"Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii ca sa biruiasca pe cele tari; a ales pe cele de jos ale lumii ca sa rusineze pe cele de cinste" (I Corinteni 1,27-28). Viata fiecarui crestin poate fi comparata cu o calatorie spirituala catre Imparatia cerurilor, intrucat aceasta constituie scopul principal al existentei noastre pe acest pamant, dupa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel zicand: "Nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie" (Evrei 13, 14). Cresterea spirituala treptata in lucrarea virtutilor crestine, hranirea sufletului cu intelesul duhovnicesc al cuvintelor Sfintei Scripturi, impartasirea cu Sfintele Taine si savarsirea faptelor bune sunt lucrari prin care sufletul nostru inainteaza mereu in comuniunea de iubire fata de Dumnezeu si de oameni. In aceasta privinta, sfintii sunt un exemplu desavarsit de crestere duhovniceasca si de cautare a Imparatiei lui Dumnezeu, intrucat ei s-au invrednicit sa Il urmeze pe Hristos in toate faptele vietii lor, inchinandu-I Lui intreaga lor existenta, pastrand cu tarie dreapta credinta si cultivand dreapta vietuire crestina.

                    Pentru fiecare crestin, pelerinajul la moastele sfintilor constituie un prinos de cinstire adus lucrarii harului lui Dumnezeu in oameni si o mare binecuvantare pentru a spori in viata duhovniceasca. Moastele Sfintilor sunt o marturie a vietii lor curatite prin pocainta si post, a rugaciunii neintrerupte, a sfintirii sufletului si trupului prin harul Duhului Sfant, spre a deveni luminatori pentru mantuirea oamenilor.

Praznuim astazi pomenirea cea de peste an a Sfantului Dimitrie cel Nou, sau Basarabov, ale carui sfinte moaste odihnesc in Catedrala Patriarhiei noastre. Cine a fost acest sfant? Cand si cum a trait? Ce fapte de seama a facut, pentru a fi cinstit astazi de milioanele de credinciosi de pe intinsul tarii noastre si al Bulgariei vecine? 

De mult, acum vreo sapte sute de ani in urma, pe vremea cand romanii si bulgarii alcatuiau o singura imparatie, intr-un sat mic si sarac de dincolo de Dunare, numit Basarabov, traia un tanar cu numele de Dimitrie. Era fiul unor parinti sarmani, dar inca de mic stralucea prin smerenia, curatia sufleteasca, nevinovatia, bunatatea si blandetea lui. Crescand, cu anii, s-a facut pazitor de vite: pazea pe camp vitele satului, ducandu-le la pasune. In linistea campului, pe malurile inverzite ale raului Lom, care curgea pe acolo, tanarul Dimitrie se gandea des la Dumnezeu.

S-a retras la o manastire ce era intr-o pestera, pe malurile de piatra ale raului Lom, nu departe de satul Basarabov. Acolo s-a desavarsit si s-a sfintit prin ascultare si smerenie in toate si si-a strunit corpul prin postirea indelungata si aspra, prin rugaciune neintrerupta si prin nesomnul privegherii. Pentru aceasta, s-a invrednicit inca din viata de darul facerii de minuni. Intre altele, Dumnezeu i-a harazit sa-si cunoasca dinainte sfarsitul vietii. Iar apropiindu-se clipa in care trebuia sa-si dea sufletul, Sfantul a iesit din manastire, s-a dus, si-a asezat truditu-i trup intre doua pietre dintr-o scorbura de pe malul stancos al raului Lom si acolo si-a dat sfarsitul.

Sfantul s-a aratat in vis unei copile din satul Basarabov, care patimea de epilepsie, si i-a aratat locul unde se afla, spunandu-i: "Daca vei spune parintilor tai si ma vor scoate de aici, eu te voi tamadui". Si fata a spus parintilor sai, iar acestia, luand oameni din sat si preoti, au venit cu lumini si au scos moastele sfantului din apa. Si straluceau acestea ca aurul si ca margaritarele. Iar ei cunoscand ca sunt ale unui sfant si ca intr-insele salasluieste puterea lui Dumnezeu, le-au luat cu multa cinste, si, ducandu-le, le-au asezat in bisericuta din satul lor, ca pe o comoara scumpa.

Iar intre anii de la Hristos 1769 si 1774, iscandu-se razboi intre rusi si turci, care stapaneau pe atunci si tara vecina a bulgarilor, generalul rus Petru Salticov a trecut Dunarea si a cucerit de la turci mai multe sate romanesti si bulgaresti de pe cele doua maluri ale Dunarii, intre care si Basarabov. Generalul a luat atunci, ca prada de razboi, si moastele sfantului, voind sa le duca in Rusia. Dar, un binecredincios roman cu multa trecere, numit Hagi Dimitrie, l-a rugat pe general sa lase romanilor sfintele moaste, ca rasplata a ajutorului pe care ei il dadusera armatelor rusesti si ca despagubire pentru stricaciunile suferite in satele romanesti din pricina razboiului. Si indurandu-se conducatorul ostilor rusesti, a dat sfintele moaste romanilor, care, cu multa bucurie le-au adus si le-au asezat cu cinste in biserica Sfintei Mitropolii din Bucuresti, Catedrala Patriarhala de astazi, in care stau pana acum.

Cu Sfantul Dimitrie cel Nou s-a intamplat cu adevarat cele ce a spus odinioara Sfantul Apostol Pavel ca: "Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii ca sa biruiasca pe cele tari, a ales pe cele de jos ale lumii ca sa rusineze pe cele de cinste". Sfantul Dimitrie a fost un simplu pazitor de vite, un umil pastor, asa cum fusese odinioara si David insusi inainte de a ajunge imparat, si Sfantul prooroc Amos si Sfantul Simion Stalpnicul inainte de a se retrage in pustie si Sfantul Martir Sozont (la 7 septembrie). Or, ce putea fi mai dispretuit si mai nebagat in seama, in lumea de atunci, decat un pazitor de vite? Dar in sufletul acestui umil pazitor de vite salasluiau atatea alese insusiri si virtuti, care au facut din el vas ales al lui Dumnezeu. Care erau acestea? Le-ati auzit inca din istorisirea vietii lui; erau, mai ales, smerenia, simplitatea si nevinovatia inimii, bunatatea si mila fata de toate fapturile lui Dumnezeu, iubirea fata de oameni si de vietuitoarele lipsite de grai si de aparare.

"Smerit, fara de rautate, bland si fara viclesug, pasnic (lin) fiind, parinte, mai presus de om, cu adevarat, in trup stricacios fara stricaciune, locas vrednic lui Dumnezeu te-ai facut, luand de la Dansul daruri de tamaduiri si noua izvorandu-le"; asa zugraveste chipul sufletesc al Sfantului Dimitrie cel Nou una din cantarile sfintei slujbe de astazi. 

 Bunatate, blandete, compatimire si iubire nesfarsita fata de toti oamenii si fata de toate fapturile lui Dumnezeu sunt virtutile care au ridicat pe un umil pazitor de vite pe treptele sfinteniei si au facut din el un sfant incununat cu slava in ceruri si cinstit de milioane de credinciosi pe pamant. Pe ele se intemeiaza armonia si pacea dintru inceput a Paradisului in care traiau primii oameni inainte de a fi cazut in pacat si numai pe ele se va reconstrui pe pamant, in viata noastra si a popoarelor, pacea, buna intelegere si armonia dintru inceput, tulburata de pacat, de ura si de vrajmasie dintre oameni.

Straduiti-va sa va asemanati lui, impodobindu-va sufletul cu aceleasi virtuti prin care a stralucit el: smerenie desavarsita, dragoste nesfarsita fata de Dumnezeu si de oameni, bunatate si blandete. Sa facem din inimile si din faptele noastre izvor de mangaiere, de caldura si de multumire pentru toti cei din jurul nostru, inecand rautatea noastra si a altora in noianul iubirii noastre.

Cu inimi si glasuri curate, sa zicem deci Sfantului Dimitrie: "Bucura-te, odrasla cea minunata a Basarabovului! Bucura-te, podoaba sihastrilor si lauda cuviosilor! Bucura-te, chip al smereniei si al blandetii! Bucura-te, ocrotitorule puternic al cetatii noastre de scaun! Bucura-te, prea cuvioase Parintele nostru Dimitrie!" ( Icosul din slujba Sfantului). Amin

Pr.drd.Emanuel Vidican.