitatii de exploatare a dacitului din perimetrul Poiana Ilvei - Magura Sturzii, judetul Bistrita-Nasaud
Prin Hotararea aprobata de Guvern, durata licentei de exploatare din perimetrul Poiana Ilvei-Magura Sturzii, judetul Bistrita Nasaud, se prelungeste cu cinci ani contractuali, pana la data de 31 ianuarie 2030, cu drept de prelungire pe perioade succesive de cate cinci ani.
Prelungirea licentei de exploatare urmeaza a se realiza in limita perimetrului de exploatare acordat. Prelungirea duratei licentei este legata de necesitatea actualizarii anexelor actului de concesiune, respectiv a documentatiilor tehnico-economice care stabilesc conditiile privind desfasurarea activitatii miniere pe durata prelungirii convenite.
7. HOTARARE DE GUVERN privind instituirea Programului national "Masa sanatoasa" in anul 2025
Peste 500.000 de prescolari si elevi din invatamantul preuniversitar vor beneficia si in acest an de o masa calda sau un pachet alimentar.
Masa calda sau pachetul alimentar va fi in limita a 15 lei pe zi pentru fiecare beneficiar si va ajunge la copiii care participa la activitati educative pe perioada desfasurarii cursurilor.
Programul inceput in 2016 s-a dezvoltat, mai ales in ultimii ani, astfel incat sa ajunga in cat mai multe gradinite si scoli si la cat mai multi beneficiari.
Pentru anul scolar 2024-2025, Programul a inclus 1.462 de scoli si peste 500.000 de beneficiari (prescolari si elevi).
In continuare, in partea a doua a anului scolar 2024-2025, programul se va implementa in aceleasi unitati de invatamant, pentru toti prescolarii si elevii din aceste gradinite si scoli.
De altfel, dupa Hotararea aprobata astazi de Guvern, va fi aprobata o noua Hotarare ce va detalia alocarile bugetare pe comunitati locale si pe unitatile de invatamant in functie de numarul beneficiarilor.
Programul urmareste sprijinirea participarii tuturor copiilor la educatie, indeosebi a celor din medii defavorizare, prin oferirea unei alimentatii sanatoase.
In Hotararea de Guvern aprobata, se stabilesc in detaliu standarde pentru pregatirea si servirea hranei, ce alimente pot fi oferite copiilor, fie ca sunt sub forma unei mese calde, fie sub forma unui pachet alimentar, acolo unde prepararea hranei calde nu este posibila. Toate aceste detalii au in vedere siguranta alimentara si protejarea sanatatii copiilor. Selectia unitatilor de invatamant incluse in Programul national "Masa sanatoasa" se realizeaza de catre inspectoratele scolare judetene/al Municipiului Bucuresti, pe baza unor criterii ce vizeaza diminuarea riscului de excluziune si de abandon scolar, care se aplica in special elevilor din medii dezavantajate geografic, economic sau social. Ulterior, lista gradinitelor si scolilor se aproba prin ordin al ministrului educatiei si cercetarii.
Finantarea Programului national "Masa sanatoasa" se asigura de la bugetul de stat si poate fi completata de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.
Ministerul Educatiei si inspectoratele judetene, respective cel al municipiului Bucuresti au atributii de monitorizare si evaluare a Programului national "Masa sanatoasa".
III. MEMORANDUMURI
MEMORANDUM cu tema: Aprobarea prognozelor pentru anul 2025 cu privire la contributia UE aferenta perioadei de programare financiara 2014-2020
Romania va solicita Comisiei Europene in acest an aproximativ 800 de milioane de euro, contributie europeana, pentru proiectele aferente perioadei de programare 2014-2020.
Aceasta este estimarea facuta de Ministerul Finantelor, pe baza informatiilor transmise de institutiile care gestioneaza programele europene.
Aceste estimari vor fi transmise Comisiei Europene pana la data de 31 ianuarie 2025, potrivit regulamentelor europene.
In ceea ce priveste perioada de programare 2021 - 2027, urmeaza sa fie facuta o noua informare.
IV. NOTE
NOTA privind transmiterea unei cereri catre Consiliul Local al comunei Cozmeni, judetul Harghita, in scopul adoptarii de catre acesta a unei hotarari privind trecerea unui imobil din domeniul public al comunei Cozmeni in domeniul public al statului, in vederea darii in administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Oltul" al judetului Harghita (UM0241), in vederea construirii unui sediu in care sa functioneze subunitatea de pompieri din localitatea Cozmeni
In acest sens, Secretariatul General al Guvernului va transmite Consiliului Local al comunei Cozmeni solicitarea de a adopta, prin hotarare, transferul unui imobil constand dintr-un teren intravilan in suprafata de 2100 mp, situat in comuna Cozmeni, judetul Harghita, din domeniul public al comunei in domeniul public al statului roman.
Ulterior, imobilul urmeaza sa fie dat in administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Oltul" al judetului Harghita, pentru a fi construit sediul in care sa functioneze subunitatea de pompieri.
Contact: Biroul de presa al Guvernului presa@gov.ro
Telefon: +4021.314.34.00
Website: http://www.gov.ro/, Facebook: https://www.facebook.com/guv.ro
0 comentarii | 1785 vizualizări | 28 ianuarie 2025 |