Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Agricultura Joi 28 Martie 2024 - 14587
Controale oficiale efectuate de D.S.V.S.A Bistrita-Nasaud in perioada 01.04.2019 - 01.05.2019.

In perioada 01.04.2019 - 01.05.2019 (premergatoare Sarbatorilor Pascale Catolice, Sarbatorilor Pascale Ortodoxe) inspectorii DSVSA au efectuat controale oficiale in scopul verificarii modului in care sunt respectate conditiile sanitare veterinare in pietele agro-alimentare, abatoare, centrul de sacrificare cu activitate temporara din municipiul Bistrita, unitatile de transare a carnii, unitatile de procesare si depozitare a alimentelor, precum si in unitatile de vanzare cu amanuntul si in unitatile de alimentatie publica.

Cu ocazia controalelor oficiale au fost verificate urmatoarele aspecte:

-       Respectarea prevederilor legale la sacrificarea mieilor;

-       Comercializarea carnii de miel;

-       Comercializarea oualor si produselor din oua destinate consumului uman;

-       Comercializarea laptelui si a produselor din lapte;

-       Comercializarea pestelui si a produselor de pescuit.

In aceasta perioada, inspectorii D.S.V.S.A. Bistrita-Nasaud au efectuat 286 controale pentru verificarea modului in care sunt respectate conditiile sanitare veterinare si de siguranta alimentelor astfel:

-       5 la centru de sacrificare cu activitate temporara din Bistrita;

-       4 la abatoare;

-       3 la unitati de transare a carnii;

-       4 la unitati colectare/procesare lapte;

-       1 la o unitate de procesare peste;

-       5 la carmangerii;

-       1 la macelarii;

-       1 la centre ambalare oua;

-       15 la unitati depozitare a alimentelor de origine animala si nonanimala;

-       2 la supermarketuri;

-       17 la laboratoare cofetarie patiserie;

-       4 la cofetarii patiserii;

-       3 la brutarii;

-       1 la unitate fabricare alcool;

-       9 la pensiuni turistice;

-       49 la unitati de alimentatie publica;

-       73 la magazine alimentare;

-       10 la piete agroalimentare;

-       6 controale in trafic;

-       2 la exploatatii comerciale de tip A;

-       71 la gospodariile populatiei.

 

In urma controalelor s-au constatat deficiente cu privire la:

-       transportul animalelor fara documente sanitare veterinare;

-       oua marcate si etichetate necorespunzator;

-       ambalarea si etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare, in vederea depozitarii si valorificarii, precum si comercializarea acestora neetichetate potrivit legislatiei in vigoare (carne de miel, preparate din carne, condimente);

-       manipularea produselor alimentare cu incalcarea normelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor;

-       proprietarul animalelor nu a declarat, in scris, medicului veterinar de libera practica imputernicit, pentru fiecare animal, cauza disparitiei din exploatatie vanzare/cumparare fara documente sanitar-veterinare, moarte, sacrificare pentru consum propriu, pentru animalele inregistrate in baza nationala de date informatice ca existente in exploatatie, dar care in realitate nu se mai afla in exploatatie;

-       produse medicinale veterinare depozitate necorespunzator;

-       nedetinerea de certificate de competenta profesionala de catre conducatorii auto sau insotitorii pentru mijloacele de transport animale.

Pentru abaterile de la legislatia sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor au fost aplicate 14 sanctiuni contraventionale, in valoare de 55.200 lei si 2 avertismente, au fost retrase de la comercializare si dirijate pentru distrugere 19,25 kg carne miel, 4,29 kg produse din carne, 1.080 bucati oua, 9,025 kg produse lactate, 10,215 kg produse zaharoase  si 3,5 kg condimente.

La centrul de sacrificare cu activitate temporara din municipiul Bistrita au fost taiati 73 miei in perioada premergatoare Sarbatorilor Pascale Catolice si 654 miei in perioada premergatoare Sarbatorilor Pascale Ortodoxe.

In cele trei abatoare autorizate din judet au fost taiati un numar de 21.885 capete miei de la care s-au obtinut 243.530 kg carne.

            In aceasta perioada au fost examinati si certificati, in vederea efectuarii de schimburi comunitare, un numar de 27.687 capete miei pentru urmatoarele destinatii:

            -  Bulgaria: 1.435 cap.

            -  Croatia: 1.200 cap.

            -  Germania: 1.185 cap.

            -  Grecia: 10.022 cap.

            -  Italia: 13.845 cap.

 

 

Director executiv,

Dr. BOGOLIN Ioan

0 comentarii3199 vizualizări14 mai 2019




rss 2.0
rss 2.0