
†ANDREI, Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, Slujitorilor altarelor, Cinului monahal si dragilor nostri credinciosi, Urarea ca sarbatoarea Pastilor sa le rada pe fata si in inimi - Vesnicia nascuta la sat s-a mutat si la oras. "Si stiu ca porunca Lui este viata vesnica" (Ioan 12, 50).
Anul aceasta a fost dedicat de catre Sfantul Sinod satului romanesc, in care multi dintre noi ne avem radacinile. In toata lumea crestina cea mai importanta zi este sarbatoarea Pastilor, dar, in mod special, satul romanesc este patruns pana-n strafundul sau de bucuria praznicului.
Lucian Blaga ne-a lasat noua tuturor o sintagma, pe care o folosim adesea, chiar daca nu-i mai mentionam autorul: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat"[1]. Si afirmatia aceasta o face in poezia "Sufletul satului": "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat / Aici orice gand e mai incet, / si inima-ti zvacneste mai rar, / ca si cum nu ti-ar bate in piept, / ci adanc in pamant undeva"[2].
Sufletul satului este eminamente crestin. Toate preocuparile sateanului au tinut seama, si speram ca vor mai tine, de invatatura crestina: "sufletul satului falfaie pe langa noi, / ca un miros sfios de iarba taiata, / ca o cadere de fum din stresini de paie, / ca un joc de iezi pe morminte inalte"[3].
Toti cei ce au avut experienta unei zile de pasti la tara au simtit lucrul acesta chiar daca nu suntem in stare sa o exprimam prin cuvinte. Cei ce au avut darul condeiului au facut lucrul acesta magistral. De exemplu, George Cosbuc, in poezia "La Pasti" reuseste sa cuprinda in versuri toata aceasta atmosfera mirifica: "Prin pomi e ciripit si cant, / Vazduhu-i plin de-un rosu soare, / Si salciile-n alba floare, / E pace-n cer si pe pamant. / Rasuflul cald al primaverii, / Adus-a zilele-nvierii. / Si cat e de frumos in sat! Crestinii vin tacuti din vale / Si doi de se-ntalnesc in cale / Isi zic: Hristos a inviat! / Si rade-atata sarbatoare / Din chipul lor cel ars de soare"[4].
Taranul nostru a avut asezarea lui spirituala, credinta lui, blandetea si bunatatea inimii. "Taranii nostri, oricat de saraci ar fi fost, vietuiau frumos, oricat de modest, un pridvor este cioplit cu har si-i loc mereu pana la unealta cea mai umila de incrustare a unui semn al frumusetii … Taranul roman imbracat, impodobit, fie in zi de lucru sau de sarbatoare este usor, omenescul din el devine imperial stilizat, dobandeste o usurinta care corespunde seninatatii sale sufletesti atat de specifica neamului nostru"[5].
Satul in care taranii nostri si-au dus viata pe buna dreptate este numit de domnul Presedinte al Academiei Romane, Ioan Aurel Pop, "Esenta spiritului romanesc"[6]. In discursul de intrare in Academie, Liviu Rebreanu afirma ca "Taranul nu pleaca nici de voie nici de nevoie. El n-are unde sa-si mute saracia, pentru ca, smuls de pe ogorul lui, ar fi osandit sa piara ca un arbore smuls din radacini. De aceea, taranul e pretutindeni pastratorul efectiv al teritoriului national"[7].
Si, totusi, constatam ca dintre urmasii lui, un numar inspaimantator de mare - inspre cinci milioane -, au plecat pe alte plaiuri pentru a-si castiga painea cea de toate zilele. Am dori noi ca multi sa se intoarca acasa, dar numai Dumnezeu stie cati vor face lucrul acesta.
Nadajduim ca vor fi ducand cu ei credinta in Hristos Cel inviat din morti si Lumina sarbatorii de Pasti luminandu-le fata. Iar daca suntem obiectivi, observam cum satele, mai ales cele indepartate de oras, imbatranesc si se imputineaza numeric. Mare grija trebuie sa avem de cele ce raman.
Iubiti credinciosi,
Totusi, vestea Invierii lui Hristos a fost proclamata mai intai la oras, iar apoi a patruns adanc in spiritualitatea satului nostru. Mormantul Domnului este in Ierusalim. Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca: "Iosif, luand trupul, l-a infasurat in giulgiu curat de in, Si l-a pus in mormantul nou al sau, pe care-l sapase in stanca, si, pravalind o piatra mare la usa mormantului, s-a dus" (Matei 27, 59-60).
Vestea invierii acolo a fost data intai. In zorii zilei de duminica, femeilor mironosite, care venisera la mormant, ingerul le-a zis: "Nu va temeti, ca stiu ca pe Iisus cel rastignit Il cautati. Nu este aici; caci S-a sculat precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut" (Matei 28, 5-6).
Si tot in cetatea Ierusalimului, "fiind seara, in ziua aceea, intaia a saptamanii, si usile fiind incuiate, unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus si a stat in mijloc si le-a zis: Pace voua!" (Ioan 20, 19).
Marile centre urbane au fost locurile unde a patruns Evanghelia prima data. De aici vestea invierii lui Hristos si credinta crestina s-a raspandit peste tot. Iar centrele episcopale au fost statornicite tot la oras. Este adevarat ca de aici credinta crestina a ajuns la sat unde a dat nastere la o spiritualitate profunda si, in acest context, intelegem cum "vesnicia s-a nascut la sat"[8].
Generatiile anilor din urma constata cum centrul preocuparilor spirituale devin orasele si cum "vesnicia nascuta la sat" se muta la oras. In aceasta situatie, chiar daca suntem datori sa avem grija de satele noastre, nu putem neglija orasele inspre care s-au indreptat multi dintre credinciosii nostri. Mai mult, in orase sunt situate universitatile si alte institutii de cultura care trebuie sa fie aproape de Domnul Hristos cel inviat din morti.
Iubiti frati si surori,
Acum vom face cateva reflectii legate de Arhiepiscopia noastra si de dinamica demografica ce are loc in ea. Mai mult de jumatate din populatia judetului Cluj locuieste in orasul Cluj-Napoca. In celelalte localitati avem 415 biserici, iar in Cluj-Napoca 47. Pana sa ajunga numarul 415 mai trebuiesc construite multe.
In celelalte localitati din judetul Bistrita-Nasaud, in afara de Bistrita, avem 242 de biserici, iar in orasul Bistrita 14. Pana la numarul necesar mai trebuiesc construite multe, pentru ca un sfert din populatia judetului locuieste in orasul Bistrita. Sa nu uitam ca multi din cei ce locuiesc in municipiile resedinta de judet vin de la tara si, nadajduim noi, ca aduc cu ei spiritualitatea crestina care are in centrul preocuparilor ei Sfanta sarbatoare a Pastilor.
Asa stand lucrurile, ne dam seama ca orasele trebuie sa ia in mana steagul credintei si sa-l duca inainte. Daca asa se va intampla, valul vremelniciei nu ne va inghiti, ci vom fi vrednici de inaintasii nostri care ne-au lasat noua o viata spirituala vrednica de admirat.
Dreptmaritori crestini,
In sensul celor spuse, va reamintesc un exemplu graitor. Mica cetate Byzantion devine pe vremea Sfantului Imparat Constantin celebra cetate a Constantinopolului. Se spune ca planul cetatii i-ar fi fost inspirat de Mantuitorul Hristos printr-un vis[9]. Orasul falnic avea biserici minunate. Cand s-a sfintit Catedrala Sfanta Sofia, Imparatul Iustinian a spus: Te-am invins Solomoane!
Pentru Imparatul Constantin, "cladirea bisericilor era principala lui preocupare arhitecturala. Aceasta preocupare nu numai ca demonstra ca Biserica avea aprobarea oficiala, dar si ca ridicarea bisericilor a inlocuit construirea de temple pe care o sustineau imparatii de odinioara"[10].
Slujbele de la Sfanta Sofia te copleseau. Ce sa spunem de slujba Sfintei Invieri! Cneazul Vladimir al rusilor s-a increstinat fiind coplesit de frumusetea slujbelor de la Sfanta Sofia. Peste 1000 de ani Imperiul Bizantin crestin a tinut steagul credintei sus.
L-a pierdut la 29 mai 1453, cand Constantinopolul a fost cucerit de catre musulmani. De ce s-a intamplat lucrul acesta? Ne spune Ghenadie Scholarul ca, "inainte de a cadea zidurile cetatii, cazuse increderea si credinta in Dumnezeu, iar consecinta acestui fapt a fost parasirea dumnezeiasca: inainte de a se prabusi zidurile, noi am pierdut mai intai straja Lui cea neadormita, care statea de veghe asupra noastra in vremurile de dinainte, in locul oricarei alte paze"[11].
Iubiti credinciosi,
Bogata spiritualitate bizantina, cu fastuoasa slujba a Invierii, am mostenit-o noi romanii. De aceea, Nicolae Iorga, in anul 1935, scotea cunoscuta carte "Bizant dupa Bizant". Spiritualitatea aceasta a fost foarte prezenta in mediul rural, dar, mai nou, noi credem ca a trecut si in mediul urban. Si ca sa n-o pierdem niciodata, sa ne ferim de greselile bizantinilor.
Cu talentu-i deosebit sesizeaza prezenta ei la tara Ioan Alexandru: "Sat transilvan, casuta de pamant / Muscate la fereastra, busuioc la grinda / Stergar curat, icoane pe peretii / Ziua Invierii si Noaptea de Colinda. / Rusalii, Boboteaza si postul catre Pasti / Si Maica Domnului in plina vara. / Holdele-s coapte, seceratori putini / Viata noastra, tara milenara"[12].
Seceratorii sunt putini pentru ca, din motive obiective, au plecat la munca pe toate meridianele globului. Dar noi speram ca li se vor crea locuri de munca si macar parte din ei vor reveni. Oricum nadajduim ca si acolo unde lucreaza duc cu ei frumusetea sarbatorilor de Pasti din Romania.
Tuturor credinciosilor nostri, de la oras si de la sat, din tara si din strainatate, le dorim sarbatori pascale cu multe bucurii si incheiem cu ultima cantare din slujba de Pasti: "Ziua Invierii! Si sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam. Sa zicem: fratilor si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru Inviere. Si asa sa strigam: Hristos a Inviat din morti, cu moarte pe moarte calcand, si celor din morminte viata daruindu-le"[13].
Hristos a Inviat! Va zice din toata fiinta,
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului
si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului
[1] Lucian Blaga, Poezii, Editura pentru literatura, Bucuresti, 1966, p. 91.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] George Cosbuc, Poezii, vol. I, Cartea Romaneasca, 1982, p. 180.
[5] Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Editura Eminescu, Bucuresti, 1985, p. 97.
[6] Arhiepiscopia Clujului, Vesnicia s-a nascut la sat, Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2019, p. 19.
[7] Ibidem, p. 66.
[8] Ibidem,p. 66.
[9] Peter. J. Leithart, In apararea lui Constantin, Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 137.
[10] Ibidem, p. 139.
[11] Teodoros Zisis, "Caderea Constantinopolului conform lui Ghenadie Scholarul", in Tabor, Ianuarie 2016, p. 38.
[12] Ioan Alexandru, Pamant transfigurat, Editura Minerva, Bucuresti, 1982, p. 168.
[13] Slujba Invierii, EIBMBOR, Bucuresti, 2010, p. 44.
0 comentarii | 70 vizualizări | 27 aprilie 2019 |