Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Sambata 17 Mai 2025 - 14587
Biserica din Cosbuc, resfintita la 150 de ani de la nasterea "poetului taranimii".

Cu ocazia aniversarii a 150 de ani de la nasterea poetului bistritean George Cosbuc, in localitatea sa natala care ii poarta numele, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului a resfintit marti, 20 septembrie 2016, biserica parohiei, ce poarta hramul "Sfanta Cuvioasa Parascheva". In curtea acestei biserici isi dorm somnul de veci parintii poetului George Cosbuc, preotul Sebastian si sotia Maria, dar si strabunicul acestuia.

Insotit de Preasfintitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei a sosit la Cosbuc in jurul orei 8:30, unde au fost intampinati de preotul paroh Iuliu Morariu, autoritati locale si credinciosi, conform traditiei din aceasta zona, cu alai de calareti imbracati in costume populare. Dupa slujba de resfintire a fost oficiata Sfanta Liturghie, in biserica plina de credinciosii veniti in numar mare din toata zona Nasaudului.

George Cosbuc- omul luminii, bucuriei si sperantei

In cuvantul de invatatura Mitropolitul Clujului l-a evocat pe poetul George Cosbuc, fiu al acestor meleaguri, poet al luminii, al credintei si un iubitor al istoriei.

"Festivitatile dedicate poetului George Cosbuc se finalizeaza, asa cum era si firesc, printr-o Liturghie solemna, aici in biserica unde si tatal lui a slujit. Eu ndoresc sa subliniez trevirtuti pe care le-a avut Cosbuc: a fost omul luminii, a fost omul bucuriei si a fost omul sperantei. Chiar si cand este vorba de marea trecere, de moarte, si atunci a fost omul sperantei".

Raspunsurile la Sfanta Liturghie au fost date de Corala "Arhanghelii" din Baia-Mare, dirijata de pr. prof. dr. Petrica Aurelian Covaciu. La finalul slujbei, Preasfintitul Parinte Macarie a adresat multumiri Inaltpreasfintitului Parinte Andrei pentru invitatie si i-a felicitat pe fii satului Cosbuc pentru organizarea zilelor dedicate marelui poet bistritean.

Preotul paroh din Cosbuc, ridicat la rangul de iconom stavrofor

Pentru buna misiune pastorala si sociala pe care parintele paroh Iuliu Morariu a desfasurat-o in localitate, dar si pentru lucrarile realizate la infrumusetarea locasului de cult resfintit astazi, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta cruce. De asemenea, celor implicati in sustinerea si renovarea bisericii, li s-a acordat Ordinile "Sfantul Pahomie de la Gledin" si "Sfintii Martiri Nasaudeni", dar si diplome de aleasa cinstire. La finalul slujbei, primarul comunei Cosbuc, Ioan Pavelea, a anuntat ca mitropolitului Clujului i-a fost conferit titlul de cetatean de onoare al localitatii, cu ocazia implinirii a 150 ani de la nasterea "poetului taranimii".

Biserica din Cosbuc, veche de peste 100 de ani

Biserica din Cosbuc a fost construita in anul 1901. Pe locul acestea  a functionat una mai veche, din lemn, tot cu hramul "Sfanta Cuvioasa Parascheva". In acea biserica au slujit stramosii poetului George Cosbuc, toti preoti din tata in fiu. In curtea bisericii isi dorm somnul de veci parintii poetului, Sebastian si Maria, bunicul Anton Cosbuc, dar si nepotul de frate al poetului, preotul George Cosbuc. Biserica a fost renovata de mai multe ori. Incepand cu anul 1983 s-au efectuat lucrari de amploare, iar ultima resfintire a avut loc in anul 1989, oficiata de vrednicul de pomenier arhiepiscopul Teofil Herineanu. In ultimii ani locasul de cult a fost renovat complet in interior, prin grija preotului paroh Iuliu Morariu.

Redeschiderea bibliotecii din comuna

La implinirea a 150 ani de la nasterea poetului George Cosbuc, dupa resfintirea bisericii "Sfanta Cuvioasa Parascheva", s-a redeschis biblioteca  din comuna, ce poarta numele lui George Cosbuc, filiala a Bibliotecii Judetene "George Cosbuc" Bistrita-Nasaud. Prezent la eveniment, directorul institutiei, parintele Ioan Pintea, a evidentiat in cuvantul sau importanta colaborarii dintre cele trei institutii care au contribuit la redeschiderea bibliotecii din Cosbuc: Consiliul Judetean, Biblioteca Judeteana si Mitropolia Clujului. Totodata a subliniat faptul ca datorita implicarii Mitropoliei Clujului, multe dintre filialele Bibliotecii Judetene "George Cosbuc"s-au putut redeschide in satele si comunele din Bistrita-Nasaud.

Sfestanie la casa memoriala a poetului

Manifestarile au continuat cu o vizita la casa memoriala a poetului, acolo unde pot fi regasite manuscrise si obiecte care au apartinut familiei acestuia. Aici, Inaltpreasfintitul Andrei si Preasfintitul Macarie, au oficiat slujba Sfestaniei, dupa care Inaltpreasfintia Sa a subliniat faptul ca aceasta casa memoriala este cuprinsa in circuitul turistic al Centrului de Pelerinaje "Renasterea" al Arhiepiscopiei Clujului.

Odata cu evenimentele de marti s-au incheiat cele sase zile de manifestari culturale, organizate cu prilejul implinirii a 150 ani de la nasterea poetului George Cosbuc, de Biblioteca Judeteana "George Cosbuc", Centrul Judetean pentru Cultura si Complexul Muzeal.

Poetul George Cosbuc s-a nascut la data de 20 septembrie 1866 in satul Hordou din Bistrita-Nasaud, care astazi ii poarta numele.

 

Grigore Samboan - Absolvent al studiilor de Teologie si Jurnalism. Redactor-sef la Radio Renasterea.

http://radiorenasterea.ro/biserica-din-cosbuc-resfintita-la-150-de-ani-de-la-nasterea-poetului-taranimii/

0 comentarii126 vizualizări20 septembrie 2016




rss 2.0
rss 2.0