Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Inst. Militarizate Luni 09 Decembrie 2024 - 14587
Misiunile executate de catre fortele de ordine pentru protejarea populatiei in contextul carantinarii municipiului Bistrita.

Si in ultimele 24 de ore au fost organizate si executate misiuni de verificare a masurilor dispuse prin organizarea filtrelor formate din jandarmi, politisti si politisti locali amplasate la intrarea si iesirea din zona mentionata cat si dispozitivelor de control in interiorul zonei carantinate.

          In ultimele 24 de ore in filtre a fost angrenat un efectiv de 136 de forte de ordine, astfel: 50 de jandarmi, 47 de politisti si 39 politisti locali.

          Jandarmii si politistii prezenti sunt prezenti la filtrele organizate in punctele de referinta si in actiunile punctuale in interiorul zonei carantinate in special in zona hipermarketurilor, zona garii si autogarii dar si pe raza localitatilor componente ale municipiului Bistrita.  In ultimele 24 de ore au fost controlate 2.250 de autovehicule si au legitimat 5.742 persoane, fiind aplicate in total un numar de 87 sanctiuni, astfel: 19  amenzi in valoare de 10.000 de lei, respectiv 68 de avertismente scrise pentru nerespectarea restrictiilor de libera circulatie.

         Multi cetateni nu au inteles ce presupune instituirea carantinei si au incercat sa intre in municipiu pentru simple cumparaturi fara a tine cont de masurile stabilite pentru aceasta perioada. Mai mult decat atat, multi dintre bistriteni s-au deplasat la acest sfarsit de saptamana la cumparaturi, fara a tine cont de respectarea intervalului orar stabilit pe categorii de varsta.

          In paralel cu misiunile executate in cooperare cu celelalte forte ale M.A.I., jandarmii executa zilnic si misiunile organizate independent pe raza judetului Bistrita-Nasaud, pentru prevenirea si limitarea infectarii cu noul Coronavirus. Astfel, in ultimele 24 de ore in aria de competenta jandarmii au executat misiuni specifice in: magazine, mijloace de transport in comun, terase, piete, gari, autogari, centre comerciale si zone aglomerate.

          A fost verificat modul de respectare a masurilor de protectie individuala in 273 de locatii, fiind aplicate 80 de sanctiuni, astfel: 14 amenzi in valoare de 7.200 lei si 66 de avertismente scrise.   

 

        Informatii suplimentare

        Informam pe toti cei interesati faptul ca in conformitate ordinul privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Bistrita, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acopera necesitatile de baza ale persoanelor si animalelor de companie/domestice, precum si bunuri necesare desfasurarii activitatii profesionale, pentru persoanele cu varsta peste 65 de ani in intervalul orar 10.00 - 14.00, iar pentru persoanele cu varsta sub 65 de ani, in intervalele orare 06.00 - 10.00, respectiv 14.00 - 20.00.

           De asemenea, pentru verificarea motivului deplasarii in interes profesional, persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, legitimatie de serviciu sau adeverinta eliberata de angajator, iar pentru deplasarile efectuate in interes personal cetatenii trebuie sa prezinte declaratia pe proprie raspundere.

           Facem precizarea ca pentru prevenirea si limitarea imbolnavirilor, aprovizionarea cu bunuri de stricta necesitate trebuie realizata in imediata apropiere a domiciliului, pentru a evita intrarea in zona carantinata.

 

 

Compartiment Informare, Relatii Publice si cu Publicul

0 comentarii56 vizualizări23 noiembrie 2020




rss 2.0
rss 2.0