Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Vineri 12 August 2022 - 14587
Balul Parohiei Ortodoxe Sarata - Saratel.

Deja la a VI-a editie Balul Parohiei Ortodoxe Sarata - Saratel este un eveniment imprescindibil (esential) comunitatii locale. Daca la Cluj-Napoca seara trecuta a fost Balul Operei, onorat prin prezenta Mitropolitului Transilvaniei - IPS Andrei Andreicut, la Bistrita parohia ortodoxa Sarata - Saratel a dat tonul. Sindrofia a fost organizata sambata seara la restaurantul Ardeal din municipiu si au participat 110 persoane.

Credinciosii de diferite confesiuni ale localitatilor Sarata si Saratel s-au bucurat din plin de muzica romaneasca. Bogat sau sarac, important sau "neimportant", fiecare satean insotit de consoarta acestuia s-a veselit crestineste. De luni incepe postul mare, iar in spiritul traditiei romanesti inaintea postului parohiile de odinioara organizau baluri.

La Sarata - Saratel doar insuratii au fost asteptati. Cei necasatoriti urmand a isi face intrarea, prezentati de parintii lor, abia dupa ce isi vor jura credinta inaintea altarului.

In muzica interpretata de Mina Buga, Bertel Crina Bianca si Nelu Gherman acompaniati de formatiile lor si-au dat mainile romani, unguri si tigani. Poate acest lucru este cel mai frumos, cum diferentele de etnie, cultura, stare sociala, culoare politica, etc. sunt anihilate de iubirea pe care oamenii si-o pot impartasi.

Balul Parohiei Ortodoxe Sarata - Saratel se axeaza pe aceasta traiectorie a respectului, a bunei-cuviinte si a prieteniei, iar daca uneori nu ne intelegem prin cuvinte, atunci sa ne intelegem prin dragostea crestineasca!

 

Prof. Florin I. Bojor.

 

0 comentarii2422 vizualizări22 februarie 2015




rss 2.0
rss 2.0