
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bistrita - Nasaud reaminteste absolventilor ca, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuie sa se inregistreze la agentia locala pentru ocuparea fortei de munca ori la punctul de lucru in a caror raza isi au domiciliul sau, dupa caz, resedinta, in termen de 60 de zile de la absolvire ca persoane aflate in cautarea unui loc de munca (sau la alti furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocuparii fortei de munca, acreditati in conditiile legii).
Pentru inregistrare ca persoana aflata in cautarea unui loc de munca, absolventul va prezenta urmatoarele documente :
- actul de identitate in original si copie;
- actul de absolvire a formei respective de invatamant (sau adeverinta) in original si copie;
- carnetul de munca in original si copie (daca a fost incadrat in munca anterior absolvirii);
- certificatul de nastere, casatorie in original si copie;
- adeverinta medicala din care sa rezulte ca este apt de munca sau ca are eventuale restrictii medicale;
- acte eliberate de organele financiare teritoriale, din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri sau ca realizeaza din activitati autorizate potrivit legii venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare;
- dosar plic;
Dupa termenul de 60 de zile de la absolvire, persoana aflata in cautarea unui loc de munca, respectiv absolventul, daca nu poate fi repartizat in munca corespunzator pregatirii profesionale si nivelului studiilor, poate depune o cerere pentru acordarea indemnizatiei de somaj.
Cererea va fi insotita de o declaratie pe proprie raspundere a absolventului ca nu urmeaza o forma de invatamant la data solicitarii dreptului.
FOARTE IMPORTANT :
- Indemnizatia de somaj se acorda absolventului o singura data , pentru fiecare forma de invatamant absolvita;
- Indemnizatia de somaj nu se acorda absolventului care urmeaza o forma de invatamant la data solicitarii dreptului ( exemplu: un absolvent de liceu inscris la o facultate nu are dreptul la indemnizatie de somaj sau un absolvent de studii superioare care se inscrie la un masterat sau un invatamant postuniversitar nu are dreptul la indemnizatie de somaj);
- Indemnizatia de somaj se acorda dupa cele 60 de zile de la data absolvirii sau de la data absolvirii in cazul absolventului unei scoli speciale pentru persoane cu handicap;
- Indemnizatia de somaj se acorda absolventului pe o perioada de 6 luni si este in valoare de 250 lei, reprezentand 50% din valoarea indicatorului social de referinta in vigoare.
Prin absolvent al unei institutii de invatamant se intelege persoana care a obtinut o diploma sau un certificat de studii, in conditiile legii, in una dintre institutiile de invatamant gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat in conditiile legii.
Totodata, facem precizarea ca absolventii, inregistrati la agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca din raza de domiciliu sau resedinta, pot beneficia din bugetul asigurarilor pentru somaj de prime de incadrare, in situatia in care se angajeaza cu program normal de lucru, pentru o perioada mai mare de 12 luni. Prima este egala cu valoarea indicatorului social de referinta, respectiv 500 lei.
Absolventii, care primesc indemnizatie de somaj, si se angajeaza, in perioada de acordare a indemnizatiei, pentru o perioada mai mare de 12 luni, beneficiaza de o suma egala cu indemnizatia de somaj la care ar fi avut dreptul, pana la expirarea perioadei de acordare a acesteia, daca nu s-ar fi angajat.
Dreptul se acorda absolventilor care isi mentin raporturile de munca sau de serviciu pentru o perioada de cel putin 12 luni, fiind necesar ca persoana respectiva sa il solicite agentiei judetene unde a fost inregistrat in termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajarii.
Totodata, persoanele care, in perioada in care li se acorda indemnizatie de somaj, deci inclusiv absolventi, se incadreaza in munca intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, beneficiaza de o prima de incadrare egala cu de doua ori valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data acordarii.
De asemenea, persoanele care, in perioada in care li se acorda indemnizatie de somaj, se incadreaza intr-o alta localitate si ca urmare a acestui fapt isi schimba domiciliul, primesc o prima de instalare egala cu de sapte ori valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data instalarii.
Atat prima de incadrare, cat si prima de instalare se restituie integral de catre angajat daca inceteaza raporturile de munca din motive imputabile lui intr-o perioada mai mica de 12 luni de la data incadrarii in munca.
DIRECTOR EXECUTIV,
MANEA ALEXANDRU.
1 comentariu | 112 vizualizări | 11 iunie 2012 |