In data de 29 iulie 2017 se va sarbatori Ziua Imnului National al Romaniei - simbol al suveranitatii poporului, al independentei, al unitatii si entitatii nationale. In cadrul manifestarilor dedicate acestui eveniment, Brigada 81 Mecanizata "Geneal GRIGORE BALAN", cu sprijinul Primariei Municipiului Bistrita si a Centrului Cultural Municipal Bistrita, organizeaza in data de 27 iulie 2017 de la orele 18.00, la Biserica Evanghelica din municipiu, un concert de gala sustinut de catre Muzica Militara a garnizoanei si invitati ai acesteia. Va fi abordat un repertoriu diversificat, in cadrul caruia, vor fi interpretate piese muzicale de promenada, muzica clasica, jazz si pop.
Jurnalistii interesati, precum si cetatenii municipiului Bistrita sunt asteptati sa participe in numar cat mai mare.
***
Infiintata in anul 1969, Muzica Militara a garnizoanei Bistrita este continuatoarea traditiilor fanfarei graniceresti a Regimentului 63 Infanterie "Ritter von Pitreich". Pe tot parcursul existentei sale, Muzica Militara s-a afirmat si s-a prezentat la un inalt nivel artistic, castigandu-si un binemeritat loc in viata culturala judeteana, nationala si internationala.
Complexitatea repertoriului abordat, disciplina de ansamblu, virtuozitatea, si nu in ultimul rand, nivelul interpretativ ridicat, sunt doar cateva din argumentele care au impus cu succes aceasta formatie in viata concertistica. Acest lucru este dovedit de numeroasele turnee si concerte, atat in tara cat si in strainatate (Austria, Danemarca, Germania), precum si de editarea unui CD in anul 2001, cu piese din repertoriul national si international. In anul 2015, Muzica Militara a garnizoanei Bistrita a lansat un DVD intitulat "Electric Marching Band", care contine concertul sustinut la Teatrul National din Cluj - Napoca, alaturi de trupa Byron si corul "Excelsior" al Liceului de muzica "Tudor Jarda" din Bistrita, concert care, in prezent, ruleaza pe canalul TV HBO Romania.
Text: Locotenent colonel Cristian MARIS.
Foto - arhiva Marius Chiuzan.
0 comentarii | 63 vizualizări | 25 iulie 2017 |