Administratie Duminica 26 Ianuarie 2025 - 14587
Continua demersurile pentru modernizarea Padurii Schullerwald.
Demersurile privind realizarea proiectului de modernizare si extindere a infrastructurii turistice de agrement si a utilitatilor conexe in municipiul Bistrita - Padurea Schullerwald continua, a declarat astazi, in cadrul unei conferinte de presa, primarul municipiului Bistrita, Ovidiu Teodor Cretu. "Documentatia pentru atribuirea lucrarilor este postata pe S.E.A.P. Este un proiect important, care va completa baza de sport si de agrement a municipiului Bistrita", a mai precizat primarul Bistritei.
Proiectul "Modernizarea si extinderea infrastructurii turistice de agrement si a utilitatilor conexe in municipiul Bistrita - Padurea Schullerwald" a fost depus in data de 30.11.2009 la Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest - Organismul Intermediar pentru Programul Operational Regional, in vederea solicitarii finantarii prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 5 - "Dezvoltarea durabila si promovarea turismului", Domeniul major de interventie 5.2 - "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabila a resurselor naturale si pentru cresterea calitatii serviciilor turistice".
Contractul de finantare a fost semnat in data de 12.12.2012, iar perioada de implementare a proiectului este 13.12.2012 - 12.06.2014.
Valoarea totala a proiectului este de 6.978.403,29 lei, din care: 2.389.049,53 lei - valoarea eligibila nerambursabila din FEDR (50%); 2.389.049,53 lei - contributie proprie (50%); 1.146.743,77 lei - valoarea TVA aferenta cheltuielilor eligibile; 1.053.560,46 lei - valoarea neeligibila estimata.
Obiectivul general al proiectului il reprezinta realizarea unei structuri de agrement turistic si de recreere in Municipiul Bistrita, prin modernizarea si dezvoltarea infrastructurii de agrement si a utilitatilor aferente in Padurea Schullerwald, in vederea cresterii cu 24% a numarului de turisti - sosiri si innoptari, precum si triplarea numarului de localnici care utilizeaza aceasta structura pentru petrecerea timpului liber.
Modernizarea si extinderea infrastructurii de agrement Padurea Schullerwald, pe o suprafata de peste 30 de hectare, presupune urmatoarele amenajari:
- construirea a cinci terenuri de sport - doua terenuri multifunctionale pentru fotbal/baschet/handbal, un circuit de skateboard si role, un perete pentru catarari, 1 teren de paintball;
- modernizarea utilitatilor aferente prin realizarea a aproximativ 6,3 km de alei destinate accesului in toate zonele functionale ale Padurii Schullerwald, precum si pentru promenada. De asemenea, se va realiza o retea de apa si canalizare in lungime de 2,240 m si o retea de iluminat pe o lungime de 630 m;
- crearea de locuri pentru recreere si popas - amenajarea a patru locuri de joaca pentru copii, a unui spatiu pentru jocuri tematice destinat persoanelor cu dizabilitati, amenajarea unui spatiu pentru activitati sportive (scripeti, traversari, obstacole, tiroliana) si a unui spatiu de joaca in zona de picnic (minigolf, tenis de masa etc.); amenajarea unei zone de picnic dotate corespunzator, cu mese si banci pentru picnic, precum si a 10 locuri de popas cuprinzand banci, foisoare, locuri de observare, hranitoare pentru animale etc.;
- construirea de piste pentru cicloturism, ce presupune crearea unui circuit de aproximativ 1,7 km destinat ciclismului off-road, circuit ce va avea zone de dificultate diferite, suprafata de rulare fiind construita din lemn, piatra sau pamant;
- reabilitarea drumului de acces la structura de agrement, in lungime de aproximativ 230 m, respectiv realizarea racordurilor la utilitati pe strada Fazanariei.
http://www.primariabistrita.ro/portal/bistrita/ziar/portal.nsf/AllByUNID/04E66B5036D7825DC2257B2700440AC6?OpenDocument
07.03.2013
0 comentarii | 56 vizualizări | 08 martie 2013 |