Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Vineri 12 August 2022 - 14587
Scrisoare pastorala la Sarbatoarea Invierii Domnului.

MIHAI, episcop al Eparhiei "Sfantul Vasile cel Mare" de Bucuresti, din mila Domnului, prin gratia Scaunului Apostolic al Romei si vointa Sinodului Bisericii Romane Unite, Greco-Catolice, - Clerului, calugarilor, calugaritelor, intregului popor iubitor de Hristos.

 Invierea Domnului este bucuria victoriei dupa intunericul suferintei si al mortii. Dar, ceea ce sarbatorim la Pasti, iubiti credinciosi, este de fapt o noua viata, transfigurata de puterea umilintei si a increderii lui Hristos in vointa Tatalui ceresc.

L-am contemplat pe Isus in agonie, asudand sange, supus terorii persecutiei si a batjocurii. Ne impresioneaza insa linistea si increderea sa ca nu va fi lipsit de ajutorul Parintelui ceresc. Ar fi putut sa fuga, sa se apere in sinedriu, sa ceara martori vrednici de crezare si, totusi, n-a facut-o. In fata lui Pilat, a ales voit tacerea, fiind trimis in bratele mortii, renuntand la orice forma de aparare omeneasca.

 

Dragi credinciosi,

Isus nu ne invata sa urmarim moartea, dar a stiut ca trebuie sa vorbeasca despre Dumnezeu chiar cu riscul de a-si pierde viata. Increderea deplina a Fiului lui Dumnezeu ne arata pana unde a mers iubirea fara seaman a Tatalui ceresc pentru noi, pentru a-si apara copiii si a-i ridica din intunericul pacatului si al rautatii. De aceea, numai Rastignitul Vinerii Mari ni-l descopera pe Dumnezeu, putinta sa de a darui, de a se darui fara retineri. Cu acest spirit e bine sa intampinam, inca de pe acum, Anul Sfant al Indurarii, pe care Sfantul Parinte Papa Francisc il va inaugura, in 8 decembrie.

In lumea de azi, dreptatea este adesea lovita sau dispretuita, dar Isus, punandu-se pe calea noastra doreste sa petreaca cu noi toate neputintele. De aceea, strigatul Sau pe Cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai parasit?1 nu arata disperare, ci asumarea nelinistii sau a pericolului pierderii credintei, inscrise prin pacat in inima omului. Acest strigat nu inseamna doar gravitatea raului si moartea pe care acesta a adus-o cu sine, ci pune in joc felul insusi in care ne deschidem adevaratului Dumnezeu.

Drumul pamantesc al lui Isus este unul al crucii, dar prin ascultarea vointei Tatalui El da suferintei si mortii un sens nou. Moartea ramane in lume, dar si-a schimbat rostul. Siguranta vietii cu orice pret este o prioritate a spiritului lumesc, or, in credinta, cine nu-si lasa viata pentru Isus si Evanghelie, o va pierde2. De aceea, ne vine greu sa acceptam ca moartea Lui da lovitura de gratie puterii mortii: cu moartea pe moarte calcand... Sub cruce, trecatorii asteptau minunea ca Fiul omului sa se dea jos de pe cruce, ispitind astfel rabdarea lui Dumnezeu si batjocorindu-l. Oare nu asteptam si noi minuni pentru a ne asigura credinta? Dar, pentru a fi perseverenti in credinta, singura cale e aceea de a ne schimba felul de a-l vedea pe Dumnezeu. Aparenta infrangerii sale ne confera pretul victoriei binelui, descoperindu-ne astfel taina ascultarii si a dragostei divine.

A merge dupa Isus inseamna sa ne lepadam de noi insine. Crucea este singura zestre care ne da masura acestei lepadari, arata raul vietii si-l poate scoate din circuitul binelui. Incercarea deschide in fata noastra cel putin doua posibilitati: a merge dupa Isus sau a alege drumuri straine de vointa Cerului. Dar, inainte de toate, pentru ca decizia noastra pentru Isus sa aiba valoare de viata, ea trebuie sa fie libera: libera pentru a elibera. A te lepada de sine inseamna sa-ti pui in joc propria imagine despre tine insuti, un act fara de care Dumnezeu nu poate lucra liber pentru a invinge in viata ta.

 

Dragi prieteni,

Nu este victorie fara cruce. Suntem invitati sa o recunoastem, asta insemnand a alege intre tot sau nimic. Nu se poate targui nimeni in fata Crucii si nici nu se poate dialoga cu ea. Ori o asumam, ori o refuzam. Refuzand-o vom ramane mici la suflet. Recunoscand crucea si acceptand-o, chiar daca ne va aduce in situatii de pierdere si suferinta, ne vom oferi viata lui Isus Rastignit care ne va ajuta sa aflam rostul acesteia in lumina victoriei Invierii. Fiindca nimeni si nimic nu ne poate desparti de dragostea lui Hristos!3

Increderea rezista doar daca avem pe primul loc dorinta de Dumnezeu. Altfel incremenim in mofturile sau capriciile noastre, disperandu-ne la cele mai mici incercari. "Increderea implica intotdeauna ceva ce nu se poate vedea. Daca s-ar putea vedea, increderea nu ar mai avea ratiunea de a fi. Daca spuneti ca nu aveti incredere intr-o persoana decat in masura in care puteti sa o vedeti, aceasta inseamna ca nu aveti toata increderea. Or, a avea incredere in Dumnezeu inseamna a fi convins de adevarul ca planurile sale sunt bune si sfinte, nu pentru ca le vedeti, ci in ciuda aparentelor contrare"4. Cine are multe asteptari este cu usurinta limitat sau santajat de propriile vise. Cine cauta prea multe lucruri intalneste frica de a nu le ajunge sau de a le pierde. Dragostea dintai5 si pastrarea prospetimii acesteia conteaza cel mai mult, nu lucrarile sau eforturile care pot cu usurinta sa raceasca o inima prin vanitate si spirit de revansa, departand-o astfel de iubirea dezinteresata. Drumul mantuirii nu e acela de a inventa ceva pe gustul nostru sau a da batalii pentru suprematie, intr-un mod vindicativ. Doar cu inima pe deplin deschisa in fata lui Dumnezeu putem accepta voia sa, timpul sau si libertatea Spiritului de a recrea totul din nimic. De aceea, un lucru e bun daca nu ma desparte sau nu ma departeaza de Isus, de cerintele Evangheliei sale.

 

Iubiti credinciosi,

Lui Isus ii plac inimile smerite si blande. In viata acestor inimi vointa Domnului este o realitate, fiindca rugaciunea sincera le da puterea de face bine, a ierta si a ne darui. Lumii de azi ii place sa vorbeasca de "strategii", "structuri", "mijloace", "unelte". In credinta aceste cuvinte ne surprind, cu atat mai mult cu cat Isus a vorbit simplu si s-a apropiat fara rezerve de cei pacatosi si bolnavi. Si-a trimis apostolii sa predice Evanghelia la toata faptura, dar le-a cerut sa mentina in toate o judecata spirituala si sa traiasca ei insisi mai intai, cu fidelitate, adevarurile pe care le vesteau. Iar daca incercarile i-au predispus pe ucenici la solutiile neprevazute ale Providentei trebuie sa recunoastem ca, si in cazul nostru, tocmai situatiile greu de purtat sunt cele care dau masura bunei-cuviinte de a ramane cu Hristos, dupa invatatura Bisericii asezate pe Petru.

Ne este dat sa ne marturisim credinta, astazi. Intr-o lume fara adevar si credinta, putem descoperi taina marturiei (martiriului) doar daca ne lepadam de autosuficienta si de spiritul de revansa. Inmultirea rautatii ne provoaca temeri, dar ne facem, oare, partasi si mai mult de puterea tainica a Sfintei Euharistii si de cuvintele lui Isus: Cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor?6 Mucenicia ne sminteste pe de-o parte - de ce, daca exista, Dumnezeu permite asta dreptului? -, pe de alta parte ne impresioneaza - cel drept, cu toata durerea sa, continua sa se increada in Dumnezeu! De aceea, calea lui Isus este una a victoriei: este constiinta mladitei care ramane in Vita-Hristos pentru a avea viata. Altfel, smulsa din tulpina, ea nu este buna decat pentru a fi aruncata in foc7. Atunci cand totul pare pierdut, ca in Vinerea Mare, soseste si victoria lui Dumnezeu, in dimineata Invierii. Nelinistea, grijile, durerile pot fi mari, dar harul se marturiseste in neputinta8, cu lucrare de rabdare si pace. De aceea, Maica Sfanta ramane imaginea vie a Bisericii care nu se descurajeaza in asteptare. Puternica in credinta ei de a astepta raspunsul Cerului dupa agonia Vinerii Mari, Sfanta Fecioara si-a dispus inima la incredere prin iubire, rabdare, pace si speranta. Avand-o pe Maria in inima sa, Biserica nu va suferi niciodata pierderi iremediabile, fiindca Inima sa Neprihanita va triumfa.

 

Dragi credinciosi,

Increderea in mainile Tatalui ceresc presupune, deci, riscul crucii. Pe crucile zilelor care se scurg trebuie pierdut totul pentru a castiga totul. Daca nu vom sti sa lasam totul pentru comoara de mare pret, inseamna ca n-am simtit gustul Bunei Vestiri, iar cuvantul lui Isus, de a pierde viata pentru Evanghelie, nu mai are noutatea darului. Hristos, atingand putregaiurile vietilor noastre, nu numai ca nu se dezgusta de ele, ci le transforma, prin dragostea Lui, in izvoare de mantuire pentru noi toti. Moartea a fost zdrobita de moartea Domnului, iar mormantul sau a devenit locul de unde a rasarit viata. Sa putem petrece cu speranta si incredere asteptarea rostogolirii pietrei de pe mormant in vietile noastre!

Tuturor sarbatori sfinte si binecuvantate! Hristos a inviat! Adevarat a inviat!

 

Cu arhieresti binecuvantari,

 MIHAI, Episcop

 

 

 

 

.

1 Matei 27,46.

2 Cf. Marcu 8,35.

3 Romani 8,35.

4 Monseniorul J. Fulton Sheen (1895-1979), Din inaltimea crucii, Iasi, Sapientia, 2011, p.78.

5 Apocalipsa 2,4.

6 Matei 28,20.

7 Cf. Ioan 15,6.

8 2 Corinteni 12,9.

 

.

Foto - arhiva Marius Chiuzan.

0 comentarii2450 vizualizări07 aprilie 2015




rss 2.0
rss 2.0