Marti, 08 mai, la ora 1829, dispeceratul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Bistrita" al judetului Bistrita - Nasaud a fost anuntat, prin numarul de urgenta 112, despre producerea unui incendiu la o gospodarie individuala in localitatea Tigau, comuna Lechinta. Doua autospeciale de interventie cu apa si spuma din cadrul Detasamentului de Pompieri Bistrita s-au deplasat de urgenta la locul evenimentului. In momentul ajungerii la locul interventiei, pompierii militari au constatat ca ardeau un grajd si acoperisul unei bucatarii de vara si exista riscul extinderii incendiului la casa de locuit, casa invecinata si alte anexe gospodaresti aflate in imediata apropiere. S-a actionat cu patru tevi de refulare de inalta presiune tip "D" si o motopompa pentru localizarea si lichidarea incendiului. Incendiul a fost localizat la ora 1910, interventia durand aproximativ doua ore. In urma incendiului au ars grajdul pe o suprafata de 120 mp si acoperisul bucatariei de vara pe o suprafata de 16 mp. Interventia prompta a pompierilor bistriteni a condus la salvarea animalelor dintr-o anexa gospodareasca si a impiedicat propagarea incendiului la obiectivele aflate la distanta mica fata de locul producerii acestuia.
Cauza probabila a incendiului este in curs de stabilire.
Interventii pe scurt
In perioada 08.05.2012, ora 0730 - 09.05.2012, ora 0730, subunitatile profesioniste pentru situatii de urgenta din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Bistrita" al judetului Bistrita - Nasaud au intervenit la un numar de 24 situatii de urgenta, astfel:
- Incendii 1;
- Interventii S.M.U.R.D.: 23;
Plt.
Marius RUS
0 comentarii | 14 vizualizări | 09 mai 2012 |