
Astazi, 26 ianuarie a.c. a avut loc activitatea de evaluare a Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bistrita-Nasaud pentru anul 2020. Prefectul Stelian Dolha a transmis cu acest prilej urmatorul mesaj:
"La cate evenimente am depasit impreuna cu jandarmeria bistriteana in 2020 parca ar fi trecut 2-3 ani sau mai multi. Imi amintesc ca, acum un an, v-am spus ca 2020 va fi un agitat, pentru ca vor fi framantari politice, cu doua tururi de alegeri. Cine ar fi putut banui atunci ca electoralul va trece in plan secund si, chiar mai mult, ca urma sa ne confruntam cu aceasta pandemie, cu stare de urgenta, carantina, stare de alerta, evenimente de neimaginat pentru oricare dintre noi. Ca intreaga noastra lume se va schimba.
Privind retrospectiv, nu-mi imaginez ce-am fi facut fara voi, ati fost peste tot, in conditii meteorologice uneori greu de suportat, infruntand oboseala zi si noapte si adeseori reticenta si frustrarea celor vizati de masuri. Ati fost prezenti la patrule, verificat persoanele carantinate si izolate, insotit transporturi, actiuni de voluntariat, urmarirea respectarii masurilor in stare de urgenta si acum in alerta, ati fost omniprezenti si mereu gata de actiune indiferent cat de obositi, uneori epuizati, ati fost fiecare dintre dvs.
Va multumesc in numele meu, al Intitutiei Prefectului si al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta. Sprijinul vostru, acest simt al datoriei care nu v-a abandonat, a fost decisiv.
Evident, trebuie sa ramanem cu totii vigilenti. Desi odata cu vaccinarea anti-CoVid vedem luminita de la capatul tunelului, lucrurile nu sunt deloc simple si se pot complica inca pentru o perioada de timp. Asa ca in 2021 va trebui sa ramanem tot pe baricade, iar dumneavoastra, pe langa activitatile curente pe care trebuie sa le indepliniti, ramaneti unul din pilonii pe care ne sprijinim.
Ii multumesc domnului colonel Florin Furnea si tuturor jandarmilor bistriteni!"
![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
0 comentarii | 273 vizualizări | 26 ianuarie 2021 |