Premergator si pe timpul minivacantei din perioada 30 noiembrie - 5 decembrie, efectivele inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Bistrita" al judetului Bistrita - Nasaud desfasoara activitati menite sa asigure protectia si siguranta cetatenilor si evitarea producerii unor evenimente ce ar putea afecta viata si bunurile comunitatii
La nivelul judetului Bistrita - Nasaud, zilnic, peste 110 de pompieri cu peste 30 mijloace tehnice de interventie sunt pregatiti sa actioneze pentru acordarea primului ajutor medical de urgenta, pentru stingerea incendiilor si pentru salvarea persoanelor care ar putea fi surprinse in medii ostile vietii.
Urgentele medicale vor fi asigurate in sistem integrat prin intermediul echipajelor SMURD si al echipajelor Serviciului Judetean de Ambulanta, disponibile zilnic, care vor asigura primul ajutor medical calificat.
Echipajele de interventie vor asigura misiunile specifice, in sistem integrat, alaturi de reprezentantii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum si cu cei din cadrul autoritatilor si institutiilor implicate in managementul tipurilor de risc, inclusiv in zonele in care vor fi organizate evenimente publice de amploare.
In afara masurilor dispuse la nivel operativ, o atentie sporita este acordata prevenirii evenimentelor care pot fi generate de nerespectarea masurilor de prevenire a incendiilor. Numai in ultimele trei saptamani, inspectorii de prevenire au desfasurat mai multe actiuni de control inopinat la operatori economici din localitatile judetului nostru.
Misiunile au vizat obiective cu aglomerari de persoane, iar scopul principal urmarit a fost verificarea respectarii numarului maxim de utilizatori si accesibilitatea cailor de evacuare.
De asemenea, pe intreaga perioada a sezonului rece, pentru cresterea gradului de siguranta a cetatenilor, actiunile de control si verificare vor continua la unitati de turism si de agrement, spatii comerciale, lacasuri de cult si ansambluri manastiresti, targuri tematice specifice sezonului rece si alte amenajari similare in cazul in care acestea se organizeaza, ori, dupa caz, in zonele unde se vor desfasura evenimente legate de datini si obiceiuri specifice sezonului rece.
RECOMANDARI
Reamintim cetatenilor ca, in perioada sezonului rece, odata cu scaderea temperaturilor, cele mai multe incendii la locuinte au drept cauza cosurile de fum necuratate, instalatiile electrice improvizate sau cu defectiuni, precum si mijloacele de incalzire lasate nesupravegheate.
Pentru a preveni producerea unor incendii, verificati mijloacele de incalzire, precum sobe, calorifere sau alte surse de caldura.
In situatia in care parasiti locuinta, decuplati aparatele electrice, iar daca va cazati in structuri de primire turistice, familiarizati-va cu traseele cailor de evacuare din incinta acestora.
Mai multe informatii despre modul de comportare in diferite situatii de urgenta (incendii, ger, viscol, alte fenomene meteorologice extreme etc.) pot fi consultate prin accesarea platformei nationale de pregatire https://fiipregatit.ro/
Tineti cont de sfaturile noastre si respectati masurile de prevenire a incendiilor!
Cu aceasta ocazie, le dorim tuturor locuitorilor judetului Bistrita - Nasaud sa aiba parte de zile placute si linistite, asigurandu-i totodata ca pompierii militari sunt la datorie si sunt pregatiti sa intervina in orice moment.
La multi ani tuturor romanilor!
INFORMARE SI RELATII PUBLICE ISU "BISTRITA"
0 comentarii | 7 vizualizări | 29 noiembrie 2022 |