
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a obtinut aprobarea Comisiei Europene pentru participarea la comertul intracomunitar cu carne si produse din carne de porc din Romania. Astfel se vor putea efectua schimburi intracomunitare in tarile Uniunii Europene, incepand cu 1 ianuarie 2012, decizia fiind aprobata recent, in unanimitate, de catre Comisia Europeana.
Pentru obtinerea acestui acord din partea Comisiei Europene (CE), Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a prezentat un raport complet privind stadiul supravegherii animalelor in ceea ce priveste pesta porcina clasica.
Supravegherea animalelor pentru pesta porcina clasica se realizeaza de medicii veterinari la nivelul intregii tari, nu doar in judetele in care sunt situate fermele care au solicitat acordul pentru efectuare schimburilor intracomunitare. Aceasta supraveghere implica prelevari de probe de sange din exploatatiile comerciale autorizate sanitar veterinar, din gospodariile populatiei (exploatatii non-profesionale) care sunt amplasate pe o raza de 3 km in jurul exploatatiilor comerciale si pe o raza de 1 km in jurul targurilor autorizate sanitar veterinar.
La nivelul judetului Bistrita Nasaud pentru supravegherea pestei porcine clasice au fost recoltate si analizate un numar de 85 probe de sange din cele 4 exploatatii comerciale, 314 probe de sange de la porcinele crescute in gospodariile populatiei din 6 localitati aflate in apropierea celor 4 exploatatii comerciale de porcine autorizate sanitar veterinar si un numar de 1024 probe de sange din jurul celor 5 targuri autorizate sanitar veterinar. Pentru examen virusologic au fost analizate un numar de 626 probe de stern de suine domestice, 111 probe de stern de la mistreti si 65 de probe de lichid toraco-abdominal). Probele au fost analizate in Laboratorul Sanitar Veterinar Jutetean Bistrita-Nasaud, acreditat RENAR pentru analizele care se fac in vederea depistarii pestei porcine clasice.
Deasemenea, incepand cu data de 01.01.2012 miscarea porcinelor va fi permisa in targurile de animale, pe tot timpul anului iar abatoarele vor putea achizitiona porcine provenite din gospodariile populatiei (exploatatii non-profesionale), pentru sacrificare si comercializarea carnii si a preparatelor din carne, pe teritoriul national.
Livrarile de carne si produse procesate din carne de porc provenind de la unitatile de abatorizare si procesare carne de porc din Romania au fost interzise pe piata Uniunii Europene din anul 2003, intrucat Romania folosea vaccinarea contra pestei porcine clasice. In anul 2007, Comisia Europeana a decis sa prelungeasca, pana la 31 decembrie 2009, interdictia impusa firmelor romanesti, considerand ca pesta porcina nu este inca tinuta sub control. In decembrie 2009, Comitetul Permanent pentru Lantul Alimentar si Sanatate Animala a aprobat includerea Romaniei in anexa III a Deciziei 2008/855, ceea ce permitea unitatilor de procesare a carnii de porc din Romania sa iasa pe piata comunitara cu produse din carne provenita din zonele europene oficial libere de pesta porcina clasica. Incepand cu data de 01.01.2012, se vor putea efectua schimburi intracomunitare cu carne de porc si preparate care contin carne de porc din unitatile acceptate in Sistemul Canalizat din Romania.
DIRECTOR EXECUTIV,
Dr. Romulus BITA.
![]() | ![]() |
3 commentarii | 105 vizualizări | 12 decembrie 2011 |