Vineri, 16 decembrie 2016, zece detinuti aflati in custodia Penitenciarului Bistrita au participat la o intalnire la clubul unitatii cu domnul Voica Eugen, fost component al echipei de fotbal Gloria Bistrita si al lotului Romaniei de tineret in 1988, actualmente profesor de sport la Liceul cu program sportiv din Bistrita.
In considerarea puterii de influentare comportamentala pe care o au exemplele de succes din comunitate pentru persoanele private de libertate, domnul profesor a punctat valentele formative ale sportului in planul personalitatii si i-a incurajat pe cei prezenti in continuarea practicarii sportului, pentru dobandirea unui tonus psihic optim.
Dupa incheierea discutiilor, domnul Voica Eugen a inmanat diplome si a felicitat persoanele private de libertate care au obtinut rezultate foarte bune la competitiile sportive derulate in unitate si in plan regional.
Activitatea s-a desfasurat in cadrul proiectului De vorba cu personalitatile locale, proiect demarat la nivelul sistemului penitenciar romanesc, care presupune derularea de intalniri intre persoanele din detentie si personalitati recunoscute pe plan local, ce pot impartasi din experienta proprie de viata si pot constitui modele comportamentale autentice.
Subcomisar de penitenciare Cosmin PARAUAN
Purtator de cuvant
Telefon: 0263/238.175
e-mail: cosmin.parauan@anp.gov.ro
| 0 comentarii | 357 vizualizări | 16 decembrie 2016 |









