20 de jandarmi vor asigura masurile de ordine publica, vineri 8 octombrie 2010 de la ora 18.00, pe stadionul municipal unde se va disputa partida de fotbal dintre echipele C.F. Gloria Bistrita 1922 si Universitatea Cluj. Jandarmii vor asigura masurile de ordine publica, in conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008, privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si jocurilor sportive.
Spectatorii care doresc sa asiste la partida de fotbal sunt rugati sa se prezinte din timp la stadion, pentru a putea sa isi achizitioneze biletele, pentru a se evita aglomeratia si pentru a nu intarzia foarte mult la intrare.
Accesul in tribune va fi realizat incepand cu ora 17.00, iar de la ora 16.00 in imediata apropiere a stadionului este interzisa comercializarea si consumul bauturilor alcoolice.
Informatii de background
Conform prevederilor legii nr. 4 din 2008, privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si jocurilor sportive, jandarmii vor asigura masurile de ordine publica in imediata apropiere a stadionului.
Atributii legale si masuri adoptate de fortele de ordine la partida de fotbal:
Conform legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive, art. 4, alin. (1) asigurarea ordinii publice in zona apropiata si imediata a stadionului ... se realizeaza in mod nemijlocit de catre structurile Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bistrita Nasaud.
(2) In situatii expres determinate, prevazute in planul de actiune intocmit in acest sens de catre unitatea de jandarmi, asigurarea ordinii publice in anumite locuri publice dispuse in afara zonei apropiate se realizeaza de catre structurile de jandarmi.
Conform art. 5 alin. (1), al aceluiasi act normativ, raspunderea pentru asigurarea masurilor de ordine si siguranta in interiorul arenei sportive revine organizatorului, (CF Gloria Bistrita 1922), care a incheiat in acest sens la nivel local, contracte de prestari de servicii, in conditiile legii, cu doua societati specializate de protectie si paza.
Aliniatul 4, prevede ca masurile stabilite de organizator pentru asigurarea ordinii si sigurantei participantilor in interiorul arenelor sportive se inscriu in planul de actiune al societatii specializate de protectie si paza care presteaza serviciul contractat. Acesta este aprobat de catre inspectorul sef al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bistrita-Nasaud, col. Ionel Cimuca.
Atunci cand se constata ca, in urma producerii unor acte de violenta, este pusa in pericol viata sau integritatea corporala a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine si siguranta sau a celorlalti participanti, restabilirea ordinii publice in interiorul bazei sportive se executa de catre efectivele de jandarmi, din initiativa comandantului acestora, cu aprobarea, dupa caz, a prefectului judetului sau a reprezentantului acestuia. (art. 8)
Conform art. 9, alin. (1) evacuarea din arena sportiva a unui grup de participanti, in situatia in care, prin faptele savarsite de catre acestia, se pune in pericol siguranta desfasurarii competitiei sportive, se face, dupa caz, la dispozitia prefectului judetului B-N, Cristian Florian, sau a reprezentantului acestuia, ori la solicitarea responsabilului de ordine si siguranta al organizatorului (CF Gloria Bistrita 1922), in persoana d-lui Dinu Vlad, care cere in scris, interventia fortelor de ordine.
De asemenea in cazul producerii unor incidente sau incalcari ale prevederilor legale, cetatenii pot sesiza fortele de ordine prezente prin anuntarea comandantului actiunii: mr. Grigorita Barbos, comandantul detasamentului 1 Mobil Bistrita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bistrita Nasaud.
Constatarea infractiunilor prevazute in prezenta lege se face de catre jandarmi si politisti.
Jandarmii avertizeaza participantii la competitiile sportive ca abaterile de la legislatia legala in vigoare vor fi sanctionate, necunoasterea legii nefiind o scuza in aplicarea legala amenzilor!
Ofiter specialist informare si relatii publice
Lt.
Georgeta CASVAN
0 comentarii | 91 vizualizări | 07 octombrie 2010 |