Cand se aprind lumanarile, se aprind si dorurile; cand presaram florile, ne napadesc amintirile. De fiecare data cand cerul coboara pe pamant, cand stelele se aprind ca intr-o luminatie cereasca, cand se aprind lumanarile pe morminte, cararile dorului devin tot mai batatorite.

Cate amintiri nu se deapana din caierul vremurilor trecute. Copii de parinti ce suntem, mai simtim inca, mainele ce ne-au mangaiat. Dorul, lacrima si neuitarea fac parte din fiinta noastra umana, incat  versurile lui A. Paunescu ne revin mereu in gand, mai ales in aceasta zi.

" Cine are parinti, pe pamant, nu in gand,

Mai aude si-n somn ochii lumii plangand

Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,

Astazi, imbatranind, ne este dor de parinti."

Dumnezeu sa-i odihneacsa in pace!

Protopop,

Pr. Alexandru Vidican