
Festivalul dansului si cantecului popular "La Oglinda" al formatiilor folclorice de la cercurile militare din Ministerul Apararii Nationale s-a desfasurat in perioada 21 - 23 iulie 2016 si a fost organizat de catre Sectia Educatie a Statului Major General, Brigada 81 Mecanizata "General GRIGORE BALAN" si Cercul militar Bistrita.
Ajuns la a VII- a editie, festivalul dedicat dragostei de neam si tara a adunat formatii artistice din garnizoanele Iasi, Galati, Ramnicu Valcea, Zalau, Brad, Buzau, Targoviste, Ploiesti, Campulung Muscel, Curtea de Arges, Oradea, Brasov si Bistrita.
Scopul festivalului a fost de a dezvolta preocuparea cercurilor militare ca institutii de cultura ale armatei si pastrarea traditiilor folclorice ale poporului roman.
Prima activitate de acest gen a avut loc in urma cu sapte ani, iar de atunci formatiile cercurilor militare se aduna anual la Bistrita pentru a cinsti traditiile predecesorilor. Prin activitatea lor, cercurile militare lupta cu mijloace specifice, pasnice, pe frontul de aparare al demnitatii si onoarei inaintasilor.
S-a remarcat continuitatea participarii la toate cele sapte editii ale festivalului, a formatiilor artistice din garnizoanele Iasi, Galati, Zalau, Buzau, Targoviste, Ploiesti, Campulung Muscel, Curtea de Arges, Oradea, Brasov si Bistrita. Salutam prezenta pentru prima data la festival a cercurilor militare din garnizoanele Ramnicu Valcea si Brad, dorindu-le totodata succes in promovarea traditiilor zonelor pe care le reprezinta si participarea la cat mai multe editii ale manifestarii artistice organizate in garnizoana Bistrita.
Programul a debutat joi 21 iulie, cu intalnirea sefilor cercurilor militare la Cercul militar Bistrita, unde au fost stabilite detaliile organizatorice. Tot in aceeasi zi, de la orele 11.00, in sala George Cosbuc a cercului militar a avut loc vernisajul expozitiei de pictura "Traditie si modernism in judetul Bistrita - Nasaud" organizat de cercurile de pictura si de filatelie "Bisnumphila" si un schimb de opinii privind concluziile, modalitatile si directiile de actiune rezultate din experienta acumulata in editiile precedente ale festivalului.
A doua zi de festival a debutat vineri, 22 iulie orele 11.00, cu parada portului popular desfasurata pe Pietonalul Liviu Rebreanu, strada Albert Berger si Parcul municipal, unde participantii au defilat in frunte cu Muzica militara a garnizoanei Bistrita. La orele 11.30, langa statuia poetului George Cosbuc, a avut loc deschiderea oficiala a festivalului la care au participat: reprezentantii Statului Major General, Statului Major al Fortelor Terestre, Revistei Fortelor Terestre, renumitul interpret de muzica populara Alexandru Pugna, presedintele Federatiei Internationale de Folclor - profesor dr. Dorel Cosma si comandantul garnizoanei Bistrita. Cu aceasta ocazie, participantii la festival au primit diplome de excelenta, diplome de participare si alte distinctii.
Festivalul folcloric "La Oglinda" a avut o formula de desfasurare inedita, organizatorii nepunand accent pe clasificarea de dragul premiilor si a ierarhiilor, ci pe cultivarea interesului, a preocuparilor si a activitatii practice si oneste pentru descoperirea, redescoperirea, descifrarea, pastrarea si promovarea tezaurului numit traditie si cultura popular romaneasca, prin atragerea, instruirea si promovarea tinerilor spre aceste comori pe cale de disparitie.
Ne mandrim ca Bistrita, de altfel una dintre capitalele folclorului romanesc, a gazduit cu sprijinul armatei si a celorlalti organizatori un festival de asemenea profil.
OFITER CU INFORMAREA SI RELATIILE PUBLICE AL U.M. 01331 BISTRITA
Lt.col. Cristian MARIS
Text: Locotenent colonel Cristian Maris
Foto: Caporal Robert Pop
![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
0 comentarii | 49 vizualizări | 23 iulie 2016 |