Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Agricultura Vineri 19 Aprilie 2024 - 14587
DSVSA recomanda cetatenilor sa cumpere produse alimentare numai din unitati autorizate/inregistrate sanitar veterinar.

Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor B-N (DSVSA) recomanda cetatenilor sa cumpere produse alimentare numai din unitati sau spatii autorizate/inregistrate sanitar veterinar. Astfel, vor avea certitudinea ca atat carnea, cat si alte produse de origine animala sau non-animala au fost supuse controlului sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor si nu constituie un pericol pentru sanatatea publica.

Dupa cumparare, in cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animala se introduc in frigider unde se pastreaza conform indicatiilor de pe eticheta.

Sacrificarea porcului din gospodarie si consumarea acestuia in familie, fara controlul sanitar veterinar al starii de sanatate a animalului si a salubritatii carnii obtinute, poate avea consecinte grave privind sanatatea consumatorilor si riscul de difuzare a bolilor.

Carnea si produsele din carne provenite de la porcul sacrificat in gospodarie, sunt interzise a fi comercializate.

De asemenea, este interzisa comercializarea porcilor, carnii si produselor din carne provenite din zonele de restrictie, ca urmare a evolutiei virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

Solicitati vizita medicului veterinar inainte de sacrificarea porcului, pentru a:

- verifica starea de sanatate a animalului inainte de sacrificare;
- da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare si analizele ce trebuie facute pentru a nu va pune sanatatea in pericol;

- asoma porcul inaintea sacrificarii, pentru a scuti animalul de suferinta si a respecta cerintele de bunastare a animalelor.

Detinatorul animalelor are obligatia de a preda medicului veterinar de libera practica imputernicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, odata cu solicitatea efectuarii examinarii pentru Trichinella spp., sau in termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actualizarea Bazei Nationale de Date (BND).

Nu consumati carnea si nu o preparati, pana nu obtineti de la medicul veterinar rezultatul examinarii pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabila si pentru carnea obtinuta de la porcii mistreti.

In situatia in care medicul veterinar constata ca porcul dumneavoastra este bolnav, nu riscati sacrificarea si consumul carnii. Veti fi despagubit de stat la valoarea de piata a animalului, numai daca acesta este identificat, inregistrat in BND si ati anuntat medicul veterinar imediat ce constatati ca animalul s-a imbolnavit.

Examinarea carnii provenite de la porcii sacrificati in vederea examinarii pentru Trichinella spp. este obligatorie. Probele se recolteaza din limba, musculatura intercostala, pilierii diafragmatici, muschii maseteri, muschii abdominali, partea musculara a diafragmei situate in apropierea costelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).

In judetul Bistrita Nasaud efectuarea examenului pentru identificarea Trichinella spp. in carnea de porc se poate face la:

-        Circumscriptiile Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Oficiale (CSVSAO) din Bistrita- Piata Decebal, Beclean- str. Rusului, Nasaud- str. Vasile Nascu nr. 15, Sangeorz-Bai- str. Somesului nr. 8.

-        Circumscriptiile Sanitare Veterinare din toate Unitatile Administriv Teritoriale din Judet.

-        Laboratorul Sanitar Veterinar si pentru Siguranta Alimentelor din Bistrita, str Tarpiului nr. 26 pentru digestie artificiala.

-        Costul unui examen trichineloscopic:

          - 22 lei +TVA  (26,18 lei porc);

          - 44 lei + TVA (52,36 lei pentru vanat);

          - 81 de lei + TVA (digestie artificiala).        

Medicii veterinari din cadrul DSVSA, precum si cei de la nivelul Circumscriptiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor oficiale (CSVSAO) de la nivelul pietelor agroalimentare vin in sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru in perioadele 29.11.2022 - 24.12.2022 si 27.12.2022 - 30.12.2022, inclusiv in zilele de sambata si duminica.

Programul de lucru al personalului de specialitate este pe site-ul DSVSA judetene si afisat la punctele de lucru, incluzand numele medicului veterinar responsabil si numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor.

Luni - vineri: 08 - 18:00;

Sambata: 08 - 16:30;

Duminica: 08 - 14:30.

Numarul de telefon al "Call Center"-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 si poate fi apelat gratuit de catre cetateni, din orice retea de telefonie, pentru a sesiza nereguli in domeniul sigurantei alimentelor iar la DSVSA 0263224974 sau 0733014054.

Este interzisa introducerea carnii si a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vita, pasare, etc.) dintr-o tara terta in Uniunea Europeana, respectiv in Romania, prin bagajele personale ale calatorilor. Interdictia se aplica si in sens invers, din Romania intr-un stat membru sau tara terta.

In cazul in care cetatenii doresc sa achizitioneze produse alimentare care se comercializeaza in cadrul unor targuri organizate in aceasta perioada, sau din piete, trebuie sa fie atenti la cateva aspecte:

- existenta si functionarea vitrinelor frigorifice in care sunt expuse alimentele de origine animala;

- integritatea ambalajelor, care trebuie sa asigure protectie pe timpul transportului, depozitarii si comercializarii;

- etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, conditiile de pastrare, data obtinerii dupa caz, termenul de valabilitate etc.

- comercializarea branzeturilor trebuie sa se faca in ambalaje de unica folosinta (pungi din plastic sau hartie cerata de uz alimentar) si sa ofere consumatorului date privind identitatea producatorului, sortimentul de produs, data obtinerii, inscrise pe o eticheta atasata pe ambalaj sau putina pentru branzeturi.

Este recomandat ca ouale si alte produse alimentare care se consuma in mod traditional in aceasta perioada, cum sunt: cozonacii, prajiturile, legumele de sezon etc. sa fie achizitionate din spatii amenajate, autorizate/inregistrate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, aflate sub controlul personalului de specialitate.

De asemenea, inainte de achizitionarea alimentelor de origine animala din locuri specializate in acest sens, asigurati-va ca vanzatorul este echipat corespunzator, iar manipularea alimentelor neambalate o realizeaza cu mainile acoperite de manusi curate sau de unica folosinta.

Avand in vedere intensificarea comertului on-line in aceasta perioada, cu alimente de toate tipurile, cum ar fi produse alimentare proaspete, refrigerate, congelate, preparate, uneori impreuna cu produse nealimentare, recomandam consumatorilor sa urmareasca cu atentie sporita, atunci cand cumpara produse alimentare prin comertul on-line, cerintele privind comanda, livrarea si transportul, data expedierii alimentelor (in special pentru produsele alimentare usor alterabile), precum si respectarea conditiilor prescrise de pastrare si consum ale acestora.

Comercializarea carnii de porc neexpertizata sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 20.000 si 40.000 de lei.



Director executiv,

Dr. Ioan Bogolin

0 comentarii4942 vizualizări08 decembrie 2022




rss 2.0
rss 2.0