Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Vineri 29 Martie 2024 - 14587
Mitropolitul Andrei: "Cine da, lui isi da; cine face, lui isi face" - Pastorala la Praznicul Nasterii Domnului.

†ANDREI , Din harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului.  

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal si dreptmaritorilor crestini din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului

Har, pace si bucurie de la Domnul Hristos, Cel nascut in iesle si care asteapta  sa-I daruim inima noastra, iar de la noi binecuvantare

 

 

"Cine da, lui isi da; cine face, lui isi face"

"Si intrand in casa, au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui, si cazand la pamant, s-au inchinat Lui; si deschizand vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamaie si smirna"
(Matei 2, 11).


Iubiti frati si surori,

Craciunul este sarbatoarea darurilor. Cei trei magi, veniti din Rasarit, cand au ajuns la Pruncul Iisus i-au adus daruri: aur, tamaie si smirna. Noi la Craciun le facem daruri celor dragi, in special copiilor si ele nu sunt valoroase doar ca utilitate, ci sunt valoroase prin mesajul pe care-l poarta.

In mod special mamele, din preaplinul lor de dragoste, doresc sa le daruiasca copiilor tot ceea ce e mai bun si frumos. Le daruiesc tablete, laptopuri si cate altele. Sau nu numai celor mici, ci si copiilor mari, mama de la tara le aduce toate bunatatile. Vasile Militaru cu haru-i poetic, reda cuvintele mamei: "Mi-era dor de tine maica …/ Ti?am adus vreo zece oua,/ Niste unt, iar colea-n traista/ Niste nuci, vreo doua sute …/ Si cu ochii plini de lacrimi/ Prinde iar sa ma sarute"[1].

Ce sa zicem de bunica, care toata-i daruire si bunavointa, care ne rasfata cu toate bunatatile si pe care Stefan Octavian Iosif o aseamana Duminicii preasfinte: "De cate ori priveam la ea,/ Cu dor mi-aduc aminte/ Sfiala ce ma cuprindea,/ Asemuind-o-n mintea mea/ Duminicii preasfinte …"[2].

In seara de Craciun copiii colinda si, bineinteles, primesc daruri. Si textul colindelor exprima aceasta realitate: "Scoala, gazda, si fa foc,/ Si ne-arunca cate-un coc,/ De-o fi cocu mititel,/ Pune-un carnacior pe el,/ Cat rotita plugului,/ Umple straita pruncului"[3].

Pe alocuri, de Craciun, in atentia credinciosilor sunt cei saraci, pentru ca Domnul Hristos, vorbind de Judecata Universala, a subliniat importanta faptelor milei trupesti care vor trage greu in cumpana: "Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine". (Matei 25, 34-36). Este limpede ca e vorba de marinimie, de daruire, de faptele milei trupesti.

Si Patericul scoate in evidenta importanta faptelor milei trupesti. La capitolul despre dragoste, un frate il intreaba pe batranul sau parinte: sunt doi frati; unul se roaga si posteste, iar celalalt are grija de bolnavi. Care dintre cei doi este mai placut lui Dumnezeu? Raspunsul batranului: "cel ce sade cu tacere, in chilia lui si multa rugaciune face si posteste sase zile, dar nu are dragoste si milostenie catre frati, si de s-ar spanzura de narile lui, nu poate sa fie asemenea  celui ce slujeste la bolnavi"[4]. Aceasta afirmatie este cu atat mai adevarata, cu cat pandemia ii incearca pe multi oameni care au nevoie de ajutorul nostru.


Iubiti credinciosi,

Magii cei marinimosi ne invata sa fim darnici. Ei au venit din Rasarit si I-au adus Pruncului Iisus daruri: aur, smirna si tamaie. In general, sunt pomeniti cei trei magi sau trei crai: Melchior, Baltazar si Gaspar. Dar, o povestire spune ca ar fi existat si un al patrulea mag: Artaban. El s-a inteles cu cei trei sa se intalneasca intr-un anume loc din Babilon, inainte de a porni spre Betleem.

Artaban si-a vandut toate bunurile si a cumparat trei pietre pretioase: un safir, un rubin si o perla, pe care avea intentia sa le daruiasca Noului nascut. Plecand spre locul de intalnire, a vazut un om ranit. I s-a facut mila de el si, ca sa-l poata interna intr-un spital, a trebuit sa vanda safirul. Intarziind cu bolnavul, cand a ajuns la locul de intalnire nu i-a mai gasit pe cei trei Magi, pentru ca plecasera.

S-a dus singur spre Betleem. Cand a ajuns acolo i s-a relatat ca cei trei Magi au fost acolo, dar deja plecasera. Ba mai mult, nu L-a gasit nici pe prunc, pentru ca de frica lui Irod plecasera cu familia in Egipt. Si atunci Artaban s-a hotarat sa plece in Egipt. Era tocmai timpul cand Irod omora pruncii, pentru a-L ucide pe Hristos. O biata femeie se lupta cu un soldat care era gata sa-i omoare pruncul. Artaban i-a strigat soldatului: "Stai, iti dau rubinul acesta daca lasi copilul sa traiasca". Soldatul, ispitit de piatra scumpa, l-a lasat viu pe copil.

Artaban a plecat in Egipt si L-a cautat multa vreme pe Iisus si nu l-a gasit. Abia dupa 33 de ani, ajungand din nou la Ierusalim, L-a gasit pe Domnul Hristos rastignit pe cruce. S-a hotarat sa-I dea perla, pentru ca atata ii mai ramasese. Dar pe cand mergea spre El, a vazut doi soldati romani care brutalizau o fata. Le-a dat perla si a salvat-o.

Ajungand in fata crucii, L-a auzit pe Iisus zicandu-i: "flamand am fost si Mi-ai dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ai dat sa beau; gol am fost si M-ai imbracat: strain am fost si M-ai primit; bolnav am fost si M-ai cercetat: in inchisoare am fost si ai venit la Mine". Artaban protesta: "Nu-i adevarat, niciodata nu ti-am facut acestea!". Iar Domnul Hristos i-a raspuns: "Stiu, stiu totul! Dar salvand copilul femeii, ajutandu-l pe omul bolnav, scapand fata brutalizata de soldati, toate acestea Mie Mi le-ai facut. Darurile tale, safirul, rubinul si perla, au ajuns la Mine. Vei intra in Imparatia Mea!"[5].

Darurile vremelnice capata valenta vesnica. Nu in zadar Parintele Nicolae Steinhardt ne-a lasat sintagma "daruind vei dobandi".


Dreptmaritori crestini,

Darurile noaste vremelnice au consecinte vesnice. Lucrul acesta il intelegem din multe relatari. Va aduc in atentie una. Pe 6 octombrie il pomenim pe Sfantul Apostol Toma. Lui i s-a randuit sa faca misiune in India. Pe cand se indrepta inspre acolo, regele Indiei tocmai trimisese un emisar in Asia Mica ca sa-i caute un arhitect care sa-i ridice un palat impunator.

Intalnindu-l pe drum, Toma i-a spus: "nu te mai osteni, eu sunt acel arhitect. Intoarce-te cu mine!". S-a intors, si regele Indiei i-a dat lui Toma multime de bani. Toma i-a luat si i-a impartit la cei saraci, bolnavi, necajiti, aflati in situatii critice si a propovaduit Evanghelia.

Cand s-au terminat banii, regele a realizat ce se intampla si l-a chemat pe Toma si l-a intrebat: "Unde-i palatul?". Palatul nu era nicaieri. Dar Toma i-a spus: "Ti-am zidit un palat in cer. Si lucrul acesta s-a intamplat datorita faptului ca am impartit banii celor saraci si neajutorati". Manios, regele l-a intemnitat pe Toma, dar tocmai in acele imprejurari a murit fratele regelui. Ajungand in lumea de dincolo a fost intrebat de inger: "Unde ai vrea sa locuiesti?". Dintre toate palatele unul era mai frumos si mai imbietor si a zis: "Aici as vrea sa locuiesc". Dar ingerul i-a spus: "Nu poti locui aici, pentru ca acest palat l-a construit Toma pentru fratele tau regele! Doar daca ai invoiala lui".  

Si revenindu-si din moarte, i-a spus fratelui sau, regele, cele ce se intamplasera. I-a descris palatul, fara sa cunoasca intamplarea cu Sfantul Toma: "Uite frate, ce mi s-a intamplat; am trecut dincolo; am vazut acolo un palat extraordinar si mi s-a spus ca e palatul tau. Cum poti tu sa ai un asemenea palat dincolo?".

Si atunci regele si-a zis: "Acesta trebuie sa fie palatul despre care spune Toma ca mi l-a zidit prin impartirea banilor mei la saraci". L-a chemat la sine si l-a eliberat din inchisoare. Sfantul Toma si-a continuat opera sa misionara de increstinare in India[6].

Realizam din aceasta intamplare, si din multe altele, ca faptele noastre vremelnice au consecinte vesnice! Realizam cat de importante sunt faptele milei crestine, cat de importanta este implicarea noastra sociala. Intelegem ca prin faptele noastre bune ne putem face casa in ceruri. De fapt, ne si spune Sfantul Pavel: "Caci stim ca, daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri" (2 Corinteni 5, 1). Lucru acesta  il spune in versuri poetul nostru, Ioan Alexandru in poezia Epitaf"Pentru ca s-a uitat cu mila/ La un calut snopit in batai/ Pentru ca unei batrane ce se/ Aruncase in lac fugind de la azil/ I-a intins un cuvant de salvare/ Pentru ca-n sanctuarul inimii sale/ L-a iertat pe cel mai aprig vrajmas/ Pentru toate acestea si mult mai mari/ Decat acestea pe care nimeni nu le-a stiut/ Pentru ca le faptuise la nevedere/ El n-a murit, ci numai doarme/ Pana la inviere"[7].


Iubiti frati si surori,

Craciunul e sarbatoarea darurilor. Darul neexprimabil prin cuvinte este cel pe care-l face Cerul pamantului, trimitandu-L pe Domnul Hristos: "Sa se nasca si sa creasca/ Sa ne mantuiasca". Sfantul Pavel ne spune ca atunci "cand a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim infierea" (Galateni 4, 4-5).

Domnul Iisus Hristos, cum marturiseste Sinodul IV ecumenic, este "Unul si Acelasi Dumnezeu cu adevarat si om cu adevarat, din suflet rational si trup, de o fiinta cu Tatal  dupa dumnezeire si de o fiinta cu noi dupa omenitate; intru toate asemenea noua afara de pacat; inainte de veci nascut din Tatal, dupa dumnezeire, iar in zilele de pe urma din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, dupa omenitate"[8].

In teologia populara, in colinde, Maica Domnului prezinta fapturii darul cerului, pe Domnul Iisus Hristos: "Colo-n campul inverzit/ Mica floare-a rasarit/ Maica Sfanta cum venea …/ Mica floare mi-o vedea/ Si din gura-asa graia/ Floricica, floricea  …/ Ce esti mandra ca o stea?/ Iata aici pe bratul meu/ Ti-l aduc pe Dumnezeu"[9].

In fata acestui dar imens si floricica dorea sa-I daruiasca Domnului Hristos un dar: "Floricica se-nchina/ Si miresme-I aducea". Iar noi ce-i daruim? Ne spune tot colindul ce-ar trebui sa-I dam: "Si eu mica floricea/ Ii aduc inima mea". Acesta-i darul cel mai mare pe care i-l putem face noi, oamenii.

Si daca-I dam inima lui Hristos suntem foarte atenti si cu semenii nostri, intotdeauna, dar mai ales in aceasta perioada de pandemie care s-a intins peste tot. Si daca suntem atenti, le facem daruri dupa puterea noastra, daruri mai mici sau mai mari.

In Predica de pe Munte, Domnul Hristos ne spune: "Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini? Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele … Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri" (Matei 7, 16-21).

Voia Lui este sa fim buni si darnici intotdeauna, si mai ales de Sarbatori, iar incheierea o fac cu ajutorul colindului: "Acum te las, fii sanatos si vesel de Craciun,/ Dar nu uita cand esti voios, crestine sa fii bun!".

Va dorim sarbatori fericite si binecuvantate de Craciun, de Anul nou si de Boboteaza! Cu sfanta pretuire,

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului


Note:

[1] Vasile Militaru, A venit aseara mama.

[2] St. O. Iosif, Poezii, Editura Facla, Timisoara, 1988, p. 33.

[3] Pamfil Biltiu, Sculati, sculati, boieri mari , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, p. 75.

[4] Patericul, Episcopia Ortodoxa Romana Alba-Iulia, 1991, p. 347.

[5] Antonie Plamadeala, Talcuiri noi la texte vechi, Sibiu, 1989, p. 71.

[6] Ibidem.

[7] Ioan Alexandru, Imnele Iubirii, Cartea Romaneasca, 1983, p. 222.

[8] Pr. Prof. Dr.  Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, 2, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1978, p. 35.

[9] Floricica, Versuri ale Madrigalului.

0 comentarii3038 vizualizări24 decembrie 2020




rss 2.0
rss 2.0