Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Sindicate Vineri 26 Aprilie 2024 - 14587
CNS "Cartel ALFA" sustine protestul SNPPC.

Confederatia Nationala Sindicala "Cartel ALFA" se pronunta categoric, alaturi de SNPPC, impotriva Proiectului de Lege privind masurile de incadrare in bugetul aprobat pentru 2011 initiat de catre MAI, atat din cauza  consecintelor sale periculoase pentru ordinea publica cat si din punct de vedere etic-social. Confederatia Nationala Sindicala "Cartel ALFA" si SNPPC cer Guvernului Boc sa retraga acest aberant proiect de lege. In caz contrar, Guvernul se face responsabil de toate problemele grave ce vor decurge din afectarea severa a calitatii sigurantei si ordinii publice prin reducerea numarului politistilor mai ales acum, pe fondul amplificarii abaterilor consemnate pe fond de criza economica si financiara.

Aceasta lege urmeaza sa reglementeze o disponibilizare masiva a personalului din Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) fara ca politistilor sa li se acorde salarii compensatorii, spre deosebire de alte categorii profesionale care primesc in continuare aceste salarii, fapt ce genereaza discriminari intre diferitele categorii de lucratori. O alta sanctiune aplicata politistilor este aceea ca ei nu vor fi inclusi in programe de reconversie profesionala. Proiectul de lege este in contradictie totala cu Strategia de ordine publica pe care acelasi guvern si-a   asumat-o, prin HG 1040/2010.

Dupa cum se stie, mitingul a fost reprogramat din cauza faptului ca parlamentarii principalului partid de guvernamant au fost mai preocupati de soarta congresului propriului partid decat de activitatea legislativa, astfel ca au anulat ordinea de zi stabilita initial. Politistii, pregatiti sa protesteze impotriva Proiectului de Lege privind masurile de incadrare a MAI in bugetul aprobat pentru 2011 concomitent cu momentul votului final, si-au reprogramat manifestatia pentru ziua de maine cand, din nou, acest proiect aberant figureaza pe ordinea de zi.

Confederatia Nationala Sindicala "Cartel ALFA" si Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual isi exprima ingrijorarea ca un numar de politisti disponibilizati in baza criteriilor impuse de conducerea ministerului se vor putea, practic, considera abandonati de stat, dupa mai multi ani de cariera si restrictii sociale acceptate. Prin reducerea considerabila a numarului real de politisti, disponibilizarea, pe care MAI incearca sa o impuna prin Proiectul de Lege, va pune in pericol calitatea ordinii publice in Romania si este de natura sa afecteze procesul de aderare la spatiul Schengen.

Bogdan Iuliu HOSSU

Presedinte CNS "Cartel ALFA"

0 comentarii3024 vizualizări17 mai 2011




rss 2.0
rss 2.0