Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Agricultura Miercuri 12 Februarie 2025 - 14587
Sprijin pentru prima impadurire si crearea de suprafete impadurite.

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza potentialii beneficiari ca se primesc Cereri de Plata aferente anului 2021 pentru Schema de ajutor de stat "Sprijin pentru prima impadurire si crearea de suprafete impadurite" aferenta Masurii 8, Submasura 8.1 "Impaduriri si crearea de suprafete impadurite", din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020.

In conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 48/01.03.2021, Cererile de plata se primesc la Centrele Judetene APIA si al Municipiului Bucuresti, pana la data de 17 mai 2021, de catre beneficiarii care au depus Cereri de sprijin in cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019 sau/si 5/2020.

Cererile de plata pot fi depuse si dupa data de 17 mai, respectiv pana la data de 11 iunie 2021 (inclusiv), cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucratoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul daca cererea de plata ar fi fost depusa pana la data de 17 mai 2021 (inclusiv).

Formularele de modificare a cererilor de plata pot fi depuse, fara aplicarea de penalitati, pana la data de 31 mai 2021 (inclusiv). Formularele de modificare a cererilor de plata pot fi depuse si dupa data 31 mai 2021, dar nu mai tarziu de 11 iunie 2021, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucratoare a sumelor aferente anului de angajament pentru utilizarea efectiva a suprafetei in cauza peste termenul de 31 mai 2021.

In functie de tipul platii solicitate, dosarul cererii de plata trebuie sa cuprinda documentele doveditoare privind efectuarea lucrarilor de infiintare, imprejmuire si intretinere, specificate in capitolul V din Formularul - tip de cerere de plata pentru anul 2021.

In contextul actual privind epidemia de Coronavirus pe teritoriul Romaniei, conform legislatiei, pe perioada starii de alerta, depunerea cererii de plata se poate realiza la Centrele APIA, fara prezenta fizica a beneficiarilor, prin mijloace electronice de comunicatie.

Informatii detaliate pentru accesarea Schemei de ajutor de stat "Sprijin pentru prima impadurire si crearea de suprafete impadurite" se regasesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr.

 

SERVICIUL RELATII CU PUBLICUL SI COMUNICARE

0 comentarii49 vizualizări23 martie 2021




rss 2.0
rss 2.0