Meditatie la Apostolul zilei, joi, saptamana a 4-a dupa Rusalii (Rom. 11, 13—24). Pericopa Apostolului de astazi aduce in discutie un aspect interesant, cu valoare definitorie atat pentru situatia Bisericii primare, cat si pentru cea de astazi. Continutul ei cuprinde un paragraf in care autorul vorbeste despre statutul sau de "apostol al neamurilor" si despre rolul acestora in istoria crestinismului.

            In partea de inceput a ei, continuand o idee inceputa cu cateva versete mai devreme, Sfantul Pavel arata, ca desi are o misiune orientata inspre neamurile pagane, spera totusi sa reuseasca sa atraga la credinta, macar pe cativa din neamul sau. In plus, el arata ca isi doreste sincer intoarcerea neamului sau inspre Hristos si invatatura Lui, fapt pe care il compara cu o "inviere din morti". Apoi, trece in revista rolul celor chemati din randurile paganilor la mantuire, comparandu-i cu ramurile de maslin salbatic altoite pe tulipna unui copac de soi. Folosindu-se de aceasta comparatie, el subliniaza din nou raportul dintre ei si evrei, aratand calitatea lor de pastratori ai Legii si ai fagaduintei rascumparatoare. Autorul sugereaza insa prin metafora tulipnii si importanta Vechiului Testament si a oamenilor importanti care s-au remarcat in paginile lui.

            Toate aceste referiri, aparent injositoare pentru crestinii proveniti dintre neamuri, sunt scrise altfel pentru a-i ajuta pe destinatari sa re raporteze cu obiectivitate la statutul lor privilegiat si sa se fereasca de ispita mandriei. In acest sens trebuie intelese cuvintele: "Iar daca unele din ramuri au fost taiate, si tu, care erai maslin salbatic, ai fost altoit printre cele ramase, si partas te-ai facut radacinii si grasimii maslinului, nu te mandri fata de ramuri; iar daca te mandresti, nu tu porti radacina, ci radacina pe tine" (Romani 11, 17-18).

            Caderea unora dintre "ramurile" iudaice din copacul crestinismului, respectiv respingerea lor de la mantuire din pricina necredintei, trebuie sa se gaseasca si ea in atentia noilor convertiti, carora li se adreseaza textul epistolei. Sfantul Pavel insista asupra faptului ca acestia trebuie sa ia amintea la caderea celor care trebuiau sa fie mostenitorii de drept ai fagaduintei rascumparatoare si la caderea lor si sa invete din aceasta, pentru a nu pati la fel. Astfel, experienta neplacuta a altora trebuie, in opinia lui, sa foloseasca crestinului nu ca prilej de ingamfare, ci ca stimulent pentru a se mentine in cele obtinute.

            Reiterand si fixand cele deja prezentate, Apostolul autor face, inspre finalul pericopei, si o referire la doua calitati, aparent antinomice ale lui Dumnezeu, asprimea si bunatatea, pe care le prezinta in contextul deja precizat, pentru a-si incheia indemnurile intro nota optimista si incuirajatoare.

            Noi, ca si crestini proveniti dintre neamurile ce fusesera odinioara pagane, suntem datori ca, lecturand acest pasaj, sa ne reamintim statutul privilegiat pe care-l avem si sa ne facem vrednici de binecuvantarile cu care Dumnezeu ne-a inzestrat, pentru a nu pati ca si celelalte "ramuri", smulse si aruncate din tulpina pomului credintei, Biserica.

Pr. Maxim Morariu.