Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Administratie Marti 14 Iulie 2026 - 14587
Se redeschide circulatia rutiera pe Transfagarasan (DN 7C)!

Vineri, 12.06.2026, incepand cu ora 12:00, s-a redeschis circulatia rutiera pe Transfagarasan (DN 7C), intre Balea Cascada (judetul Sibiu) si Piscul Negru (judetul Arges), pe sectorul cuprins intre km 130+800 - km 104+000.

 Mentionam ca circulatia va fi permisa intre orele 07:00 - 21:00, iar in cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, drumul va fi inchis temporar pana cand vremea va permite redeschiderea acestuia in conditii de siguranta.

Facem apel la conducatorii auto sa circule prudent si sa adapteze viteza la conditiile de trafic, deoarece, la altitudini mari, instabilitatea atmosferica poate genera fenomene meteorologice spontane care afecteaza vizibilitatea. 

Un alt aspect foarte important este prezenta constanta a ursilor in apropierea partii carosabile si ii sfatuim pe cei ce tranziteaza acest sector de drum sa nu se apropie de animale, sa nu le hraneasca si sa informeze imediat autoritatile. Reamintim participantilor la trafic ca hranirea animalelor este interzisa si, totodata, extrem de periculoasa si constituie contraventie, potrivit OUG 81/2001, amenzile fiind cuprinse intre 10.000 lei si 30.000 lei.

Hranirea ursilor nu este doar o contraventie sanctionata de lege, ci si un gest care le poate condamna viata. Un urs obisnuit sa primeasca hrana de la oameni isi pierde teama naturala si poate deveni agresiv, iar autoritatile pot dispune extragerea sau chiar impuscarea acestuia.

Nu transformati un animal salbatic intr-o tinta, din teribilism!

Informatii suplimentare privind starea retelei de drumuri nationale si autostrazi pot fi obtinute de la Dispeceratul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 si pe prima pagina in caseta din stanga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Nationale, dar si pagina de FB https://www.facebook.com/CNAIRSA.



CNAIR SA

 

0 comentarii1960 vizualizări13 iunie 2026




rss 2.0
rss 2.0