
Jandarmii bistriteni s-au aflat la acest sfarsit de saptamana in mijlocul cetatenilor care au sarbatorit zilele orasului, atat in zona Pietonalului cat si in Heidenfield - Viisoara. Pe tot parcursul acestor zile au fost executate actiuni specifice, atat pe linia asigurarii ordinii publice cat si pe cea a protejarii populatiei privind comertul ilegal.
In zona Heidenfield, au fost depistate trei persoane care expuneau spre vanzare jucarii pentru copii. Astfel, Vasile B. de 39 de ani, Florica M. de 53 de ani si Levantica B. de 45 de ani, din Ploiesti au fost depistati in timp ce ofereau spre vanzare jucarii gonflabile si baloane fara indeplinirea conditiilor stabilite prin lege, fara a detine documente de provenienta si fara a le fi afisate preturile, conform prevederilor legale in vigoare. Valoare produselor confiscate se ridica la 1.420 lei.
In conformitate cu prevederile legii nr. 12 din 1990, privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, au fost aplicate celor in cauza amenzi in valoare de 11.000 de lei.
Tododata, jandarmii au mai aplicat in aceasta perioada 22 de amenzi in valoare de 3.450 de lei si 7 avertismente scrise pentru adresarea de cuvinte si expresii jignitoare, amenintare cu acte de violenta, tulburarea linistii publice, refuzul legitimarii in fata agentului constatator, consumul de bauturi alcoolice in spatiul public neamenajat si alertarea fortelor de ordine fara motiv intemeiat.
Tot in perioada mentionata jandarmii au constatat si un numar de 4 infractiuni pentru loviri si alte violente, fapta constatata in zona parcarii din Autogara Bistrita, tulburarea linistii publice, incaierare, loviri si alte violente, in zona Heidenfield - Viisoara. Pe numele celor patru faptuitori au fost intocmite actele de sesizare pentru infractiunile mentionate, care au fost inaintate Politiei pentru continuarea cercetarilor.
Compartiment Informare, Relatii Publice si cu Publicul.
![]() | ![]() |
0 comentarii | 224 vizualizări | 29 august 2016 |