In fiecare an, de luminatie printre flori si lumanari, ne plangem mortii, iar prin rugaciuninile pe care le facem, ei ne raspund ca nu sunt morti, sunt doar plecati spre vesnicie.

    Noi ii plangem, iar ei jubileaza ca nu sunt uitati si ca sunt poftiti la "masa tacerii" sa mai treaca pe sub " poarta sarutului si a neuitarii" si prin rugaciuni sa-i inaltam din nou pe "coloana infinitului" spre Dumnezeu.

    La ceas de apus de soare si lumina lina, cimitirele sunt catedrale cu candelabre ce unesc cerul cu pamantul.

    O seara de lum3inatie este un cer coborat pe pamant, o sarbatoare a tuturor, printre, lacrimi, flori si morminte, cum ar zice poetul Blaga.

  Noi ii plangem nu din disperare ci pentru ca nu putem pune stavila dorului de ei, cum spune poetul: " Ca am fost, sau n-am fost cuminti, Azi cand ìmbatranim, ne este tot mai dor de parinti"!

  Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti cei mutati de la noi alaturi de cei buni si drepti in Imparatia Sa!

  PROTOPOP,

  PR.ALEXANDRU VIDICAN.