PASTORALA PATRIARHULUI DANIEL: Sa pastram dreapta credinta si vietuirea crestina in fata multor rataciri si ispite care se inmultesc astazi. Sarbatoarea Sfintelor Pasti sa va aduca, in suflet si in familie, pace si bucurie

Preacuviosi si Preacucernici Parinti, Iubiti credinciosi si credincioase,

La inceputul activitatii Sale mesianice, Domnul nostru Iisus Hristos a ales 12 ucenici sau discipoli, apoi i-a invatat prin cuvant, prin exemplu personal si prin lucrarile minunate savarsite de El, cum sa binevesteasca oamenilor Evanghelia Im¬paratiei cerurilor. Desigur, Domnul Iisus a fost urmat de mai multi ucenici, dar cei 12 formau nucleul sau soborul de baza si permanent al ucenicilor lui Iisus, iar cifra 12 avea si valoare simbolica, in sensul ca ea reprezenta cele 12 semintii ale poporului evreu. Cei 12 ucenici ai Domnului se numeau: Simon, caruia i-a zis Petru, Andrei, fratele lui, Iacov (cel batran), Ioan,Filip, Bartolomeu (zis si Natanael), Matei, Toma, Iacov al lui Alfeu, Simon numit Zilotul, Iuda al lui Iacovsi Iuda Iscarioteanul, care s-a facut tradator (cf. Luca 6, 13-16).

Acesti 12 ucenici au ascultat predica lui Iisus pe munte (cf. Matei 5-7, Luca 6, 20-49), invatatura Sa despre Imparatia cerurilor, despre pocainta, despre botez, despre iertarea pacatelor ca pregatire pentru a dobandi Imparatia lui Dumnezeu si viata vesnica, iar spre sfarsitul activitatii Sale publice, Iisus le-a vorbit ucenicilor despre Patimirile Sale, despre moartea si Invierea Sa din morti, despre iubirea Sa jertfelnica daruita lor si celor ce cred in El, mai ales prin Sfanta Euharistie, despre trimiterea Duhului Sfant ca Mangaietor al lor, dupa Inaltarea Sa la cer, dar si despre necazurile sau suferintele pe care ucenicii le vor intampina din partea lumii pentru ca predica Evanghelia Sa si cheama popoarele la mantuire.

Dupa Invierea Sa din morti, Iisus S-a aratat de 10 ori ucenicilor Sai timp de 40 de zile si i-a invatat pe ei despre tainele Imparatiei lui Dumnezeu (Fapte 1, 3). Iar inainte de Inaltarea Sa la cer, Iisus a poruncit ucenicilor Sai sa ramana in Ierusalim, pana cand se vor imbraca cu pu¬tere de sus (Luca 24, 49), apoi sa mearga in toata lumea pentru a face ucenici din toate neamurile, botezandu-i in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-i sa pazeasca toate cate le-a poruncit El lor (cf. Matei 28, 19), fagaduindu-le totodata ca El va fi tainic prezent cu ei in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor (cf. Matei28, 20).

Daca dupa rastignirea si moartea lui Iisus, ucenicii Lui erau tristi si timorati, nedumeriti de cele intamplate si se ascundeau de frica iudeilor (cf. Ioan 20, 19), dupa ce El a inviat din morti si S-a aratat lor de mai multe ori, ei au devenit martori si marturisitori curajosi ai Invierii Lui. Iar dupa ce au primit Duhul Sfant in ziua Cincizecimii, ei au inceput sa predice multimilor din Iudeea, Samaria si in toata lumea, adevarul Invierii lui Iisus Hristos ca fiind temelia credintei lor in dumnezeirea Lui. De asemenea, ei marturiseau ca Invierea lui Hristos este temelia invierii tuturor oamenilor la sfarsitul veacurilor, in Ziua de Apoi. Credinta in Invierea lui Iisus Hristos din morti marturisita de Sfintii Apostoliera vestea cea noua, care fascina si mira pe multi, iar pe altii ii contraria. Faptul ca moartea trupului poate fi biruita era o noutate coplesitoare pentru lumea antica, pagana sau politeista, infricosata si obsedata de moarte, pentru aceia "pe care frica mortii ii tinea in robie toata viata", dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (Evrei 2, 15). Credinta crestina in Invierea lui Hristos si in invierea tuturor oamenilor, ca eveniment unic si ca dar exclusiv al lui Dumnezeu pentru umanitate, este altceva decat revenirea ciclica la viata a naturii, ce¬lebrata in religiile pagane. Cat priveste poporul evreu, desi prorocii Vechiului Testament au prevestit invierea mortilor, ca de pilda Iezechiel (cap. 37) si Isaia (26, 19), dar mai ales Prorocul Daniel, care zice: "Multi dintre cei ce dorm in tarana pamantului se vor scula: unii la viata vesnica, iar altii spre ocara si rusine vesnica" (Daniel 12, 2), totusi in timpul lui Iisus mai erau unii dintre evrei, mai ales saducheii, care nu credeau in invierea mortilor, iar cei multi care credeau in invierea mortilor considerau insa ca mortii vor reveni la viata de pe pamant cu acelasi trup pe care l-au avut inainte de moarte1.

In Noul Testament, Domnul Iisus Hristos confirma credinta in invierea tuturor mortilor anuntata de profeti, ca eveniment eshatolo¬gic, la sfarsitul lumii, insotit de judecata finala a tuturor oamenilor, si anume ca unii vor invia spre viata vesnica, iar altii spre osanda vesnica: "Si vor iesi [din morminte] cei ce au facut cele bune, spre invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, spre invierea osandirii" (Ioan 5, 29). In plus, Iisus precizeaza ca inainte de invierea celor din morminte, la sfarsitul veacurilor, oamenii vietuitori pe pamant trebuie sa asculte glasul Fiului lui Dumnezeu pentru ca sufletul lor sa invieze din moartea spirituala pricinuita de pacat (cf. Ioan 5, 24-25).

Din iubire milostiva fata de familiile indoliate si pentru a arata ca El este Izvorul vietii si poate darui viata celor morti, Domnul Iisus Hristos a inviat pe fiul vaduvei din Nain (cf. Luca 7, 11-16), pe fiica lui Iair(cf. Matei 9, 18-26; Marcu 5, 21-43; Luca 8, 40-56) si pe prietenul Sau, Lazar, fratele surorilor Marta si Maria din Betania (cf. Ioan 11, 1-46). Dar, prin aceste trei invieri din morti savarsite de Domnul Iisus Hristos asupra unor persoane tinere, acestea au revenit la viata pamanteasca obisnuita, iar la batranete au murit ca toti oamenii. Insa, cu prilejul invierii lui Lazar, Iisus descopera surorilor acestuia marele adevar ca sufletul omului care crede in Hristos ramane vesnic viu, chiar daca trupul acestuia moare. In acest sens, Iisus spune: "Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai. si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac" (Ioan 11, 25-26). Asadar, Iisus spune ca adevarata viata a omului este comuniunea sa cu Hristos, Fiul vesnic al lui Dumnezeu, Care S-a facut om pentru a darui oamenilor viata vesnica dupa ce va birui moartea prin Inviere. Daca invierea lui Lazar a fost o revenire la viata pamanteasca, Invierea lui Hristos este un nou mod de existenta, necunoscut in lumea aceasta prezenta, si anume intrarea omului intreg, suflet si trup, in viata vesnica, libera de orice determinism al proceselor de compunere si descompunere a materiei, de separatie sau constrangere impuse de spatiul limitat sau timpul limitat. De aceea, Iisus Cel Inviat din morti este Dumnezeu-Omul total liber: El Se arata cand voieste, unde voieste, cum voieste si cui voieste. Aceste aspecte ale trupului inviat al lui Iisus Hristos se observa in cele 10 aratari ale Sale dupa Invierea Sa din morti, in momente diferite si in locuri diferite. Iisus Cel Inviat din morti trece prin usile incuiate pentru a intalni pe ucenicii Sai adunati laolalta si le spune: Pace voua! (cf. Ioan 20, 26), sau Se arata ucenicilor Luca si Cleopa ca fiind un calator necunoscut, insa imediat dupa ce El este invitat in casa lor si binecuvinteaza painea, acestia recunosc ca, de fapt, este El, Iisus Cel Rastignit si Inviat, dar indata El Se face nevazut (cf. Luca24, 13-31). De ce? Deoarece Iisus voia sa le arate ucenicilor Sai ca El va fi mereu prezent in mijlocul ucenicilor prin Sfanta Euharistie. Vedem, asadar, ca nimeni si nimic nu poate limita libertatea lui Hristos Cel Inviat, nici macar privirea mirata a oamenilor nu-L mai poate retine.

Sfantul Apostol Pavel nu L-a intalnit pe Iisus Hristos in timpul activitatii Sale mesianice pe pamant, ci L-a intalnit pe drumul Damascului, cand Iisus Hristos Cel Inaltat la cer i S-a aratat in plina zi, intr-o lumina coplesitoare care l-a orbit, in timp ce un glas i-a zis: "Saule, Saule, de ce ma prigonesti?" (Fapte 22, 7). Din aceasta intalnire cu Hristos Cel Rastignit, Inviat si Inaltat in slava cereasca, Sfantul Apostol Pavel a inteles ca Invierea lui Hristos inseamna intrarea omului muritor in viata netrecatoare si in slava cereasca vesnica, aceasta fiind cu adevarat mantuirea oamenilor, unirea lor cu Dumnezeu prin credinta in Iisus Hristos. De aceea, el va marturisi zicand: "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si cre-dinta voastra" (1 Corinteni 15, 14). Cu alte cuvinte, daca Hristos n-a inviat cu adevarat, nici mantuirea oamenilor nu este posibila, toata existenta devine fatalitate si nonsens.Daca Hristos n-a inviat, inseamna ca pacatul si moartea, nedreptatea si rautatea din lume nu pot fi invinse niciodata. Dar pentru ca Hristos a inviat cu adevarat, Invierea Lui este inceputul sau arvuna invierii tuturor oamenilor (cf. 1 Corinteni 15, 20; Coloseni 1, 18; Romani 4, 25 si 8, 33 si urm.). Sfantul Apostol Pavel ne descopera si un adevar necunoscut pana atunci si anume ca nu toti oamenii vor muri, dar in Ziua de Apoi toti se vor schimba, adica si cei vii vor trece de la o viata pamanteasca stricacioasa, coruptibila, la o viata noua, nestricacioasa: "Iata, taina va spun voua: Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba […] mortii vor invia nestricaciosi, iar noi ne vom schimba. Caci trebuie ca acest trup stricacios sa se imbrace in nestricaciune, si acest (trup) muritor sa se imbrace in nemurire" (1 Corinteni 15, 51-53). Sfantul Apostol Pavel ne invata, de asemenea, ca Domnul Iisus Hristos Cel din ceruri "va schimba la infatisare trupul smereniei noastre, ca sa fie asemenea trupului slavei Sale" (Filipeni 3, 21).

Toti Sfintii Apostoli au fost martori si binevestitori ai Invierii lui Hristos, care este temelia credintei si a vietii crestine. In ziua Pogorarii Sfantului Duh si a constituirii Bisericii lui Hristos ca fiind comunitatea vizibila a celor ce cred in Hristos si sunt botezati cu apa si cu Duh Sfant (cf. Fapte 2, 1-47), Apostolul Petru, in numele tuturor apostolilor, a marturisit cu mult curaj adevarul Invierii lui Hristos, prin aceste cuvinte: "Mai inainte vazand, [Prorocul David] a vorbit despre Invierea lui Hristos: ca n-a fost lasat in iad sufletul Lui si nici trupul Lui n-a vazut putreziciunea. Dumnezeu a inviat pe Acest Iisus, Caruia noi toti suntem martori. Deci, inaltandu-Se prin dreapta lui Dumnezeu si pri¬mind de la Tatal fagaduinta Duhului Sfant, L-a revarsat pe Acesta, cum vedeti si auziti voi" (Fapte 2, 31-33).

Dupa Inaltarea Domnului la cer, in locul lui Iuda Iscarioteanul a fost ales apostol Matia, unul dintre ucenicii care i-au insotit pe ceilalti apostoli in perioada cat a fost Iisus cu ei, de la Botezul Sau pana la Inaltarea Sa la Cer (cf. Fapte 1, 21-26). Prin aceasta, s-a confirmat adevarul ca toate semintiile poporului evreu sunt chemate la mantuire in Iisus Hristos.

Lucrarea celor 12 apostoli a constat in special din predicarea si marturisirea Invierii lui Hristos (cf.Fapte 1, 22; 4, 33), din invatarea altora (Fapte 2, 42) si din rugaciune (Fapte 6, 2-4). Predica lor a fost adesea insotita de semne si minuni (cf. Fapte 2, 43; 5, 12). Apostolii impreuna cu presbiterii alcatuiau grupul conducator sau "sinodul apostolic" al Bisericii din Ierusalim cu care s-au intalnit Pavel si Barnaba trimisi de Biserica din Antiohia spre a intreba daca este necesar sau nu ca aceia care erau de alt neam decat evreii sa fie taiati imprejur (cf. Fapte 15, 1-6)2.

Urmand Sfintilor Apostoli, Sfintii Parinti ai Bisericii au marturisit si ei credinta in Invierea lui Hristos si in invierea de obste ca fiind adevarul central sau fundamental al credintei Bisericii. De aceea,Crezul ortodox se incheie cu aceasta marturisire: "Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie".

Vorbind despre adevarul Invierii lui Hristos si despre importanta credintei in inviere pentru viata oamenilor, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Si dupa cum atunci cand nu credem in inviere ne irosim viata, ne-o umplem cu mii si mii de rele si ne-o intoarcem pe dos, tot astfel, cand credem in inviere, credinta aceasta ne da temeiuri puternice despre purtarea de grija a lui Dumnezeu, ne face sa ne ingrijim mult de virtute, sa fugim cu toata graba de pacat si ne umplem toata viata de liniste si pace (…) Inradacineaza in sufletul tau invatatura spre inviere, pentru ca, daca esti bun, dar incercat de necazuri si suferinte, sa ajungi mai bun, dobandind mai multa ravna prin nadejdile cele viitoare; daca esti rau, sa te lasi de rautate, facandu-te mai intelept prin frica pedepsei ce va sa fie"3.

Iubiti frati si surori in Domnul,

Credinta vie in Invierea lui Hristos si in invierea de obste in Ziua de Apoi a tuturor oamenilor nu este pentru Biserica doar o predica frumoasa, ci ea cere si o pregatire anevoioasa. Mantuitorul Iisus Hristos si sfintii Sai ucenici si apostoli ne invata si ne cheama sa lucram du¬hov¬niceste mai intai pentru invierea sufletului din moartea pricinui¬ta de pacate, traind o viata noua, in Duhul Sfant, ca pregatire si asteptare cu speranta a invierii de obste, a judecatii universale si a vietii vesnice (cf. Matei 25, 31-46;Fapte 10, 42; 24, 15; 1 Petru 4, 5).

Despre moartea si invierea spirituala a sufletului vorbeste Mantuitorul Iisus Hristos cand spune despre fiul risipitor care s-a pocait ca "mort era si a inviat" (cf. Luca 15, 24 si 32), iar Sfantul Apostol Pavel spune ca toti paganii erau morti in pacate, inainte de a deveni cres¬tini, adica inainte de-a invia spiritual prin credinta, pocainta si Botez (cf. Efeseni 2, 1-3, 11-12; Coloseni 2, 13-14) 4.

Intelegand necesitatea pregatirii spirituale pentru a primi lumina si bucuria Invierii lui Hristos ca arvuna a invierii crestinului din moartea pacatului si ca pregatire pentru a dobandi viata vesnica, Biserica Ortodoxa a randuit o perioada de sapte saptamani (inclusiv saptamana Sfintelor Patimiri) ca pregatire duhovniceasca a credinciosilor pentru marea sarbatoare a Invierii Domnului sau a Sfintelor Pasti. Aceasta perioada, numita Sfantul si Marele Post al Pastilor, este un timp de rugaciune si de pocainta intensa, insotite de post, pentru a dobandi iertarea pacatelor prin Spovedanie mai deasa si pentru a simti mai mult iubirea milostiva, pacea si bucuria lui Hristos Cel Rastignit si Inviat prin impartasirea mai deasa cu Sfanta Euharistie. Este o perioada de urcus duhovnicesc, de sfintire a sufletului si a trupului prin infranarea de la pacate sau patimi egoiste si prin inmultirea faptelor bune, de ajutorare a celor aflati in dificultate.

Daca perioada de pregatire pentru sarbatoarea Invierii Domnului dureaza sapte saptamani, perioada de mare bucurie pascala dureaza tot sapte saptamani, de la Pasti pana la Cincizecime sau Rusalii, numita si Duminica Mare.

Astfel, se vede ca sarbatoarea Sfintelor Pasti este cea mai mare sarbatoare a Bisericii, o revarsare abundenta de lumina si bucurie, care da sens vietii omului credincios, in istorie, si indreapta intreg universul spre cerul nou si pamantul nou despre care se vorbeste in cartea numitaApocalipsa (cap. 21) din Noul Testament.

Sarbatoarea Sfintelor Pasti este o pregustare sau o arvuna a bucuriei vesnice si a luminii neinserate din Imparatia cerurilor, din Ierusalimul ceresc. De aceea, in biserica toate vesmintele de Pasti sunt luminoase, iar intunericul din noaptea de Inviere este biruit de multimea luminilor sau lumanarilor aprinse. In toata aceasta perioada pascala, pana la Inaltarea Domnului, bucuria biruintei vietii asupra mortii se exprima prin cantarea des repetata a troparului Invierii Domnului si prin marturisirea de credinta frecvent folosita: "Hristos a inviat!"; "Adevarat a inviat!". In felul acesta, devenim si noi ucenici si apostoli ai lui Hristos Cel Inviat.

In vremea noastra, sarbatoarea Invierii Domnului sau Sfintele Pasti ne indeamna pe fiecare dintre noi sa fim vestitori ai iubirii milostive a lui Hristos, ai pacii si bucuriei, intr-o lume tot mai confuza si trista, confruntata adesea cu dezbinarea si violenta, cu saracia si suferinta, cu boala si cu multe forme ale mortii fizice si spirituale. Sarbatoarea Sfintelor Pasti ne cheama sa aducem prin rugaciune, prin cuvant si fapta buna, lumina Invierii lui Hristos in sufletele copiilor orfani, ale batranilor singuri, ale bolnavilor neajutorati, ale familiilor indoliate si intristate. Sa nu uitam in rugaciunea si in iubirea noastra nici pe romanii care se afla printre straini, dar traiesc cu dorul de tara, de cei dragi ramasi acasa. Ii asteptam cu bucurie sa revina si sa ramana definitiv in tara, deoarece fara ei multe localitati din Romania sunt triste si neajutorate!

Sa ne rugam Domnului Hristos Cel Inviat sa ne ajute sa pastram dreapta credinta si vietuirea crestina in fata multor rataciri si ispite care se inmultesc astazi, sa iubim si sa ajutam Biserica poporului roman in lucrarea ei pastorala, misionara si sociala de indrumare si ajutorare a familiilor sarace care au multi copii, sa sprijinim educatia si formarea spirituala a copiilor si a tinerilor, pentru ca acestia sa simta iubirea familiei, a Bisericii si a scolii pentru ei, mai ales ca anul acesta, 2016, a fost declarat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane Anul omagial al educatiei religioase a tineretului crestin ortodox.

In mod deosebit, multumim tuturor celor care au sprijinit pana acum si celor care vor sprijini, prin cuvant si fapta, moral si financiar, construirea Catedralei Mantuirii Neamului (ajunsa la 70% din volumul cantitatilor de lucrari), pentru ca aceasta sa poata fi sfintita la 1 decembrie 2018, cand se implinesc 100 de ani de la Marea Unire a romanilor intr-un stat independent. Aceasta Catedrala este in acelasi timp o necesitate practica si un simbol al credintei, libertatii si demnitatii poporului roman.

Va dorim tuturor ca sarbatoarea Sfintelor Pasti sa va aduca, in suflet si in familie, pace si bucurie, lumina si mult ajutor in toata fapta cea buna!

Cu parinteasca dragoste, va adresam tuturor salutul pascal:

Hristos a inviat!

Al vostru catre Hristos Domnul rugator si de tot binele doritor,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

.

Pastorala Mitropolitul Andrei: Bunicii, parintii si duhovnicii nostri ne-au transmis o spiritualitate perfecta. Lumina ne invaluie si pe noi, asa cum i-a invaluit pe inaintasii nostri, si ne umple de bucurie

Nu dispretui vorba celor batrani, ca si ei au invatat de la parintii lor.
Ca de la ei vei invata intelepciunea si indemanarea de a da raspuns bun la nevoie (Isus Sirah 8, 9).

 Iubiti credinciosi,

           La Craciun staruiam asupra responsabilitatii pe care o avem fata de educarea tinerilor. Acum, la Pasti, voi sublinia faptul ca avem o mare indatorire de a-i cinsti pe batranii nostri bunici si parinti si a le asculta povetele. Lucrul acesta trebuie sa-l facem din iubire, nemaipomenind de faptul ca ni-l cere Dumnezeu:Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamant (Iesire 20, 12).

Facem pledoaria aceasta si pentru realitatea trista ca din multe parohii tinerii au plecat si am ramas cu cei mai in varsta, batranei incercati de suferinte si cu dorul dupa copii in suflet. Iar in localitatile mari, unde exista si tineri, influenta societatii secularizate si asa-numitul conflict intre generatii ii fac pe tineri sa nu le acorde atentia cuvenita batranilor. Ce sa mai zicem de ascultarea sfaturilor si invataturilor pe care acestia ni le dau?

Spune istorisirea ca odata, undeva, intr-o tara, tinerii, considerand ca batranii sunt inutili si constituie o povara, s-au hotarat sa-i expulzeze. Tara lor s-ar fi numit "tara fara batrani". Regele tarii vecine, auzind de faradelegea pe care au facut-o, dorea sa le dea o lectie. I-a amenintat ca, daca nu-i implinesc cererea, va veni asupra lor cu razboi. Care era cererea? Cererea era ca sa-i inapoieze franghia de nisip pe care batranii lor o imprumutasera de la el. Tinerii din "tara fara batrani" erau in mare fierbere. N-auzisera si nu vazusera vreodata o franghie de nisip. Unul dintre tinerii insa, care-l iubea tare pe batranul sau tata, il ascunsese tainic si nu-l expulzase. S-a dus la el in ascunzatoare si i-a relatat necazul in care se aflau. Si batranul l-a sfatuit: cereti-i regelui vrajmas sa va dea un capat de franghie din nisip de model si-i veti returna toata franghia. Cand a auzit regele a exclamat: la voi trebuie sa mai fie un batran! Iar tinerii, mustrati de constiinta, si-au chemat batranii parinti pe care-i expulzasera sa se intoarca acasa. Le era limpede ca sfaturile batranilor sunt de mare valoare.

Inteleptul Solomon ne face indemnul: Ascultati, fiilor, invatatura tatalui si luati aminte sa cunoasteti buna chibzuiala, caci eu va dau invatatura buna: Nu parasiti povata mea. Caci si eu am fost fecior la tatal meu, singur, si cu duiosie iubit de mama mea (Pilde 4, 1-3).

Chiar si atunci cand batranii s-ar putea sa nu fie in pas cu mersul vremurilor, Sfantul Pavel va spune ca nu trebuie sa-i infruntam: Pe cel batran sa nu-l infrunti, ci sa-l indemni ca pe un parinte (1 Timotei 5, 1). Iar referitor la faptul ca ravna tinerilor are nevoie de experienta batranilor, Parintele Arsenie Papacioc ne-a lasat o maxima: Daca tineretea ar sti si daca batranetea ar putea. Cand suntem tineri si plini de putere, nu stim bine ce sa facem si avem nevoie de sfatul batranilor, iar la batranete puterile ne scad, dar ii putem sfatui pe altii.

Iubiti frati si surori,

Preocuparile sfinte si dragostea fata de spiritualitatea neamului nostru ne parvin din adanc de dalbe datini prin bunicii si parintii nostri. Eu imi aduc aminte cu multa evlavie de bunica mea, care de mic ma ducea la denii, la Slujba Invierii, la Paraclisul Maicii Domnului seara de seara, in Postul Sfintei Marii si la alte slujbe. Cu toate ca era o femeie harnica, nu rata nici o slujba. Intr-o zi de Pasti, cand sa mergem la vecernie, ploua cu galeata. M-a luat de mana si ne-am dus prin ploaie la biserica. Mai tarziu, ploaia s-a oprit, dar n-avea importanta. Rugaciunea era pe primul loc pentru ea.

Pe 20 septembrie se implinesc 150 de ani de la nasterea lui George Cosbuc. Cine nu stie poezia "La Pasti"! Pe chipul crestinilor care merg la biserica rade-atata sarbatoare. Iar convoiul celor ce urca la slujba se incheie cu batranele ce-si duc nepoteii de mana: Pe deal se suie-ncetisor,/ Neveste tinere si fete,/ Batrani cu iarna vietii-n plete;/ Si-ncet, in urma tuturor,/ Vezi sovaind cate-o batrana/ Cu micul ei nepot de mana[1].

Sau, neintrecutul iubitor al traditiei inaintasilor, Ioan Alexandru, in poemul "Casa Parinteasca", ii evoca pe dragii lui parinti: Mama-i de-acum batrana si tata-i alb de tot/ Si cumpana fantanii-i o povara/ Cand bivolii-nsetati si oile se strang/ Sa fie adapate catre seara./ Duminica maicuta in vesmant cernit/ Cu busuioc in mana si intr-o naframa/ Duce din bruma cat avem de grau/ O prescura de jertfa la icoana[2].

Inaltpreasfintitul Justinian al Maramuresului, depanandu-si amintirile si oprindu-se la anii copilariei, ne spune ca, in ziua de Pasti, cand se intorceau de la biserica, tata cu plete si cu camasa alba se ridica in picioare si rostea rugaciunea «Tatal nostru» parandu-ti-se ca vezi in fata un voievod sosit din alte timpuri, ce aducea un mesaj care lumina casa[3].

Si chiar daca orasenilor nostri nu le este atat de familiara spiritualitatea rurala, nu ma pot opri sa nu redau o fraza ce cuprinde o matrice profunda a vietii din trecut: O vad pe mama batrana in straiul negru al satului cuviintei, nevedind cioareci si suman, camasi si poale de canepa, aud pe maica-mea rostind cuvinte soptite inainte de a adormi, aud satul meu transilvan soptind in cosmos pe limba taraneasca a neamului meu incercat de istorie, dar nebiruit, acesti oameni intemeiati in fiinta iubirii, simt zvacnind in dreapta aceasta ajunsa la bucuria rostirii sangelui nobil al neamului meu de tarani si viata mea nu poate fi decat prinos de recunostinta in lumina si spiritul stramosilor[4].

Acesti oameni intemeiati in toata splendoarea iubirii canta din toata fiinta lor in ziua de Pasti: Ziua Invierii! Si sa ne luminam cu praznuirea, si unul pe altul sa ne imbratisam. Sa zicem: fratilor si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru Inviere. Si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand. Si celor din morminte viata daruindu-le[5].

Sa cantam si noi impreuna cu ei si sa fim siguri ca aceasta spiritualitate verificata de ei sute de ani, e singura care poate da noima vietii noastre. Altfel, suntem pasibili sa ne inghita valul vremelniciei.

Dreptmaritori crestini,

 Mare importanta au bunicii si parintii pentru viata noastra spirituala. S-o ascultam, de exemplu, pe mama fratilor Macabei dascalindu-si fiul: Fiule, fie-ti mila de mine, care in pantece te-am purtat noua luni si te-am alaptat trei ani si te-am hranit si te-am adus la varsta aceasta si te-am crescut, purtandu-te in brate. Rogu-te, fiule, ca, la cer si la pamant cautand si vazand toate cele ce sunt intr-insele, sa cunosti ca din ce n-au fost le-a facut Dumnezeu si pe neamul omenesc asijderea l-a facut (2 Macabei 7, 27-28).

Bunica si mama ne povestesc cum S-a nascut Domnul Hristos in ieslea Betleemului, ne invata sa colindam, ne relateaza Patimile cele infricosatoare din Vinerea Mare si ne lumineaza sufletul cu bucuria Invierii. Ele ne si deprind sa participam la Denii si la mareata slujba de la Pasti. Ele ne invata sa ne spovedim si ne conving ca in Sfanta Impartasanie e prezent chiar Hristos Cel inviat din morti.

Sa-l ascultam, in acest sens, pe Nichifor Crainic, cu neintrecutu-i talent poetic: Din coarda de vita ce-nfasura crama/ Bunica si mama/ Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea;/ Copile, graira, broboanele-acestea/ Sunt lacrimi de mama varsate prinos/ La caznele Domnului nostru Hristos…/ Si iata potirul la gura Te-aduce,/ Iisuse Hristoase, Tu jertfa pe cruce;/ Adapa-ma, seva de Sfant Dumnezeu/ Ca bobul in spice, ca mustu-n ciorchine/ Esti totul in toate si toate-s prin Tine/ Tu, vinul de-a pururi al neamului meu[6]. 

Si daca parintii nostri trupesti au mare importanta pentru viata noastra spirituala, cei duhovnicesti au un rol covarsitor. Noi nici nu putem concepe o viata spirituala normala fara un parinte duhovnicesc. Pentru caduhovnicul este omul care, datorita mortificarii patimilor si nepatimirii pe care o dobandeste, devine cunoscator al lucrurilor dumnezeiesti si are fata de lucrurile omenesti o dreapta judecata, datorita careia, fara nici un pericol pentru el, stie sa-i calauzeasca pe altii pe calea lui Dumnezeu[7].

Parintele duhovnicesc are experienta luptei cu patimile si este in masura sa-i calauzeasca din propria-i experienta si pe altii. Sfantul Nil Ascetul, referitor la experienta duhovnicului, zice ca acesta trebuie mai intai sa se lupte cu patimile si cu multa trezvie sa-si intipareasca in memorie cele intamplate in cursul luptei, ca apoi, pe baza celor ce i s-au intamplat lui, sa-i invete si pe altii cele ale luptei[8].

In zilele noastre intalnim doua tendinte potrivnice acestei vieti spirituale normale, care presupune sa ai un duhovnic cu care sa te sfatuiesti si caruia sa te spovedesti. O tendinta este cea a confesiunilor protestante si neoprotestante, care n-au in invatatura lor de credinta preotia sacramentala si, in consecinta, rolul duhovnicului la care sa te spovedesti. O alta este cea secularizata si anticlericalista, care nu vede rostul sfatuirii cu duhovnicul si al marturisirii pacatelor.

Amandurora le raspunde Sfantul Ioan Scararul: Cel ce lipseste pe orb de calauza, turma de pastor, pe cel ce rataceste de povatuitor, pe prunc de tatal sau, pe bolnav de doctor, corabia de carmaci, pricinuieste tuturor primejdii, iar cel ce incearca sa se lupte fara ajutor cu duhurile e omorat de acelea[9].  

De aceea, celor preocupati de viata spirituala, Cuviosii Calist si Ignatie Xantopol le dau sfatul sa-si caute un duhovnic care sa fie neamagitor, prin marturia ce o are pentru cele ce spune in Sfintele Scripturi si sa se arate ca e purtator de Duh, prin vietuirea care consuna cu cuvintele. Sa fie inalt la intelegere, smerit la cugetare si bland in toate purtarile. Sa spuna cuvintele predaniei dumnezeiesti, ca un invatator asemenea lui Hristos. Iar, aflandu-l pe acesta si lipindu-te cu toata fiinta de el, ca un fiu iubitor de parintele adevarat, ramai intreg in atarnare de poruncile lui, socotindu-l ca pe Hristos insusi[10].

Cu cativa ani in urma s-a scris o carte care se intituleaza "Cuvintele batranilor", in care sunt adunate sfaturile unor mari duhovnici. Citim acolo ca acesti povatuitori duhovnicesti, plini de experienta si de discernamant, care ne conduc spre Hristos, sunt "busole" care ne arata cu siguranta directia cea buna, calea directa si stramta a Evangheliei, calea care duce la Imparatia Cerurilor[11].

Iar unul dintre batrani ne invata ca preotul este intruparea absolutului, expresia vesniciei, expresia temeiniciei si neclatinarii, crainicul Cerului, chipul nestricaciunii, indrumatorul spre eternitate. Infatisarea lui ramane aceeasi de-a lungul veacurilor, ca aducere aminte si simbol al adevarurilor vesnice si neschimbabile pe care le reprezinta[12].

Iubiti credinciosi,

Bunicii, parintii si duhovnicii nostri ne-au transmis o spiritualitate perfecta. Regretatul parinte Petroniu Tanase, staretul nostru de la Athos, ne relateaza ca odata, admirandu-o pe mama lui care cocea pastile si cozonacii pentru Pasti, a auzit-o zicand: Nu pentru mancat le-am facut asa de frumoase, ca nici nu-mi vine sa ma ating de ele, ci pentru ca asa-i de mandra fata Domnului Hristos la Pasti[13]. Este exprimata aici prin cuvinte simple alcatuirea din Slujba Invierii: Sa ne sculam dis-de-dimineata si, in loc de mir, cantare sa aducem Stapanului; si sa vedem pe Hristos «Soarele dreptatii», tuturor viata rasarind[14].

Lumina care se revarsa din persoana Domnului Hristos inviat din morti ne invaluie si pe noi, asa cum i-a invaluit pe inaintasii nostri, si ne umple de bucurie. Pe buna dreptate zice cantarea: Acum toate s-au umplut lumina: cerul si pamantul si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru care s-a intarit[15].

Iar George Cosbuc, cu evlavia lui rurala, subliniaza atmosfera mirifica din sat in ziua de Pasti: Si cat e de frumos in sat!/ Crestinii vin tacuti din vale/ Si doi de se-ntalnesc in cale/ Isi zic: Hristos a inviat!/ Si rad de-atata sarbatoare/ Din chipul lor cel ars de soare[16]. Nici la oras nu lipseste aceasta atmosfera.

Covarsiti de lumina si bucuria Invierii, ii imbratisam pe bunicii si parintii nostri - in mod deosebit pe cei ce sunt singuri sau bolnavi, dar nu-i uitam nici pe cei tineri - si, dorindu-le tuturor sarbatori pline de pace si fericire, le zicem: Hristos a inviat!

                                                                                              †ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului
si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

[1] George Cosbuc, Poezii, Vol. I, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1982, p. 181.

[2] Ioan Alexandru, Pamant transfigurat, Editura Minerva, Bucuresti, 1982, p. 165.

[3] † Justinian Chira, Lumina din lumina Nasterii si Invierea Domnului, Baia-Mare, 2006, p. 245.

[4] Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Editura Eminescu, Bucuresti, 1985, p. 96.

[5] Slujba Invierii, EIBMBOR, Bucuresti, 2010, p. 44.

[6] Nichifor Crainic, Cantecul Potirului, in Zoe Duma (ed.), "Antologie de poezie religioasa", Reintregirea, Alba Iulia, 1995, p. 31.

[7] † Andrei, Episcopul Alba Iuliei, Spovedanie si Comuniune, Alba Iulia, 1998, p. 131.

[8] Nil Ascetul, Cuvant ascetic, Filocalia 1, Sibiu, 1947, p. 175.

[9] Sfantul Ioan Scararul, Filocalia IX (Scara IV, 69), EIBMBOR, Bucuresti, 1980, p. 114.

[10] Filocalia VIII, EIBMBOR, Bucuresti, 1979, p. 32.

[11] Dionysios Tatsis, Cuvintele Batranilor, Reintregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 9.

[12] Ibidem, p. 93.

[13] Ieromonah Petroniu Tanase, Icoane smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca, Editura Bizantina, Bucuresti, 2002, p. 123.

[14] Slujba Invierii, EIBMBOR, Bucuresti, 2010, p. 30.

[15] Ibidem, p. 27.

[16] George Cosbuc, Poezii, Vol. I, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1982, p. 180.

.

Foto - arhiva Marius Chiuzan.